Maria Prochipiuc

Scrisoarea ta dragă Florina a ajuns într-un moment când mă gândeam că nu pot scrie nimic despre și ce-a fost acolo, iar tu acum ai venit cu vestea cea mare ai spus aproape tot, într-o formă de jurnal bine aranjată atât din punctul de vedere literar cât și a evenimentelor. Evenimentele și prezentarea lor au o curgere lină, așa ca de izvor murmurat. Florina văd că m-ai pus în pâine cu șefa de sală, dar să-ți mai spun un secret: faza cea mai faină a fost când Andu îi săruta mâna șefei drept mulțumire pentru servirea ireproșabilă( și nu am prins tot) poate și scuze, știți noi suntem niște nebuni, la care replica ei a fost: da, mi-a zis doamna!

După cum tu mărturisești că periodic ai bucuria de a dialoga cu oamenii de teatru sau alte personalități, asta simt și eu acum că am bucuria să aflu lucruri spuse în direct și cu mult profesionalism. Pe lângă ceea ce faci tu aici referitor la scrierile tale văd că ești si un bun reporter ( nu știu dacă este corect, dar mă mai gândesc până la următorul articol, găsesc termenul corect) Întrebările sunt gândite și îmi place enorm am luat inițiativa de a le adresa un set de întrebări, mereu aceleași, în încercarea finală de a desprinde trăsăturile dominante și nuanțate ale condiției teatrului și actorului român la început de mileniu. Articolul este foarte bine scris.

și ninge-ncet cu zâmbet de bunic și sete mi-e de blonde Cosânzene din moartea nepăsării mă ridic și-mi caut basmul vechi pe sub troiene Versul tău mă introduce în acea atmosferă a copilăriei când ascultând focul mocnit din vatră, omătul era rege și se înălța pânî deasupra gemului și privea cu ochii lui orbi poveste bunicii. prin gânduri adormite-am rătăcit parfumul de gutuie pe o strună bunica-mi cântă rar abia șoptit un dor pudrat cu răsărit de lună Parfumul, acel parfum minunat care vine de undeva de pe polițile unde gutuile,merele, perele îți îmbată simțurile adormind cu cosânzenele în gănd , ca mai apoi să te poarte și prin vis undeva spre răsărit mantii de întrebări fără răspuns prin candele de cer își trec rotirea când versuri albe spun că nu-i de-ajuns să chemi cu o fantasmă amintirea Chiar dacă amintirile devin fantseme, farmecul nopților îți îmbracă visele în tot ce în yori lasă doar urma sau chiar imbra, care arde gândurile în frumoase versuri albe, dulci și chiar colorate. povești pierdute-n ceața unui vis doar vântul va mai stie nostalgia și ninge viscolit în paradis când lacrima își scrie simfonia Povestea există, e în noi, iar lacrima amintirilor dezvăluie frumuseți nepieritoare a acelui paradis, poate uitat în vremuri , dar în serile de nostalgie și aduceri aminte revin. Aici la tine m+am simțit ca în poala buncii când nu reușeam nicodată să aud povestea până la sfârșit…

eu nu trișez niciodată, dar îmi place colaborarea cu ceilalți colegi, consider că mai multe opinii referitoare la un autor și textele lui sunt concludente. Si apoi nu sunt la primul eseu de acest gen, în ultimul timp am colaborat cu mai mulți. Ti-am mai scris undeva că ai cartea La plezneala ( Perle preuniversitare ) la mine spune cum să ți-o trimit. Mulțumesc mult colaboratorilor, în mod deosebit Danei care dupa un drum de la Iași la Oradea a găsit răgazul să răspundă invitației de a veni cu un text aici, și nu în ultimul rând lui Sorin care a trăit pe viu momentul și nu i-a fost prea greu sa-l redea. Vă mulțumesc tuturor sunteți niște dragi inimii mele!

Da. O realizare extrordinara, asa cum ne-ai obisnuit deja cu poemele tale. Cronica se vede e abia la inceput dar un inceput promitator si plin de sensuri. Daca ar fi sa scot in evidenta ce realizari ai aici as mai copia o data cronica. Doar cateva spre exemplificare: Trecea noiembrie, pustiu, un val cu arc de cețuri săgetând amare aripi de norduri ninse-n fiecare colac de suflet fraged virtual. clipele nedemne,reflex al vechilor cazanii,vibrând ventricul, s-au călătorit în gând, Pe drum, desaga s-a golit cam rău, traseul lunguieț, cu soare-n provă, pentru cei mulți, plecați cu Supernovă, s-a încheiat deodată, în Buzău.

