marin badea

ești fericit, azi vei naște un ou în care vei avea suficient timp și spațiu să te odihnești: tu și păcatele tale, tu și ghearele tale, tu și oul tău pe care-l vei naște cât să te încapă (ea

am albit, am albit e-o-he, plânsul meu înfundă rigolele și frunzele toate devin nepăsătoare și fumegă precum oasele tămâiate ale morților mai am ceva timp cât să cred că fiecare asfințit e

în golul dintre pahar și sticlă soledad, aici picură-ncet și îmi e bine cu tine, îmi e atât de bine cu tine ziua aceasta se tânguie direct pe suflet și nu se mai termină (moartea mă va găsi

aceasta este noaptea ascunsă în cufere, ca sufletele în alte suflete atunci când se regăsesc, printre rețete, sindrom anxios, sertralină, data eliberării 4.01.2008, între coperțile unei cărți,

o fereastră lângă o altă fereastră, o tuse, o alta, câțiva pași la fel de sticloși ca farurile automobilului, ale altui automobil lunecând dintre o piață, o altă piață dintr-o noapte în altă

aici sunt umbre care știu să tacă atât de intens, aștepți un animal diform și electric, gata să devasteze toată singurătatea zilele-ți sunt amfore lipsite de brațe, cauți un punct de sprijin,

lumea nu s-a oprit din rotit nici apele din săpat sub pleduri groase de cânepă ne simțim cel mai bine acolo ne amintim despre tot: minarete, autostrăzi, cochilii și rochii de bal primul sărut,

umbrele au rădăcinile-n cer și numai întunericul le numără pașii doar sufletul care țipă, în spatele zăbrelelor, direct din cămașa de forță vezi, mi-am tatuat acest poem direct pe frunte ca

va mai veni o toamnă pe strada mea plină de riduri și colți semafoarele mă vor îmbrățișa fericite, scliplind când roșu, când verde precum gușterii, când sunt cuprinși de frisoane iubito,

ÞIITOAREA ȘI OZN-URILE La Dor Mărunt, Ion Nițulică are 46 de ani, 127 de kilograme și un pumn cât să pună pe fugă un taur. Cu toate astea, e blând ca un miel. Băiatul cel mic, Ionuț, îi seamănă

nici o adiere nu trece pe-aici memoria împrumută ceva din regretele celorlalți câtă căință să pot aduce și cui fiecare avem un loc al nostru secret unde reușim să ne lepădăm de viciul de a fi

Șucarel era corditor de femei urâte. Așa cum alții erau măcelari, tranșând pe dungă antricoatele de vier, de mânzat sau de berbecuț tânăr, cum alții erau bombonari, având știința învărtirii alviței,

ploile lui octombrie ți-au primenit oasele, sunt date cu var ca o scândură de gard primenit, dar te simți bine, aproape că-ți vine să mori, să te-ntinzi cât umbra unui suflet la marginea unei

au fugit toți copacii din ținutul ăsta arid care se naște atât de tandru în inimă, aici sălășluiesc toate fantasmele dintr-o lume pe care nu o mai înțelegi, cu care nu te mai identifici, în

Până în 50 de scrisori primește, lunar, primarul municipiului Călărași, Daniel Ștefan Drăgulin, de la cetățeni. Problemele ridicate în acestea sunt diverse, dar care au legătură cu activitatea

îngerii care sună din trâmbițe, de șapte ori câte șapte, câte seminții, câte armate și încă atâtea mii, fel de fel, spun că îți vei ruga moartea și moartea, ce javră! nu va veni dacă nu ai

azi a fost mai vară decât alte veri mai toamnă decât alte toamne cu adevărat un timp bun l-ai scrijelit în palmă sub linia destinului un fel de nor dolofan și păstrat în secret pentru când vor

toarnă sare pe trup, peste răni, să nu supureze, o sărbătoare continuă e în interior, precum în biserici, când lăcrimează icoanele, un ținut plin de promisiuni, cum stai rezemată de un spătar

amintește-ți, dragostea miroase a salcâmi părăsiți de păsări, câtă rumoare îi străbate, câtă frică și câtă sfântă și mare deșertăciune a deșertăciunilor ascund pe interior, câtă sfântă și mare

ziua aceasta nu ne mai încape, nici aerul, nici orașul, doar mâinile cu care anemic scuturăm frigul ascuns în memorie aici, cineva tot spune că-l strâng pereții și restul de nopți care i-au

câtă minciună, tot atâta urlet și restul pereților pe care frenetic îi gâdili, nemernicule, râzi! viața e făcută din apă de var, tot mai albă se prelinge direct de la umeri și coapse abia mai