ea încerca să trăiască printre oameni,
tu o mângâiai și o alintai luna,
îți intrase în suflet într-o rătăcire de-o clipă,
era un licurici căruia, în loc de aripi, îi crescuseră brusc picioare și
Cuvintele încep să-mi moară ușor,
s-au molipsit de o boală ciudată.
Primul a murit cuvântul ,,dor,,
cuvântul ,,iubire,, s-a ascuns dintr-odată.
În suflet se-adună doar oseminte
albe, înghețate
hai să ne iubim sub magnolii,
florile albe ne vor privi pe sub gene,
cu mâna la gură, îmbujorate,
mirate de-ndrăzneala muritorilor de a fi
apoi se vor sinucide zâmbind
în pletele tale
să
o scară ciudată rulează-n tăcere între noi doi,
eu alerg mereu în sus și e bizar cât de adânc reușesc să cobor,
cum mă grăbesc și de fiecare dată ajung... nicăieri,
în adânc tu aparții mai mult
Cocorii emigranti au obosit
De-atata vaslit
Spre tine
Doamna!!!
Vor sa se-adune,
Sa-si faca cuib
De vise in mine
La iarna
Isi vor ascunde timizi
Capul sub aripa
In pripa,
Cand albastru
Închid ochii
și te citesc în gând,
cu vârfurile degetelor
ca pe o carte Braille.
Te-am învățat pe din-afară
aseară.
Literele-ți sunt scrijelite
toate pe trup.
Îti pipăi conturul
la miazăzi îți clădești speranțele
unele peste altele, atent
să nu se strecoare nici o lumină
printre roșul cărămizilor
în care ți-ai închis fiecare păcat
la miazănoapte, visele
ți se zbat
în visul meu suntem doi sinucigași care se țin de mână pe stabilopozi
așteptând ca unul din noi să facă primul pasul în gol
încercăm să redescoperim dragostea care ne transforma
în faruri pentru
Podelele rupte iti numără pașii
dansați pe jumatate într-un vals incomplet
cu îngerii albaștri ascunși între pleoape
printre rochii zdrențuite de balet.
Frigul ne pudrează părul cu ger,
rupte
Mainile tale vrajite
aprind in mine flacari
de aur,
de-argint,
de bronz,
si de-arama.
In lumina lor,
fara teama,
toti copacii pamantului
covor de flori la picioare
incep sa-mi
timpul nu are limite, nu are vârstă, nu are riduri,
deși un an are 31.536.000 secunde,
o secundă are 1.000 de milisecunde,
prezentul devine trecut într-o nanosecundă,
în momentul în care te
tot mai rar deschid uși în mine
în camera dinspre miază-noapte
amintirile dorm ghemuite prin colțuri,
le acoperă uitarea ca o iederă otrăvitoare ivită pe neașteptate
printre crăpăturile zidurilor
Și toate lucrurile sunt
mult mai frumoase acum,
ochii mei vad lumina în sfârșit!
ești apa pe care o beau
în fiecare zi pe drum
Ești oglinda în care mă privesc
tremurândă-n fiecare
ești într-un vis
din care-ți dorești să te trezești
și nu reușești
ești în genunchi pedepsită să scrii
nothing else matters
o dată
de două ori
de o mie de ori
în toate spațiile goale din
nu poți mângâia fluturii fără să-ți rănești irișii,
fiecare bătaie de pleoape
naște ape
care-ți taie respirația,
cu fiecare amintire
care te doare
și nu poți încă să te lepezi
nu poți
Când n-am strâs mâinile
N-am auzit
vântul ce se strecura
printre degetele noastre.
Înainte de a fi uniți
era despărțirea.
Când ne-am unit buzele
intr-un sărut fară sfârsit
N-am
N-are să mă doară nimic,
nu te speria.
Am să fac doar o incizie,
nesemnificativ de mică,
doar așa
de la stânga
spre dreapta inimii,
din partea sentimentală
spre cea reală,
mai
mă înfășor în tăcere și
mă scufund în nisipul prelins peste lumile noastre,
pe care nicio clepsidră nu le mai cuprinde,
nu le mai poate măsura
de la tălpi și până la creștet,
doar 4
la meteo se-anunță soare,
adie un vânt de primăvară peste magia crăciunului tău,
e sărbătoare și ne-am despărțit de miloane de ori pe secundă
(niciodată n-ai plecat când aveam soarele-n ochi)
îți desenez umbre cu genele pe-obraz,
prin geamul din tavanul mansardei
se strecoară stingher peste noi un petic de cer,
aș da un bănuț, pentru un vis de-al tău,
aș da orice vis, pentru un
dacă atunci, în amiaza aceea,
n-aș fi citit o revistă coborând aiurită pe scări,
poate că treptele n-ar fi început să urce spre cer protestând dintr-odată,
în timp ce în cădere-mi adunam
dragul meu, dorul de tine e o boală autoimună,
care-mi macină speranțele până la oase
degeaba desenez între noi o fereastră aburită,
pe care îți scriu scrisori în fiecare zi
iar degetele îți
Iubește ceea ce sunt!
Aripă albă de pajură
zdrențuită-n cădere,
jumătate lumină,
jumătate durere
zbor frant.....
copac despuiat
de frunzele toate,
jumatate ars de dor,
înflorit flori de
MP