Poezie
orașul stingher
1 min lectură·
Mediu
am albit, am albit
e-o-he, plânsul meu înfundă rigolele
și frunzele toate devin nepăsătoare
și fumegă precum oasele tămâiate ale morților
mai am ceva timp cât să cred că fiecare asfințit
e doar un alt rictus al zilei
și mâinile mi-au albit
uite, și mâinile,
în curând mi se vor usca și vor pocni cu zgomot sec,
la fel ca nuielele
când vântul suflă mai aprig
ce-am albit, mamă, ce-am albit,
că numai vitrinele de la strada mare mă mai recunosc
reflexia lor mă urmărește până în bârlogul meu
săpat în atâta logică și singurătate
doar noaptea aduce cu ea un miros de sânge
cunoscut doar de lama de ras
când sentimentul ratării devine pregnant,
precum tusea tuberculoșilor
in curând, îmi vor albi și urmele pașilor
prin orașul acesta stingher precum recruții
la primul planton
aș putea rătăci printre automobile și streșini
până când lumina ar putea adormi și ea
cu gura deschisă,
ca după un atac cerebral
mă refugiez în spațiul îngust al memoriei
măcar acolo am un loc pentru fiecare învins
001.939
0