Maria Prochipiuc

inchidere de tag </i> ?

te-am citit rămân doar cu contemplarea cuvintelor, pomenind de cele sapte coline m-am gandit si la mica mea Roma, adica orașul în care trăiesc. Stiu ca m+ai purtat cu tine , încât doar mă mununez.

Știi, pe mine niciodată nu m-a rugat bărbatul să-l înșel, însă mai subtilă, știind că nu-i place decât să înșele eu nu l-am înșelat, mi-am zis merg așa pe direct, o pot face și cu el de mână, și cum bărbații își pun uneori singuri coarne, mi-am zis că e mult mai bine să i le aleg eu, fiindcă ei de multe ori nu prea caută, nu se tărguiesc iau ce găsesc așa la întâmplare…și vreau să zic că fără nici un efort, erau coarne de diferite mărimi, vârste, cu ramuri, unele dintre ele abia înmugurite…mereu mă vede schimbată și de fiecare dată mă strange în brațe de cred că-mi frânge toate oasele…( sunt măritată de curând, el e mult prea tânăr, iar eu sunt cea care aduc salariul în casa…)

Mereu tu, mereu altul!

Te pot considera o poetă fecundă, fiecare poem al tău atestă acest lucru, mi se pare că nimic nu te sperie, nici uneltele simple și prozaice, nici uneltele mai subtile, mai pretențioase ale limbajului poetic modern, după cum nici temele pe care le abordezi, mi se pare că te-ai obișnuit să fii o alergătoare de cursă lungă, nu vrei să cedezi pasul. Versurile de astăzi mă duc cu gândul la o iubire pe care ai vrea s-o uiți, dar care e mereu prezentă, doar în tine, fiindcă doar tu poți îngenunchea pe o inimă de piatră, iar durerea ce te mistuie, durerea, dăruirea celui care, parcă nu a știut să facă totul pentru această iubire. Piatra mă duce cu gândul la multe interpretări: duritatea, adică neclinitrea în fața unui sentiment, insensibilitate, sau poate ascunderea acestui sentiment ( mandria de a recunoaste). Apoi dacă tu îngenunchezi pe această piatră o pot considera, chiar o piatră pusă la temelia unei iubiri, si îți arăți disponibilitatea înghenuncherii, și pot continua, de aici pornește totul, a zbuciumlui care urmează, și totuși la un moment spui: nu merg nu merg nu merg / mai departe / cu tine dansam pluteam pierdeam, aici e contarzicerea îngenuncherii, cred că vrei să conștientize că totuși, acea inimă de piatră te făcea să simți iubirea , te simți alta decât tu și poate pentru toate câte au fost și speri o reîntoarcere, mai ales că au rămas urmele…nu poți îngenunchia decât atunci când ești dispus la asa ceva și crezi că merită (sunt doar părerile mele).

Versuri tip plachetă, o aparență de împăcare a lucrurilor.? Acest poem se se hrănește din seve mai adânci și pregătește surpriza. M-au surprins aceste versuri si mai ales cele de început :cică ea / cică el , ceva ce poate sau nu poate fi cu putință, se pare că nu prea este convinsă autoarea, sau ne lasă pe noi să decidem, adică fie vorba… cele spuse par o îndoială și totuși ochii ei : ea / numai ochi / și ce ochi / și Dolce Gabbana /și ce Dolce- aici totul ia întorsătură la ce și cum să mă gândesc la Dolce & Gabbana sau doar la ochii ei?, iau de aici doar savoarea a ceea ce ar părea că urmează, savoarea sărutului. Iar el, el e : el / doar el, simplu ca și cum nu ar conta cum e el, de fapt mi se pare doar o iluzie și modern azi i-aș zice, el e doar virtual se poate și fără. Importan în tot acest peisaj e doar decorul: un parc o banca un cer de vată, pai nu : și ce dacă? Si iar : două mâini, aici introduci din nou acel: doar, pentru a doua oara, ce exprimă ideea unei delimitări sau restricții, unul dintre cei doi mi se pare doar închipuire, sau poate o parte pasiva si una activa,( ma duce mintea la tot felul de…dar ma opresc fiindca mai las si pe altii) si această limbă care…Și Daaaaaaaaaaaaaaa, a venit primăvara! În curnd cântă și cucul, al meu încă nu a crescut, învață abia să zboare!!!

* A doua steluta parcă, aștept să se adune un numar ...după care, ei, poftim!

