Maria Prochipiuc

Toate cele scrise sunt cuvintele lui Umberto Eco, am precizat sub imagine, e sufletul tânguind după o iubire.

Realizarea vizuală e a Sabinei, cu un klik pe ea descoperiti textul lui Eco!

S-a vrut a fi ceva special de ziua celor care ne sunt mereu alături fie că e iubit, soț, frate, fiu, tată...pentru voi toți!

Daniela

Dor cules intr-o cană de lut și transformat într-o viță de vie roditoare, așa e sufletul tuturor mamelor. Am vrut să închin aceste cuvinte tuturor mamelor, dar egoismul din mine nu m-a lăsat și pot spune că simt acum o durere , dar nu mă pot întoarce las așa cum am pus că de felul meu nu sunt schimbatoare. Ascum pot spune : pentru toate mamele care sunt dincolo de vremuri!

Daniel,

O lumină în altarul inimii, frumos spus de tine, da inima e ca un altar unde totul ar trebui să fie îmbrăcat în bucuria luminii. Pentru toate mamele noastre!... ce mult îmi mai doresc să fiu copilul, dar acum sunt și eu la rândul meu mamă…

Intru și eu în jocul tău, în jocul nostru, e doar un joc al vieții, în fiecare zi ne prindem în el,unii numără până la o sută alții ajung foarte departe și nu mai termină de numărat, de unde atâta întuneric acolo unde lumina coboară peste noi prăpăstiile unor gânduri, sunt doar gânduri de clipe izvorâte din plânsul copilului la sânul mamei. Incă puțin și tu …încerci să auzi numărătoarea, demult liniștea a acoperit cuvântul, cifrele se preling pe buza pâmântului, de acolo de unde am fost luați, frica ne cuprinde sufletul doar atunci când ne simțim singuri, iar în jocul tău mereu vom fi singuri, mereu așteptăm să ne găsească cineva sau mereu vom găsi pe cineva și iar o luăm de la capăt, te-ai ascuns atît de frumos zeule deghizat, încât nu mai reușesc să-ți găsesc măcar urma…

Mulțumesc pentru gândurile tale! O aducere aminte e ca un vant de primavara cald care ne înviorează sufletele. Flori pentru toate mamele!

Aveam impresia ca sunt singura care are o mama plecata foarte departe...

Dacã mãcar e sã nu mai apucãm din zilele noastre, atunci sã agãtãm în calendar atât cât mai putem din zilele unei lumi cu putin de dinspre trecut. Zilele Marin Sorescu, puse în mapã frumos coloratã cu obraz din cel subtire, cu inimã si lacrimã în podoaba înrãmatã a literaturii române, fac parte dintr-o îndrãzneatã manifestare ce nu poate aduce decât bucurie. 25, 26 si 27 februarie anul acesta au prins în prãznuiala olteneascã cea de a V-a editie a inconfundabilului Marin Sorescu cel ce încã se aflã.

Spre surprinderea mea aflu printre texte și pe domnul Silișteanu cu un articol, poate a mai scris, și nu țin eu minte, și totuși am trecut nu de foarte multă vreme prin arhiva sa de texte… pot spune că stilul de abordare e excelent, stil siliștian… Nu am de gând să comentez articolul ci vreau doar să spun că merită să fie pus la loc de cinste, nu domnul Silișteanu ci articolul său. Mă bucur că se mai întâmplă evenimente de aduceri amine a celor prin care unii au ajuns unde sunt acum în ale scrisului.

Gand la Gand cu bucurie, tu treci în al doilea d an de NOI, iar eu implinesc doi ani de VOI!
Gândul meu de azi: distanțele să se apropie, iar rătăcitul să-și îndrepte pașii spre CASÃ, știe drumul, dar cred că doar așteaptă să fie sigur că este așteptat. Cu mult drag de acel NOI

Incontestabil Sorin, tot cititnd la tine aici am auzit soneria, mă duc să văd cine e la ușă, parcă poți să știi... poate revin..

