marius nițov

Noemi, \"nu eram un kamikaze\", așa am scris am impresia. În poem, statuia căzută dintr-o frânghie de argint e o figură de stil și un mesaj în acest caz. Da, poate nu sună pe placul tău, dar îmi asum riscul. Trecerea ta mă bucură, e o terapie sufletească. Te mai aștept!

Victore, inspirat textul în actuala situație din Israel, întâmplările imaginate de tine sunt parte din realitatea tragică pe care o trăim ca o lume civilizată, trecută prin două războaie mondiale, prin holocaust, condamnată la violența întreținută din umbră. În spatele acestor prăpădiți care execută ordinele îndoctrinați cu o credință falsă stau conducătorii bolnavi, oameni de afaceri, beneficiari ai filosofiei războiului, bucuroși să-și vândă armamentul pe bani frumoși cu care să finanțeze campaniile electorale și să ungă mecanismul infernal al iluziei de democrație. Din punct de vedere literar, textul e scris bine, dialogul evocă tensiunea, conflictul, resemnarea într-o falsă credință, cum am spus mai sus. Acțiunea poartă și ea amprenta unei narațiuni realiste, fără elemente de ficțiune, puțin plictisitoare din moment ce se poate intui deznodământul. Dar, tu ai talent și nu e necesar să remarc acest lucru, Am vrut să spun doar, ca un răspuns la cele afirmate de Leonard mai sus, că în acest conflict nu e vorba de nicio credință și niciun Dumnezeu. Violența, conflictul fac parte din regula haosului, din spațiul lipsit de lumină, din lipsa lui Dumnezeu...asumată în libertate de om. Și această lipsă a divinității este tradusă în libertatea omului prin puterea virtuală de a face rău și posibilitatea de a fi pusă în practică datorită nesăbuinței lui.

Mi-e greu să-mi găsesc cuvintele, am rupt un așternut din suflet s-o înmormântez pe minunea asta de cățelușă, Betty, într-un pământ înghețat. Am fost alături de ea până în ultimul moment și am înțeles că era o sfântă care mi-a dăruit dragostea 12 ani. Nu e nicio exagerare, mă doare lipsa ei, când mă vedea întristat se așeza lângă mine sau îmi lingea mâinile. Uneori, afectivitatea necuvântătoarelor e mai cuvântătoare decât a oamenilor.

Alexandra, poezia asta nu conține ample informații filosofice, nici \"amalgam de expresii și de simboluri mult prea materiale\"...și nici măcar \"o scriere eterogenă, încărcată cu prea multe elemente contrastante\", e mult mai explicit, e vorba de un dar primit, darul de a nu-mi pierde niciodată trăirile din copilărie și claritatea aceea de a vedea în sufletul oamenilor proprie copiilor. Nu mă supăr de părerea ta, dar dacă vrei să faci un comentariu nu e necesar să-l încarci cu fraze fără legătură cu textul. Mult succes în cariera ta literară și Sărbători Fericite!

George, mulțam de trecere și cuvinte, mult succes pe agonia! Folosesc această ocazie de răspuns, urez tuturor celor ce și-au pierdut timpul cu dragostea întru cuvânt Sărbători Fericite! Mai mult, un an rodnic, texte de calitate și, nu în umltimul rând, multă sănătate!

Vasile, înfrângerile te pot ajuta să depășești, dacă ai răbdare să mergi mai departe de anumite limite, obstacole aparent ireductibile, aici se pare că le depășești... \"Furia mea este creatoare
dar gândurile sunt asemeni scânteilor-\", anumite nivele de performanță la jocul de șah. Până să câștig în fața calculatorului am pierdut multe partide, din fiecare înfrângere învățam mutarea pe care era bine s-o fac. Poate regulile sunt cumva asemănătoare și în viață. Perfecțiunea în lumea asta este imposibilă, tragică, o idee bolnavă ca și dorința de cucerire a lumii, poezia este doar un cântec al perfecțiunii... să-l redăm prin sufletul nostru cât mai aproape de mesajul lui divin.

Răspunsuri: Maria, realitatea pe care nu o observăm la prima vedere provoacă o tortură, un fel de separare resimțită puternic în suflet, în toată ființa, e greu să traduc strigătul unei dureri resimțite în adânc. Recunosc, prin scris îmi pansez cumva rănile sufletului.

Liviu, tortura propriei ființe când înțelegi că nu ai putere să faci ceva pentru cel de lângă tine, aflat în suferință. Vă mulțumesc de trecere și atenție!