M&#259; opresc AZI aici la tine nu întîmpl&#259;tor fiindc&#259; dup&#259; ce te-am citit în toate st&#259;rile tale atunci când ( nu pot s&#259; nu-mi pun &#351;i eu darul aici): exprimi fr&#259;mânt&#259;rile din adâncurile sufletului; prinderea în detaliu printr-o armonie a cuvintelor; viziunea plastic&#259; a poeziei care st&#259; în raportarea ei cu o anumit&#259; stare sufleteasc&#259;; unele reflexii îndreptate spre om; inventivitate plastic&#259; &#351;i poetic&#259; totodat&#259; &#351;i preluat din eseu: Nu m&#259; sfiesc s&#259; spun chiar c&#259;, uneori, tonuri mai &#351;terse &#351;i mai pu&#355;in expresive în original cap&#259;t&#259;, în transpunerea autorului, o fa&#355;&#259; nou&#259;, atât de potrivit&#259; pentru starea din acel moment. Spunea cineva c&#259; limb&#259; româneasc&#259; nu te las&#259; s&#259; fii &#351;ters în poezie. Fiecare autor folose&#351;te cuvântul în poezie &#351;i î&#351;i pune amprenta personal&#259;, asta face poetul &#351;i aici în acest poem.

* Pentru frumuse&#355;ea versurilor lui Mircea pe care le-am parcurs cu mult&#259; pl&#259;cere, de la inocen&#355;&#259; la maturitate..

pierise-nverzită o nelămurire
iarba geloasă și ea pe-o femeie
încruntată mă mustră mă trage de plete mă iartă
îmi spune nici ochi nici buze nici mijloc
nu au a ei unduire în vânt
nici liniștea ei când crește

Percep în poezia aceasta un fel de desfacere-refacere din cele mai sigure trăsături fizionomia poetică, reușind pe deplin. Un fel de meditație plină de frământări, o reîmprospătare lăuntrică. O criză existențială, marcată de neliniști și incertitudini: și fluier n-am flaut / și zbor nu am aripi / și cânt n-am cuvânt / și ard nu-nfierbânt / și merg nu am pas / și cer nu am glas…un fel de ,,covalescentă,, prelungită, înclinată mai mult spre confesiuneși spre observarea fără cripsare a lucrurilor. Tonul nu e al resemnării, e doar al confruntării cu timpul ,cu…în final autoarea se autoportretizează:și mi-s / liră

Textul tău mi-a adus aminte că la noi sunt codrii verzi de brazi și câmpuri de mătase…multe orașe, ei da, aici ai venit cu noutatea, că cei de la sait au venit la oraș, acum mai nou a venit orasul la sait, fiindca am auzit ca-și fac programări pentru internet cu o săpămână înainte ( așa se întâmplă la mine la țară într-un sătuc uitat de lume, dar nu și de internet).

Da, tu vii cu un timbru nou, acum fiecare cu saitul lui, ce părere ai? Și eu cînd merg la țară trec prin multe saituri, și m-am întâlnit cu tot felul de oameni, pe unii i-am văzut îmbrăcați în verde cică erau ecologiști, încercau să adune toate ,,gunoaiele,, ( metaforic- mirodenii și multe alte arome cu mirosuri orientale) ca să nu mai fie virusați locuitorii respectivi... Da, în alt sait am văzut unii îmbrăcați în galben, cică reprezintă speranța, ei erau așezați așa pe la răscruce de uliți, nu avea voie să treacă decât cei care îngenunchiau în fața lor ( daca nu esti cu noi esti dușmanul nostru – asta era lozinca lor)

Ei dar văd că tu te legi și de clubul nostu, draga mea, pai nu știi că duminiica din când în când ne mai adunăm la un cuvânt la o … în Clubul Bursei? sau nu de clubul nostru este vorba? Aha! acum am înțeles, ei așa sunt întâlnirile astea virtuale ( atunci cand circuli cu mașina și nu mai ești observat) ajungi de nu mai știi cine ești, dar când ajungi să te mai știi și din real, atunci, e atunci, nici nu apuci bine să intri în saitul respectiv că și ești atacat, deja ți se pune emblema, ești catalogat și ți se spune așa din capul saitului: Aici nu e de tine mergi în alt sait, aici sunt doar literații, cuvântătorii, meditatorii, moderatorii și comentatorii… hai ia-ți zilele și ... degeaba le zic că eu nu sunt dezertoare, nu am nici o șansă...și ca să mă linișteasă îmi spun de la obraz: a trecut vremea ta!

Textul tău este dulce - amărui, eu am simțit doar tenta ANARÃ, dar...

Meriți stea în frunte!

......</i> greșeala e pe oameni( sper sa se închidă tagul)

Tu cel ce cauți taina într-o filă
Cutreierând neistovit izvoade
Și năzuiești spre-ascunsele monade
Spune-mi cinstit : te-ai îmbrăcat în milă ?

