Maria Prochipiuc

Tărâm visat, zăbavnică fantasmă,
Ostrov al celor prea curtați de astre,
Stă Aballon în depărtări albastre,
Să nu-l străpung-a umbrelor miasmă.- deschizător de drumuri este versul tău, deschizător visuri, spre lumea edenică, spre nemurire. Imaginile de aici sunt deosebite, deasemeni si miresemele ce se răspândesc din versuri. Cuvintele în acest sonet au fiecare culoarea și mireasma , așa cum bine punctezi sunt ca fructele zemoase aducând nemurirea. Frumos e în gădina descrisă de tine

înainte să pleci aprinde lumina
mi-e frică să dorm neținut în brațe
înainte să fugi pune-mi rimă la vers
strigă-mă poet
și pleacă - Versurile aceste te definesc pe tine ca poet și cred că știi la ce mă refer ( și-am mai zis într-un comentariu că nu la toți le stă bine cu o anumită haină, uneori de împrumut că așa e la moda) Un frumos poem de dragoste, o frumoasă cerere în căsătorie, și ce dacă vei fi catalogat romantic, nu e nici o problemă. E o frumoasă întâlnire a celor doi în vers, e un vers îndrăzneț care tinde spre zbor, e un fel de invitație la spectacolul poeziei. Poezia te scrie aici!

Mesajul scrierii tale este dureros, se întorc vremurile cum ar spune cineva… de restriște, dar eu vreau să cred că până la urmă umorul acestor versuri se vor vădi mult mai folositoare. Umoristul știe să așeze în așa fel cuvintele încât oricâtă tristețe descoperi – zâmbești, poate trist, dar esențialul e că nu poți altfel. Merită evidențiată, dar las pe alți să mai observe acest lucru, am citit de curând un comentariu în care se spunea că doar doi epigramiști ar mai fi de soi aici pe agonia, oricum tu nu erai citat printre ei, restul adică și tu sunteți nadă, ce-o fi însemnând nu știu, fiindcă nu mă prea pricep în ale epigramei. Aprecierea mea pentru aici și acum, de restul vom mai vedea.

plâng statui pe lângă ziduri moarte
e vremea de întuneric a străzilor
orologiul bate a tânguire
o ultimă damă de ne-consumație
alung-amintiri cu palme împreunate
doar felinarele strigă
doar felinarele – Mă înfioară versurile tale, e un fel de tânguire, acest poem pare scris pentru cineva anume pentru acel cineva ce ar vrea să oprească timpul în loc, să poposească undeva, poate la răscruce de gânduri, primul vers mă duce cu gândul la cineva care copleșit de o anumită stare nu mai poate reacționa și …poate orologiu mai poate întoarce timpul…

aruncă pisica moartă mai repede
caldarâmul cu preaplinu-i de sânge
rânjește spre toate nesoțiile
ce-și plâng iar necopiii
printre urme de soți
prea grăbite – interesantă această strofă, cred că aici e toată esența poemului, la ceas tăcut de noapte se pot întâmpla asemenea imagini, e un fel de semnal de alarmă către cei care trebuie să audă, e un fel de tânguit mut, aș putea dezvolta mai mult, dar mă opresc.

nelumini sfâșiind întunericul
plouă din soare cu gheață
opriți-vă nu mai am aer
nu mai am corp nu mai am casă
cad umbre de rai
păstrați-mi un loc
locul din față – doar înaltul poate socoti neștiutul neluminii sfâșiind întunericul, e nevoie de o inimă aprinsă să poată readuce corpul la viață și poate nu la primul loc, ci undeva într-un ungher , totul e să fie!

Un poem reusit, cu imagini deosebite, mesajul e criptat, trebuie să descoperi, are atâtea semnificații acest poem, încât poți să-i dai diverse interpretări!

Silvia – ai reușit să pătrunzi acolo unde se părea că nimic nu mai putea aduce la viata, scheletul mai bine zise oasele de sânge aveau un rol important aici- Învierea, nu știu dacă realitatea tocită e de bine sau poate… uneori agonizarea e chiar în noi și nu ne dăm seama. Multumesc de trecere și mai ales de vederea dincolo de cuvinte!

