Poezie
Vânt divin
1 min lectură·
Mediu
te priveam ca să-ți intersectez privirea rece
indiferentă în lungimea străzilor pustii
statuie căzută dintr-o frânghie de argint
legată încă de colțul lunii
în jurul tău pașii din gând
ca un cântec pe note
spărgeau liniștea înghețată
nu eram un kamikaze
dar ceva asemănător tot purtam în adânc
un fel de flacără
o torță în întunericul așteptărilor nesfârșite
să-ți luminez calea
locul unde din greșeală
nu ți se potrivește marmura de pe soclu
credeam că vei face o mișcare
precum statuile însuflețite de la Verona
să fiu primul nebun îndrăgostit de obrazul înghețat
al unei ierni romantice
nici nu îți imaginezi cât de aproape sunt
de parcul tău cu fântâni arteziene
022.280
0
NK