O astfel de stare nu înseamna perceperea directa a realitatii , ci o realitate care ne intră fără să vrem chiar dincolo de cuvinte și asta pare a nu fi ultima. Nu e deci de mirare ca acei ce cauta spiritualitatea, cultura… sunt niște veșnici căutători, unul dintre aceștia este și Adrian , care cu orice sclipre de vers vine să ne aducă aminte ușor și lin că totuși trăim în lumea asta. Uneori substituind experierea adevarului prin cunoastere mentala si exaltari emotionale, ajungem să ne punem întrebări, întrebări la care vine poetul și ne răspunde. E ca o eliberarea de asuprirea gândurilor si dobândirea pacii mintii, înlaturarea dorintelor si a patimilor; stapânirea emotiilor negative și multe altele… un text care ne îndeamnă la meditație

sa se inteleaga >unei<

Sorine,

Anunțul l-am preluat la rugamintea unui ``colege`` care activează la Centrul Cultural Francez, dar cred ca orice participare e bine venita, si eu incerc sa particip, vei afla curând. Te asteptam mai ales ca asa ai posibilitatea sa vii si la Iasi. ( am creyut ca ai vrut sa semnezi Sanchi)

P.S. esti cumva liceean?

Cui i se mai putea întâmpla așa ceva? doar ție! dar ce cred eu e că și tu probabil în drum spre Dl Georgescu te-ai oprit la dude și au fermentat în tine. O altă aliură a domnului Sache

te ridicăm deasupra noastră, dincolo de noi
ne prefacem că te iubim
gura mușcă lutul zidirii tale
ghiarele frmântă suflete
le destramă
se înfruptă din necazul aproapelui
răstignind
hulind
trufași apoi ne plângem pe norii cerului
ca ne-a părăsit

impreunăm palmele
spunem
a
rugăciune
prindem în căușul lor cerul
din când în când
ne mai caută
zidurile sunt prea grele
suflet de piatră
iubirea
e
mult
prea
universală

Poemul tău ne îndeamnă la meditație, așa am putut comenta eu poemul acesta al tău și mă bucur întru el... steluța o aprind în noaptea Învierii!

din teiul bătrân ce stă să trosnească
la focu-nflorit pe-ntinderi nestinse
în valuri înroșite-amețind un bărbat
cu dragostele-n boabe
cu focuri în pinteni
aleargă năvalnic
spre mine-un mustang
purtând un alt mac
pe-o șa transparentă
și-aud în ecouri
un fel de descânt
din pământ
sfânt


Spunea cineva: n-ai dreptul să-ți pierzi gândurile, căci nu ți le-ai dăruit tu. Locul revelației poetice e în tainele sufletului de creator: eul e putința de a săvârși, precum izvorul e putința de a da apă nouă. Desigur că după aceste spuse aș considera că nu mai am nimic de adăugat și totuși m-ar condamna unii că nu am spus nimic despre versuri, dar oare nu am spus totul?

Forma poeziei este actuală, versul e curgător ca apa izvorului, ritmul ca a unui cântec țesut peste trupul plin de macii iubirii, acolo unde semințele își caută rodirea, iar tu femeie ce esti doar femeie, la masa tăcerii tainic te desfășori în cuvinte, purtând mirosul florilor de mai, împletind năvalnic chipul bărbatului într-un descântec

Mă bucură trecerea ta pe aici pe la mine, am văzut că ești din Iași, poate ne vedem la întâlnirile duminicale, ce zici?

Cuvintele și sentimentele din oameni sunt precum candelele care ard fără întrerupere. așa să ardă lumina cuvintelor noastre în fața oamenilor!

Dacă ar fi să încerc o caracterizare generală în ce privește forma poeziei, cred că cel dintâi fapt care l-aș scoate la iveală ar fi armonia versurilor, a vorbelor spuse cu un sunet frumos în alcătuirea versului, uneori sunt rupturi, dar le consider voite de la primele două versuri la al treilea. La strofa a doua schimbi tactica ultimile doua au versuri se leaga ca intr-o înlănțuire, iar ultima strofă o consider de referință:

ma vreau afisat ca un suflet flamand
partas la puterea unui singur cuvant
si dor de durere sa fiu in putere
vas de placere sa torn pe vedere

Există ritm în poezia ta, nu fac analiza numarului de silabe, îmi sună bine la citit, absența rimei și a ritmului se pare a fi voită. Simt că în unele versuri ai fi putut sa faci lucrul acesta, dar nu ai vrut. Să fie oare acest lucru doar așa ca să ieși din anumite tipare ?

* pentru tot ce-am citit, azi te-am ,,lecturat,, în mod deosebit pentru ultima strofă si nu în ultimul rând pentru încurajare.

Sorine mă bucur că te-ai prins în text că în rest știi tu ce mai pățesc unii!
Pai se poate domnilor bărbații?
Poate data viitoare!

Meritul realizării aparține Sabinei, eu am postat acest text considerînd că poate reprezenta doar o linie a portreteul ideal, numit bărbat!

Daniela,

îți închipui că este vorba de un bărbat și nu-i puteam fura cuvintele, mai ales că sunt spuse cu atâta frumusețe, gingășie,...care dintre noi nu și-ar dori să primească o scrisoare de la un ...Eco