Poezie
chipul care răvășește oglinda
1 min lectură·
Mediu
va mai veni o toamnă pe strada mea
plină de riduri și colți
semafoarele mă vor îmbrățișa fericite,
scliplind când roșu, când verde
precum gușterii, când sunt cuprinși de frisoane
iubito, există o taină a aerului ce stă spânzurat între zăbrele
și doar unghiile îi pot descâlci sensul
atâta toamna va veni pe strada mea
că vor zâmbi până și îngerii
extatici și calzi,
ca îmbrățișările și precum alienarea
atât de bine îmi va fi,
atât de bine încât lama de ras
se va îndrăgosti definitiv
de chipul care răvășește oglinda
e-hei, frica va avea și ea o intensitate studiată
iubitoo, iubitooo, sunt atât de fericit că-mi vine să țip
din streșini și corbi: nevermore!
în rest, e doar un sunet difuz
ce seamănă cu plânsul unui copil răsfățat
din colțul camerei,
unde stau cu genunchii la gură,
un alt cer se dilată
pe strada mea e o toamnă, e o toamnă frenetică
să nu mori, suflete, să nu mori,
ziua următoare se va deschide la fel de răgușită
atât am de spus:
doar trenuri deraiate opresc în gara aceasta
014092
0
mai uita-te putin la ultimul vers:"atât am de spus: doar trenuri deraiate oprește în gara aceasta"[adica ele(trenurile)opresc]...zic(sper ca nu te-am suparat).
mai trec,Carmen.