Poezia e modul de a spune, de a spune cât de frumoși suntem, e modul de a înșira povești nemuritoare despre cei ce sunt și poate nu vor mai fi, dar mai ales aduceri aminte despre cei ce au trecut cu pas agale peste alte povești, poezia e cea care poate disturge, mă puteți întreba la ce vreau să mă refer, cred că la patetismul detaliilor din lucrurile neînsemnate…poezia e omul de lângă tine, fiindcă tu îl știi un mizerabil și cu un gest de tandrețe te face să te întrebi, dar eu, eu cine sunt? Poezia de aici e poezia momentului – Liviu Nanu, în care aduce frumusețea cuvântului scris, dar altfel de cum ni-l închipuim noi, ăsta e poetul cel care poate shimba reacțiile chiar dacă l-a citit pe Baudelaire, e prospețime aici chiar dacă pomenește de Vieru cel iubitor de țări, poate ce mă incită ce mai mult la acest poem sunt acele …cum le spui tu Liviule? A, am auzit: puțulici… mi-am adus aminte și de jocul acela cu …în țărnă, dar cu pomii lumii nu o știam.

Pentru prospețimea mesajului și mai ales că deja devii un poet… cunoscut!

Aici nu e vorba numai de nostalgie, cum bine se incearca a se spune, așa am văzut și la un text referitor la Eminescu, că spunea chiar autorul despre nostalgicii eminescieni, uitați dragi cititori (doar unii) că omul e un complex de sentimente: de dragoste, de ura, numai de ura, de patriotism (știu vor aparea întrebări ce înseamnă patriotism, patrie sau chiar ce înseamnă țară…) mai sunt și acele sentimente de a nega tot ce nu-ți convine ție…

Sunt sentimentală din capul locului – asta pentru ce va urma, dar am puterea de a discerne sau poate de a cerne binele de rău, frumosul de urât și multe altele…

Da, Adrian Păunescu e un poet, nu e singurul care a lăudat o epocă, nu e singurul care a vorbit de oameni, nu e singurul sau e printre mulți alții care au scos la iveală talente, pe care le ascultăm cu plăcere și acum după atâția ani, ma refer la muzica folk ( de ex. eu ascult si mai știu câțiva). Un poet nu poate fi apreciat pentru un anumit segement de poezii, un poet este apreciat în complexitatea sa, ce-ar fi să ne trezim acum să spunem că și cornicarii au lăudat anumite perioade, să luam de exemplu perioada lui Ștefan cel Mare… fiecare critic de literatură are poeti și scritori pe care ii apreciază sau nu, așa că… ce ai prezentat aici e un fel de a –l vedea pe Adrian Păunescu ( cu litere mari, fiindcă e un nume, nu e un lucru și din câte s-a mai învățat pe la școală numele proprii se scriu cu litere MARI!)

La mulți ani! pot spune și eu și nu-mi este frică să spun că apreciez poezia lui Adrian Păunescu!

P:S: Nu în ultimul rând vezi ca ai niște greșeli de tastare, se întâmplă, nu sunt gramaticale, pauze mai trebuie pe ici pe colo…în rest fiecare cu opinia sa…

*Concluzie-Rezumat - vor rămâne rădăcinile înfipte, nu știu cine mi l-a luat pe vor, dar asta e, acum e bine, de la copy/paste mi se trage!

Nicolae – poezia e în noi încă de la începuturi când Creatorul ne-a dat suflare de viață... încercăm înălțarea inimii dincolo de cele ce ne înconjoară, dacă reușim sau nu rămâne de văzut și uite un răspuns la : Ce ai aflat acolo, Maria?

de voi umbla în sfatul necredincioșilor –mirarea îngerilor pe tâmplele mele
de voi veghea nopțile spre căutarea luminii – cerul își revarsă bucuria
de voi răsădi cuvinte spre mângâiere– izvor cristalin se va prăbuși duh peste fața pământului
de voi supraveghea gândurile – porunca Domnului va moșteni pământul
te caut de la o margine la alta
nu știam cât de aproape îmi ești
să-mi păzesc doar
mintea

Trebuie să-ți comunic ceva urgent – las adresa la profil

Ne vom întâlni sub albul poetic, ca de acolo să putem visa, visa la poezie, la oameni dragi, la cei ce dau frumusețe acestui loc numit poezie.ro. Orice întâlnire înainte și după ne îndeamnă la visare, vom visa cu ochii deschiși, îmbrăcând poezia în rochie de mireasă. Două poezii mirese își așteptă mirii – cititorii. Întâlnirea sub semnul poezie, totul este posibil, dar ce m-a incitat este taman titlul articolului: lansare la indigo, interesant!

