marin badea

Dinspre lutărie, satul e învăluit c-o perdea scuturată de caiși amețiți și obosiți de alambicuri înfierbântate de ciocălăii arzând sfios, precum un zâmbet abia deslușit de mucenic însingurat.

de la 35 de ani, abia de la 35 de ani înmugurește femeia sprâncenele ei devin rădăcini pentru o întreagă pădure și un lac zâmbitor îi sunt ochii, un lac cu ape verzui, ca o piele de șarpe gura ei

Ieri a fost zi de pâine. Are cuptorul făcut din lut, căptușit bine și dat cu var, undeva mai într-o parte, spre fundul curții, în dreptul orătăniilor. Îl încălzește cu foc iute, făcut cu ciocălăii

Am iubit și-am să iubesc, draga mea, că săltăreț îmi e sufletul, candriu și plin de fierbințeală, când zilele se scurg furișe și sfioase precum fetele-mari când merg la cardit sau la-mpărtășanie și

Ce încântare, ce bucurie a inimii e această zi care abia se deschide, ca o scoică de rău, tânără și virgină; și cât de amețit e și sufletul ăsta mereu tânăr, mereu pofticios, niciodată satisfăcut, de

ne țineam de mână și singurătatea ne însoțea docilă ca un cățel de pripas mușca aerul, lătra voioasă avea nasturi în loc de ochi, cusuți cu un singur fir de ață precum linia destinului, în vreme

Pelinu - ud și plin de mătreață Satul Pelinu, aparținând comunei Dor Mărunt, nu numără mai mult de 40 de case și vreo 200 de suflete. Se află la circa 5 kilomteri de satul Dâlga și la 7 kilometri

Patru bărbați a ținut Dobrița. Unul mai frumos ca altul, cu meserii la bază, dar cu ața vieții scurtată de metehnele trupului sau ale destinului. Dobrița, femeie cu zvâc și cu ochii dați mereu peste

Un sfert de veac l-am uitat pe Grigore Hagiu. Mi-l închipuiam un personaj mic, negricios, nevrotic, precum Bacovia. E drept, nici acum nu știu cum a arătat în viața lui pământeană, dar mie îmi

România eternă: Grătaru – Erau zarzării-nfloriți, când eram îndrăgostiți! La jumătatea lui aprilie, satul începe să se desfacă verzui, ca un ochi de vrăjitoare. E un alt aer, de liniște și bucurie

O să chiui în toamna târzie, lăsați-ma lângă pahar, că amețit sunt de viață și de parfumului ei de rufe îmbăiate în a doua apă, că nici nu mai știu dacă e normal să tot fremăt ca vârful trestiei în

nu sunt mușcate în gara de nord, nici fântâni sau pajiști, doar urme de tălpi, cât mai multe tălpi repezite, unele lângă altele, după ele ținându-se umbre pline de importanță și la fel de

1. ai nevoie de un factor declanșator, un declic care să-ți crească nivelul de serotonină din creier, nu mai reacționezi la medicamentele de sinteză, la micile pilule pe care, seară de seară,

Vinu-i bun și face să dispară și bruma de frig, care hălăduiește pe ulița principală. Cu un gât de sifon, sorbit dintr-o înghițitură, îi dă vieții o altă culoare. Mai rumenă, chit că tot satul

E prea multă risipă de oameni, era concluzia dată, cu emfază, de tata, atunci când voia să pună capăt unei discuții. Bă, suntem prea muți, apoi face un gest cu degetul, de luare-aminte, în sensul că

Vor trece albe păsările peste cearceaful acestei câmpii pe care soarele a desenat, cu migală și cu cioburi fierbinți, râuri de secetă și singurătate, care curg mototolite, ca un obraz cernit. Au

Eram câțiva, elevi de Bălcescu, aproape toți în an terminal. Bântuiam cenaclurile. Care în bufanți și espadrile, care în pantaloni călcați la dungă, de către gazde bătrâne, săritoare și care-și mai

Sultană, am adus muezini, i-am cazat sub măslini, prin nisipuri, să mă anunțe, la fiecare ceas dintre rugăciuni, că timp e berechet să-mi fie dor de tine, de parfumul și de tot aerul pe care-l

Poate c-ar trebui să-ți spun că timpul e un scamator de riduri și țepi, de glasuri și chipuri, mai ales când cerul se colorează roșu, sticlos și stingher, ca un șanț de maci prăvăliți în ulița de la

Procesiune cu armăsarul, printre morminte, în căutare de strigoi S-a întâmplat chiar în ziua de luni, 6 august, în satul Sohatu, județul Călărași, când creștinii ortodocși au sărbătorit Schimbarea

De parcă ar aștepta cuminți, la semafor, manechinele din vitrina galanteriei din colț, atât îmi este dor de tine, galben și și dulce, ca pojghița laptelui lăsat să se prindă. Da, au ieșit pe străzi

de dragoste înverziseră ochii tăi ca o piele lepădată de gușter tânăr, în dimineață suflete, îmi spuneai, se fac așa de la soare deși, de jur-împrejur, doar zâmbetul tău ilumina toată strada

Uluit sunt de darurile tale, de toată generozitatea și de această cumpănă de peste vremi care ne desparte în primeniți și plini de tulburare, când zilele curg precum apele-n câmpie, cu lentoare și cu