Multumesc Dana! Uneori cuvintele sunt de prisos, imaginea reprezintă totul în cazul de față. De multe ori ne putem înțelege în tăcere.

numai tu erai
chiar dacă inelel din degete îți topiseră
auzul
numai tu știi clipele
așezate pe degetul mare

era seară
verdele îți colorase ochii
era doar începutul unui joc
doar tu
verde pe roșu

doar tu

iubeai dinspre tine
spre cilalți

în seara aceea iubeai
doar cu privirea
inima
era pocalul aducerilor aminte

In seara asta nu ma mai ascund dupa cuvinte de verde
îți sărut umbra
întru
amintire

Poezia ta mi se pare atât de personală încât un comentariu nu am putut, m-am jucat puțin în aduceri-aminte. Cu tot binele!

Balet –duet,e sufletul în DOI, iar trupurile se destramă verde în amurgul pădurilor, simti tu, și eu și el mirosul tare al brazilor eterni, iar drumul pitit prin iarbă ne îndeamnă să mergem, să pătrundem dincolo de el și de noi. Tu cunoști mirosul vântului doinit, înfășurat în cingătoare, presărat cu flori, limina cade strâmbă uneori pe viața noastră...dar ție îți joacă amurgurile zgribulite pe coamele roșii ale argintului din balet...

Duetul acesta în sunetul viorii și al pianului, e eseța omului în momentul respectiv, clipa nu se mai repetă, e irepetabilă, pot spune singulară, și atunci când un suflet pereche știe să-ți cânte cântecul inimii când tu i-ai uitat cuvintele, cred că este un lucru minunat! Legi necunoscute, dar mai ales nescrise îi aduc pe oameni în fața unui sentiment pe care uneori le este frică să-l mărturisească, chiar și iluzia unei iubirii nu trebuie îndepărtată, oamenii se pot iubii visând, iar noi visăm…

Iubirea e fulgerul cerului care străbate natura în semn de binecuvântare a norilor, iubirea este tristețea sufletului aflat la mii de clipe distanță, dar atât de aproape de tine, iubirea este OMUL

P.S. Am ridicat gândul tău la înălțimea lui! Sper să fie bine!

ce las în urmă, prin ce mai trec
sertare ferecate de mâini nemișcate
aș toarce trei veacuri fuiorul
m-aș naște parcă mai secret
și nici ruine n-aș căuta
să aștept

Poezie ușor descriptivă, cu înregistrări de impresii, prezentate original. Poemele tale excelează prin expresii deosebite, imaginile sunt bine alese, maiestos evocative, în acord cu noblețea poeziei. Versurile tale sunt o viziune plastică care scoate la iveală o anumită stare sufletească proprie . Poezia e un admirabil rezervor de sensibilitate.

Poezia ta e primăvara în frământările renașteri și nașterii, e o meditație a unor frâmântări a reîmprospătărilor lăuntrice, marcată parcă de neliniște și incertitudine, și totuși pari fericită de această stare de primăvărare, de această nouă stare de a te redescoperi ca o ființă solară, deschisă luminii ( albului) și mai ales harurilor ei vindecătoare.

Nicolae și Constantin,

Îmi sunt dragi amândouă nume, dar cred că doar unul e cel care te definește cu adevărat, tiptil cum ai venit așa ai și plecat, nu ai vrut să strici starea de mister…îți mulțumim! …noi am încercat o provocare , am mai făcut acest lucru, în care ne-am împreunat gândurile într-un mănunchi, uite ca să vezi despre ce este vorba îți fac trimitere spre doua texte și ai să înțelegi. ***** și aici ***

Bogdane,
La mulți ani să ne fie o ne-ntreruptă agonie. Gândurile noastre au născut și vor naște florile unei iubirii împrăștiind mărgăritare, murmurul sufletelor noastre vor plânge povestea vremurilor trecute, să știm doar să ascultăm, dar mai ales să auzim glasul atâtor guri ce-s astăzi mute, a celor care și-au potolit viața într-un foc de soare, glasul tău gângav de copil, șoapta apei sub cernerea vremii. Copile privește curcubeiele și nu lăsa ca visurile să se năruiască prăvălite în grămada anilor mei și-ai tăi.