Mădălina are poezia undeva azeșată pe conținutul sentimentelor, și ea nu face altceva decât să rescrie, își ascultă glasul inimii. Cei ce vom putea răspunde invitație cu siguranță că vom visa...

Pentru că visul este permanent și în poezia Danielei, vom spirala împreună cuvântul învăluindu-l în parfumuri, punând punct după fiecare poem și pornind din nou spre o altă întâlnire care îi poartă amprenta originală.

Să ne întâlnim dincolo de alb și să visăm împreună cuvântele...pentru poezie, pentru visare,pentru albul sufletelor voastre

Am citit, și am luat și aminte drept pentru care am purces la cele ce trebuiau făcute, dacă cuvintelel mele nu au ajuns încă, voi mai încerca o variantă. Până aici totul este bine! Mulțumesc de trecere și de cuvinte!

Prima strofă – Poate fără punct, dacă folosești semnele de punctuație atunci le pui peste tot, așa că… versul are culoare, miroase de departe a rugăciune, acolo unde sufletul se simte bogat, acolo unde istoria neamurilor se scrie pe zugrăveală.

- aș renunța la eu, apoi asocierea sparte și deschise dă de un nonsens, dacă ar fi după mine aș renunța total la strofa aceasta, sau poate aș încerca o altă variantă fiindcă cred că există lucruri esențiale acolo. Te voi mai citi!

În chin mă sui, cu fiecare treaptă,
Scăpând picioru-n râpi mereu ascunse.
Străbat decis ținuturi nepătrunse
În care urlet crunt de lup m-așteaptă.
Frumusețea versului tău, înălțimea cuvântului ne face și pe noi să urcăm câte o treaptă, tu omule, ce te ridici deasupra tuturor lucrurilor: Străbat decis ținuturi nepătrunse / În care urlet crunt de lup m-așteaptă, ne faci să-ți ascultăm versul ce ne cântă o melodie pe note numai de el știută, cine oare o înțelege? Doar inima, cea care traduce versul în cuvinte: Și neștiută-mi este orice faptă, / Iar urme frânte nu-mi vor fi ajunse. După o lungă așteptare iată că din nou apari…mai bogat ca ieri și mai sărac ca mâine… Pentru toată frumusețea cuvântului ce se așterne în vers, pentru muzicalitate, ritm și mesaj, pentru ceea ce ești cu adevărat…

Ar merge si la Recomandate!

Sorine,

frumos spui tu, dar ce mă bucură foarte mult e că epigramistul din tine a avut o clipă de repaus și s-a oprit aici la mine...de când nu s-a mai întâmplat? la bună veghere să spun eu?

După ce ați trecut voi pe aici textul a suferit modificări, dar am păstrat în mare linia de început, sper să vă bucurați de noua formă și de dualitatea poemului.

Ștefan - nu știu dacă e un ritual, dar ce pot spune e că sursa de inspirație se află acolo în scrierile lui David, îmi place să pătrund acolo unde se pare că e destul de greu, îmi place să înțeleg tâlcuirile, iar forma îmi aparține, nu știu cât am reușit, când am scris versul care spui că-ți place mult \'spala-mi Doamne întru cele nevinovate mâinile mele să te pot iubi\' eu am gândit la cu totul altceva și este foarte interesant cum ai interpretat tu, mi-ai deschis ochii și spre alte semnificații (aici trebuie să-ți mulțumesc!) și referitor la cruce din nou eu nu aș spune viață de sânge poate ar fi mai nimerit jertfă. Te mai aștept, mi-ai dat curaj să merg mai departe.

Cristina – din inimă pornește totul: iubirea, ura, dăruirea și toate celelalte, versul uneori se scrie nu numai cu inma, ci trebuie să pui în el și trăire, eu trăiesc versul sau poate versul mă trăiește pe mine.

Mariana- mulțumesc de trecerea ta fulgeră și de alăturare lângă simțirea mea.