încă o clipă doar și-apoi fugi de la mine sărutului tău prizonier nu-i pot spune mușcă-mă până la sânge să-ți simt venele întinzându-se prin carnea-mi goală de sensuri Poate nu te-am citit demult, eram învățată cu alt stil, când am pornit la acest drum prin poemul tău mi-am zis:îngăduie-mă! Primul vers e ca o rugăciune a clipei care nu ai dori să se termine apoi vine sărutul pe care îl treci dincolo de clipă, îl faci prizonier si apoi…? Nebunie? Da! atunci totul se dezlănțuie, e acel moment al necontrolului din noi…cele două versuri nu le mai pot comenta le las nebuniei…După care dezarmare totală, adica m-ai dezarmat de sensurile pe care le încercam, te pierzi undeva în singurătatea pădurii, intuiesc doar o stare pe care o ascunzi dincolo defuria momentului ( îmi place enorm această ascundere de ochii privitorilor, ei doar trebuie să intuiască ce se întâmplă) stii, e așa cum ai vrea să faci pe cineva să se rătăcească, sau cum vad altfel versurile care urmează ca un văl așezat deaspra cuvintelor si fiecare distinge ce vrea…și revii lasându-te pradă începutului. Mă opresc, din fiecare vers aș face un comentariu și ar ieși pană la urmă eseu…

Horia - lămurerea nu o ceream pentru mine ci pentru cei care pot interpreta, mi se poate întâmpla și mie să \'\'fur\'\'( glumesc )... Mă feresc enorm, dar, se poate întâmpla, mai ales că am citit atâtea poeme făcând eseurii, încât unele versuri care mi-au plăcut enorm m-au bântuit multă vreme. De multe ori după un eseu nu mai pot scrie nimic, decât să revin asupra unora pe care le-am lasat să se macereze. Îți mulțumesc pentru cuvintele tale!

Horia - în primul rând m-ai dus în eruare prin schimbarea numelul doar ~…~ te-au identificat, mă surprinz prin faptul că spui: cateva versuri mi-au parut cunoscute ... si n-am gresit ... le-am cautat si le-am gasit - sper că le-ai găsit tot la mine nu că le-as fi luat de la altcineva…Și dacă știi pentru cine e poezia e că deja am spus în titlu, dar tu ai intuit mult mai departe, este și pentru… dar ce s+a întâmplat la recitire? Vali – reușită sau nu,asta e… ce contează e că am reușit să mă transpun dincolo de cuvinte. Mulțumesc de trecere! Monica - zbor către neștiut, doar așa credem, dar zborul nostru e bine definit și ai prins bine de capătul firului, iar dacă poemul acestă care este dedicat celei mai bune prietene, știi bine că îți poate aparține, mai ales că te-a purtat pe acea undă tainică de lumină, în prag de seara când clopotele anunță amurgul lin se aud șoaptele unei cântări îngerești: Lumină lina a sfintei slavei a… Gabriela – iubirea de iubire și dorul de dor, acel bob de rouă a reușit să sfințească lutul și să-i dea viață, chiar dacă vasul a fost ‘’ pângărit‘’ s-a dăruit crezând în iubire și doar din rodul iubirii singulare care prin rodul lutului a dat naștere unei noi vieți. Mi-a plăcut mult interpretarea ta. Marilena - Acesti ingeri ce sterg cu batiste de cer lacrimile norilor – mă bucur că ai reușit să pătrunzi atat de adânc în sentimentele și trăirile mele, parcă nu merit atâtea cuvinte frumoase, adresate doar mie. Mulțumesc și pentru gândurile lăsate! Ina – mulțumesc de trecere, pritenii mei mă îmbracă și pe mine din frumusețea lor

Îngerul meu întârziat a poposit și pe melagurile poeziei tale, încerc să pătrund dincolo de cuvinte, încerc să-mi deschid inima ca un boboc de floare și să-ți transmit parfumul acela al iubirii dincolo de ființă și vremuri. Și cum îngerul este un mesager al gândurilor curate cred că urarea mea puțin întârziata va fi primită de sufletul tău deschis ca aripile îngerului...

E bine că te-ai hotărât să scrii numai noaptea doar atunci cand cainii, / scarbiti de mancarea din pubele și ai scris bine , văd că ești deschis și spre alt stil nu numai spre cel clasic. Admir pe cei care reușesc să scrie cu rimă și ritm, pentru mine e foarte greu, tu ești deschis spre diverse stiluri, cred că ai putea să scrii și sonete (e o provocare). De la un temperament melancolic ai trecut brusc la cel violent isi musca nervosi cozile, insetati de mirosul sangelui, Umbrele lor hidoase… Tabloul pe care îl descrii e halucinant, e ca un vis urat. Impresia pe care o am acum după citirea poemului e că tabloul acesta există cu adevărat, iar tu nu faci altceva decât să ni-l arăți, fragmentar după ce l-ai descoperit undeva în ascunzișurile muzelor – lumină și umbre. Prin acest poem ai dat forme deosebite cuvântului, plin de simboluri și trimiteri.