Azi
Castanii infloriți în palmele tale
Mi-au zâmbit
puhoaiele mușcă din malurile zăpezilor târzii
ghiocelul în lupta cu întunericul pâmîntului
pur își răsifră petalele
ani

Rătăcind printre șoapte
Te-am întâlnit
Stăteai de veghe la marginea nopții
privești de sus inimile întinse la picioarele
sentimentelor tale
aș vrea un suflet nou
să-ți pot cânta poeme
să înflorească piatra

Adună vântule gândurile lui
Și adie-mă cu ele
nu voi spune cuvinte
martori îmi sunt fiorii gândurilor
vâslesc prin anii mei
Gând mucegăit
să mori de uimire dar să trăiești extazul

Lecție de viață
De vrei să simți
Gustul sufletului meu
o pată de cer risipită peste troianul cuvintelor
îmi cer să fiu cu tine

dragostea
A descatusat icoane
Din florile de gheata
Ale destinului
fără să doară
iubirile zburdă iluzii
la vremea când durerile nașteri
curioase și temerare clădesc din tine
un nume
Cu prima adiere de vant
Sarutata de tine

nu obosi mergi mai departe
drumul este legea învingătorului
de șopate

Cu zale de roua
De pagina ascunsa
In coaja de nuca
se-ntîmplă să umblu
rece și goală
pentru proma oară

Fara tine
Mi-e frig tot timpul
sunt geamănă primăverii
bobocilor de mai
iarba crește
ritmic o dată cu inima
Te voi ascunde in fiecare poezie si doar acolo gandurile mele vor mai simti gustul sufletului tau.
îmi aburesc încet în suflet petale
in palmele mele
trisand
zborul ingerilor
ne vom ajunge privirile
coama norilor ne nasc rădăcini
cu cirese amare
furate la asfintit
ne-am născut înțelepți în poeme
de dragoste
de dor
de tine
și de mine!

Darul meu pentru tine!
Nichita e cea care mi-a atras atenția prin acel : La mulți ani!
Cum să lipsesc de aici de la tine? Te-am vizitat, ți-am citit textele și ce pot să spun e că versul tău l-am simtit ca pe un clinchet de clopoțel.

Codrina, cred că tu esti una dintre cele care au înțeles rosturile acestor eseuri. Nu sunt pentru a ridica în slăvi pe cineva ci pentru:

1. a face cunoscuți anumiți autori, unii care sunt foarte importanți pentru acest site ( cazul Laviniei și a multora care sunt de la inceputuri ) și care datorită frecvenței mari de înscrieri a noilor autori deja începe să se aștearnă tăcerea peste textele unora... Ei, nu las eu tăcera chiar așa de capul ei după cum vezi...Sunt mulți autori care merită să fie trecuți în revistă dar neavând o bază de date, ce prind și eu pe la colțuri gata îi încondeiez… de mare ajutor mi-au fost Virtualele de la Iași. Îmi place ceea ce fac, dar nu știu cât de bine reușesc eu să pătrund acolo în universul autorilor.

2. autori noi cu texte foarte bune care tot datorita statutului lor de începători nu reușesc să se facă citiți… și atunci vin eu și încerc printr-o metodă sau altă ( le propun o colaborare la un eseu, în felul acesta reușește să cunoască pe cei mai vechi sau mai noi de aici) … e greu să reușești tot ce vrei, doar o părticică cât de mică…

Toate acestea poate nu-și aveau rostul la subsolul acestui text dar cred ca o explicație era necesară.

Îți mulțumesc!

de-as fi ai fi ninsoarea primăverilor tărzii
poate? la amiaza am sa te pierd printre degete tu continui să râzi
uite pentru ca tot veni vorba am să ma dezvăț de tine
în locul cuvintelor râsul tău viscolește zăpezile
și să te vreau așa și să te caut în fiecare timp zăpada mi-a ajuns până la piept
îmi acoperă gândurile albastru
prietenește amurgul mă bate pe umăr sa vreau
cu tine cu mine să crăpăm umbra
desenată pe fața luniimai povesteste-mi despre mine
aminteste-mi cum eram miine

in jumatate veșnicia sapă la temelia anilor
așa va fi
vor înflori magnolii veșnic zbor
în jumătate de toamnă
copacii se miră
în păr frunzele uscate îmbobocesc trandafiri

de vorba cu tine
dintr-o fotografie mă strigă clipele învechite
îmi numărai printre coaste
cîte ninsori îmi presărai pe umăr
din gări îmi aud cântecul sângelui încolțind nunți mi-ai fost
și mi-ai fost și trup și noapte se învolburează valea
împușc zăpezile anotimpului târziu
copacii prind să fugă litera cu litera
tu
ma strigi in culori firele se preling în clepsidră
și vei ști că până la urmă azi as fi vrut sa scriu despre tine

ființa îți va fi iarăși petale de iubire și vom ajunge departe
restul oricum nu mai conteaza
miroase a clipele noastre
îmi era bine acolo
în dimensiuni naruite

la o ruletă universală
Te-am cautat azi ca să-ți întinzi atentă peste lume
aripile
mă mir că eu mai sunt pământ bogat și trist
tu
să te oprești prin ani ca printre frunze

ultima oara vorbeai despre iubire despre niște ani
care se înșiră
spărgând cupa de zidul florilor din inima mea


