Poezie

poveste cu aripi

1 min lectură·9 mai 2012

Mediu

umbrele au rădăcinile-n cer

și numai întunericul le numără pașii

doar sufletul

care țipă, în spatele zăbrelelor,

direct din cămașa de forță

vezi, mi-am tatuat acest poem direct pe frunte

ca un ochi care poate privi în toate direcțiile,

până și în el însuși

maine o sa mor, maine

când tăcerea va crește albă

direct din umeri

între timp, au fost puse

toate întrebările

ca-pi-ta-le

ah, săbiile, săbiile

și orașul ăsta care mă îmbracă într-o strălucitoare armură de praf

o să mă lupt, da, o să mă lupt

cu semafoarele și cu toate celelalte frivolități

până la saturație

hei! cineva tot trebuie să despoaie copacii de negură

(aici, rictusul e atât de evident

că nu poate fi mascat de dârele pașilor

pe asfaltul încins)

mâine o sa mor, mâine

cand orele vor fi jupuite de nervi

fiecare om poartă în el o poveste cu aripi,

doar altitudinea este mereu alta

de aceea sunt umbrele mereu crispate

precum oglinzile

mâine, sufletul va sta de veghe

dincolo de acest perete

în care nu mai am puterea să bat:

e cineva acolo

012.295

marin badea. “poveste cu aripi.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/marin-badea/poezie/14006973/poveste-cu-aripi

Comentarii (1)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

ultimele 2 strofe mi se par rupte din întreg. și, merită să faci un text pornind de la ele.