Domnule Vasile, în poezie se folosesc termeni din toate domeniile, științele, poezia este singura care le poate îmbina pe toate și ca să vă ușurez parcurgerea ei, dacă pot, am accentuat liantul care leagă textul;\"bine că am fundația bună structura de rezistență
neerodată întreagă
pe cea mai zdravănă stâncă
ca un castel al îngerilor cavaleri
cum să nu fie așa
când Cel Etern față de mine întotdeauna a fost mărinimos
un Domn
respectându-și promisiunile
un nobil cu toată curtea dragostei
neobosit în a-mi întinde mâna
de la capăt mereu de la capăt\". Dar, să nu credeți că mă deranjează cele observate de dvs. Vă mai aștept, mulțam de trecere!

Vasile, de rest... de ce te doare capul? E destul de simplă expunerea stărilor interioare! Reiese destul de clar dialogul meu trăit, după care urmează reconstrucția. Sunt două planuri de reconstrucție, interior și exterior. Eu nu sunt genul de om care consideră că face totul de unul singur, de aceea unde nu depinde de mine, pot spune, primesc ajutor.

Aici ai scris cu o mână scoasă din sufletul tău de artistă și ai lăsat o lumină care o să topească zăpezile, îmblânzească gerul și iarna îndrăgostită și ea îți va dărui clipele meritate. Nu știu dar simt că versurile tale au încălzit atmosfera și o să avem o iarnă frumoasă.

Cât de frumoasă rostire a eului poetic în măsură să facă o legătură nebănuită peste distanțe și anotimpuri cu suflete ce au același semnal. Cred că prin vers nu poți să te consideri niciodată singur(ă). Nu desprind niciun vers anume, mi-a plăcut toată construcția prin limpezime, transparență sentimentală.

Maria, nu știu cât am reușit să transmit că oglinda iluziei de care ne lovim în viață, neînțelegând lucrurile în adâncime, poate să fie trecută prin dragoste. Și dragostea cu toată partea ei trăită, că să nu fie o trișare, căderile și înălțările până la împăcarea cu noi și cel ce ne-a iubit peste etichete, formule de fericire, idei peconcepute. Mulțumesc de atenție, de interesul tău față de textele mele cu înțelesuri multiple!

Ela, înțeleg prin contrastele ce alcătuiesc un portret că imperfecțiunea poate fi definită de fapt în raport cu ceea ce așteptăm noi de la o anume persoană. de multe ori tindem să atribuim unui profil mai multe lipsuri sau plusuri de cât are în realitate, percepția față de cineva anume pleacă din sufletul nostru. Să nu bat câmpii prea mult, am încercat un comentariu la textul cum l-am priceput.

Maria, Labirintul tău dă impresia că nu-și va epuiza niciodată misterul, scenele sunt ireale lumii noastre...greu de crezut că poate să existe o dragoste așa de curată, eliberată de condițiile mizere ale lumii în care ne străduim să fim oameni întregi, cu toate simțurile în regulă, neciuntiți de niciun viciu sau răutate. Am impresia că iubirea ta coboară din sfere prea înalte, să dea Dumnezeu să se împlinească și în lumea reală1

Maria, alegerea o port de când mă știu, am simțit deasupra mea o putere protectoare din copilărie, fără să fiu sub influența filmelor, cunosc oamenii înainte dacă au un rol în viața mea, cunosc locuri în vis înainte de a le atinge cu piciorul. Poate să fie premoniție. Sper că am reușit să cuprind în vers anumite stări cât se poate de reale, până la urmă minunea face parte și din lumea asta.

Teo, mă bucur de trecerea ta, e adevăr în versurile acestea, mi-a fost teamă să le scriu! Da, îmi trăiesc visele, mi se împlinesc mesajele pe care le primesc de dincolo, le pot înțelege, fără să exagerez. E interesant că îmi cunosc dinainte întâmplările, dacă le mai pot spune așa. Asta am exprimat în versuri, nu știu dacă e valabil la fiecare, dar mie așa mi se întâmplă. Știu ce oameni voi cunoaște înainte de a-i întâlni aici. Paranormal, poate, dar asta e!

Maria, de a crede în lucruri imposibile...

Maria, aici e centru de greutate al versurilor :\"am învățat să cred în lucruri imposibile
nu sunt decât un supraviețuitor peste himera timpului
pe o arcă de hârtie\" Și scopul vieții este de ac rede în lucruri impăosibile, spun cumva, la prima vedere. Mulțumesc de trecere și comentariu, mi-ai rămas aproape!

Maria, e un dar...La mulți ani!

Maria, privesc toamna asta de vis, îmi place peisajul paradisiac, coloritul frunzelor e deosebit, îmi lasă impresia că a plouat cu aur pe străzi, că în fiecare anotimp s-a păstrat un colț de rai și nu pot să trec fără să simt în adâncul meu o dragoste nemărginită față de toate darurile pe care mulți nu le bagă-n seamă. Am cunoscut un orb când trăia mama, îmi citea din Biblie, îmi povestea romane, istorii, era credincios și mă întreba \"cum e toamna asta, arată ca o intrare-n paradis?\". Poezia asta e și ea un răspuns...