P.S. Cu această ocazie am parcurs textele, o pot numi pe Carmen o frumoasă a poeziei!

Aici este contribuția mea pentru tine draga Carmen.

Mulțumiri vouă că existați! Mi-i inima săracă de cuvinte, doar prin gesturi aș reuși poate să exprim bucuria că și eu exist prin voi.

Vă mulțumesc dragi preteni!

Mă simt datoare într-un fel să intervin prin faptul că am apreciat acest text, nu numai decât pentru valoarea literară ci și pentru evenimentul în sine.

Din capul locului, vă anunț că nu sunt critic literar, nici eu , dar nici autoarea după cum singură mărturisește și cred că nici nu a avut de gând să făcă critica cărții respective, ci, doar a încercat să ne aducă în fața ochilor un eveniment, lansarea unei cărți. Dacă merg mai departe tot autoarea menționează, că această cronică este o aventură! Și se pare că și-a atins scopul, articolul acesta deja și-a început aventura. Nu vreau să contrazic pe nimeni, nici nu vreau să intru în polemică, ci doar încerc să-mi explic anumite fenomene, pe care se pare că le-am trecut cu vederea la citirea textului și anume, cuvântul vopsea, nu mi s-a părut nicidecum că ar deranja pe cineva (probabil așa a vrut autoarea să scrie )

VOPSEÁ, vopsele, s.f. 1. Materie colorată obținută prin suspensia unui pigment într-un lichid, folosită la colorarea diferitelor obiecte; boia, farbă. ♦ Spec. Culoare folosită în pictură. 2. (Înv.) Culoare (a unui obiect); nuanță.

CERNEÁLÃ, cerneluri, s.f. 1. Substanță lichidă sau vâscoasă, variat colorată, care conține uleiuri sicative, uleiuri polimerizate, albumine și coloranți și care servește la scris, la tipărit, la ștampilat, la gravat etc. 2. (Reg.) Culoare neagră cu care se vopsesc materiile textile și părul; negreală.

Am folosit acestă metodă pentru a exemplifica că nu mi se pare de loc greșit folosirea cuvântului vopsea ( poate a folosit simbolic acest cuvânt, de ce, nu )

De restul nu mai am ce comenta fiindca se înțelege clar că este vorba despre o carte (să vă fac s-o căutați în librării), nu mi se pare o greșeală, nu a mai repetat sau poate trebuia să formuleze altfel și totuși apreciez limba scrisă de Diana având în vedere ca…( ma opresc, nu stiu prea multe despre autoare decât că este de dincolo de Prut) și limba folosită este cursivă și pe înțelesul meu dacă nu al tuturor… Mă opresc aici, mai mult e mult prea mult!

Bogdane,

Cred ca încerci să construiești prea mult, mai lasă liberatea sentimentului din tine să-și pună amprenata. De fapt îți construiești un tablou din cuvinte așezate la locul bine stabilit, pentru a ajunge la o anumită imagine, tu ai să vii poate și ai să-mi spui că există libertatea sentimentului, dar că ai vrut să ieși din banal, e doar o parere generala, fiindca te urmăresc de o bucată de vreme și …

Stai că nu ai scăpat, mi-am zis părerea în general acum revin la textul de față, ai construit aici o imagine care îmi place foarte mult: în lumina iluzorie a fulgerului apoi transfuzia de iubire pe apusuri lâncede mă arunci în ceață și mă întreb ce fel de iubire?

ștanțată cu buzele prefăcute în lipitori
caracatițe sapă / e aici ceva care nu-mi convine de… loc, aș înlocui, mă gîndesc la ceva, dar nu acum… mă opresc de tot… poate voi reveni cu o forma pe care o văd eu, dar nu promit te aștept pe tine