Poezie
adagio - 7
2 min lectură·
Mediu
de dragoste înverziseră ochii tăi
ca o piele lepădată de gușter tânăr, în dimineață
suflete, îmi spuneai, se fac așa de la soare
deși, de jur-împrejur, doar zâmbetul tău ilumina
toată strada aceea cu case
colorate de-un pictor naiv,
într-un acest de maximă luciditate
cam când se dilată așteptările și-ncep să se retragă în cochiliile
din memorie
o fărâmă de iarbă se strecurase-n ochii tăi,
timpul aproape că-ncremenise, ca după un atac cerebral
atunci mi-am rugat gândul, tulburatul, să rețină acest amănunt
câtă vreme e singurul care
poate fi înrămat și pus în sufragerie, pe mileu, deasupra televizorului
umbrele noastre se sărutau timid direct în luciul ferestrei
ar fi vrut să facă dragoste, numai că eram și noi de față,
îmbujorați ca un măr înflorit
numai inimile ne băteau laolaltă
împărțind același sânge, aceleași artere și aceeași diagramă a EKG-ului
era o după-amiază plină de scrum
și cu degetele galbene, ca un fumător înrăit
se mișca șerpuitor, ca un râu cu sălciile fugite
de pe un mal pe altul
orașul părea că doarme cu gura deschisă
un somn care să-l ajute să scape de riduri
mâinile tale se frământau
și nu mai știau să se exprime
gesticulau doar, de teamă că ora aceea se comprima
din ce în ce mai tare, urmând să explodeze
cu un zgomot sec
direct în parcarea supermarketului
unde, cuminte, doar un câine
mușca din aer cu poftă
apoi s-a lăsat o tăcere tot la fel de lungă
ca insomniile
orașul a devenit și el de un verde ireal
câtă vreme nu-l puteam privi decât prin ochii tăi
la lidl, sosise camionul cu marfă
001.962
0