A mai trecut un an, parcă de la Sânziene, așa cum bine spune autorul a căpătat alte conotații, au prins un alt puls, pulsul atâtor inimii care au bătut la unison acolo în pod, și primul lucru printre altele pe care mi l-a spus Adrian imediat după lansare a fost: a fost multă lume, dar a fost o căldurăăăăăă!.. Apreciez foarte mult modul de prezentare: Și de atunci a fost seară și a fost dimineață ... sonete 1…. Oare de ce noi, oamenii, suntem atât de ocupați când e vorba de lucruri ale sufletului, atât de dezinteresați, atât de departe... imi trecea prin minte la ora respectiva retorică întrebarea. Hai să mă întorc la subiect... la fel mă întrebam și eu la acea oră, de ce nu eram acolo? Am recunoscut din articol și din imagini personalitățile culturale ale Brașovului, retrăiesc momentul…

Aprecierile sunt făcute dE cunoscători ai sonetului – poezie încadrată în anumite canoane….Doru Munteanu a menționat că că Sonete 1 ar fi mai valoros, dar și Sonete 2 va fi apreciat la fel poate în 2007, tot de Sânziene, ce știu eu, e că acest volum e altfel decât primul, că Adrian a selectionat sonete de o nuanță neobișnuită…

Nu am fost lângă voi, retrăiesc acum momentul, așa cum l-ai prezentat aici tu Daniel… se cunoaște că ești un orator desăvârșit, prezentarea momentului este foarte bine redată, aprecierea mea pentru articol, dar și pentru volumul Sonete 2. Împreună ați realizat ceva excepțional!

Nicolae – Știu de Festivalul de la Buzău (28 aprilie) am fost invitată, și mi-am dorit foarte mult sa ajung...pe unii dintre epigramiști să-i cunosc, iar pe alții să-i revăd, dar nu e întotdeauna cum dorim, eram pregătite de drum (eu și Felicia), dar cu o zi înainte pe 27 aprilie am avut o intervenție chirurgicală și oricât mi-aș fi dorit...dar am fost acolo cu sufletul, aș fi scris, fiindcă e unul dintre cele mai mari festivaluri din țară ( Cluj și Buzău ), dar neparticipând la evenimente, știi cum este... va mai fi și poate nu voi rata ocazia. Nu prea răspund la comentariile de la articole, decât unde e strict necesar, am simțit nevoia să-și spun toate acestea, că dacă ai fost acolo puteai să scrii... să consemnezi e un act de cultură.

Da, e adevărat că și în ianuarie am fost la Buzău, tot la o întâlnire de suflet a celor care iubesc cuvântul, dar și omul.... unde au venit cei trei mari epigramiști nu numai din Buzău, ci recunoscuți în lumea epigramei: Lucian Mănăilescu, Gheorghe Culicovschi și Ion Mitică.

Silviu,

Da, ai dreptate se mai întâmplă, nici noi nu știm de unde ni se trag anumite lucruri, doar cititorii reușesc să vadă dincolo de noi, sufletul simte dincolo de limba română sau alte limbii ale lumii, iar uneori vrem ca totul să fie așa cum ne sună nouă în inimă în ureche și inventăm, dacă vrei asta s-a întâmplat aici. Am gândit când am scris acolo, după care ca să nu ies din anumite ,,tipare,, mi-am zis că e mai bine așa cu \"mi-e\", tu spui că e prea riscant, vină cu o variantă. Și apoi să știi ca tare mult mi-a plăcut în vremea copilăriei de Vitoria Lipan, parcă poți să știi, dacă nu cumva… Mulțumesc!

Parcă după o lungă așteptare când toate pătratele au devenit negre, urmele rămân ca umbrele singure în așteptarea luminii. Atunci când aștepți totul ți se pare plecat pentru veșnicie: s-au plictisit de așteptare nasturii cămășii
așteptând bumerangul de viață

- se întrevede taina, trebuie doar să se întâmple: am jurat iubitule pe vedenii pe cimitirul elefanților
că nu iau mat iubitule nu iau

- lumina poate în frânturi, se va revărsa peste bolovanul mitului ( nu am înțeles aici cu bolovanul, dar sigur are o semnificație, eu aș lua doar bolovanu, cred ca ai vrut ceva să spui cu el…) :
o nemișcată lumină vecină cu bolovanul mitului
cu umbra părului tău