Maria Prochipiuc

Dorian - oare aseară târziu în noapte nu ți-ai adus aminte de serile petrecute lângă sobă, sau când seara dinainte de Sf. Nicolae toți papucii erau așezați lângă ușă precum soldații în front și străluceau de curățenie? Scriind acest poem mi s-au derulat multe scene, o singură dată nu a venit moșul, eu eram deja mare, dar frații mei au suferit atunci, țin minte că au plâns. În unele familii se întâmplă și acum acest lucru, eu am trăit azi dimineată un moment unic poate în decursul vieții mele. Am fost mos, așa cu noaptea în cap la nepotii mei și nepoțica a pus pe o masuta langă ușă o farfurie cu o felie de pâine unsă cu unt și o bomboana, ca atunci când vine moșul să găsească și el ceva, nu îți închipui ce bucurie a fost ca am mâncat eu ceea ce lăsase pentru moșu. Se întâmplă lucruri minunate!
Acum revenind la poem, am trecut prin viața sfântului și gândesc eu că atunci când citim și sufletul nostru vibrează e semn că ninge peste noi și în interiorul nostru. Puritatea ne stă în cuvânt, în modul de a-l înțelege pe cel de lângă noi. Te voi contrazice, nu ne conduce nici un program, noi suntem propriul nostru stăpân, deci să luăm Cuvântul și să ne împlinim prin el. Drumul nostru trece prin noi, al meu poate trece și pe undeva pe lângă tine. Fie ca acest poem cu stângăciile lui să fie purtător de lumină spre sufletele noastre.

Dana – peste tot există sfinți draga mea, sufletul meu, așa cum tu spui că ai simțit aerul că tremura în jur, așa mi s-a întâmplat când m-am aflat în Ardeal, e adevărat că sunt zone unde un sfânt sau altul este venerat în mod deosebit. Dar cum citeam, Sf. Nicolae este un sfânt aproape ,, universal,, în sensul că în multe țări, acest ,,obicei,, de a dărui de ziua sfântului este materializat în fapte. De fapt de ce ne simțim emoționați în fața unei icoane, fiindcă sufletul nostru simte și vorbește cu sfântul din icoană prin rugăciune de mulțumire sau cerere. Mulțumesc de popas întru binefacerile sfântului, iar darurile primite să înoiască viața noastră.

Liviu –Ioan, am încercat pe cât posibil să urmăresc linia dogmatică, pentru mine e foarte greu să scriu un text de acest gen, fiindcă nu poți să-l scrii la întâmplare, nu te poți juca cu metaforele, de fapt aici merge spusa directă. Sf. Nicolae e sfântul meu de suflet, țin la el foarte mult și așa cum se spune am evlavie la el, a jucat un mare rol în decursul vieții mele, e un mare îndrumător de acolo de unde este. Mulțumesc de un prim popas cred la textele mele

Macar de mos Nicolae se intampla minuni, fă și tu o minune cu sufletul meu si răspunde la apeluri, e urgență mare, ca să nu rămâi cu cizmulița goală și de Moș Crăciun. O să avem urătoori de peste ape și atunci dragă fetiță nu se știe unde îți mai bagi picioru... Am citit mesajul tău de moșul nostru drag, dar cam același lucru mi se întâmplă și mie cu toate că sunt cu câteva stații mai sus, adică ani... Da semn, semnal, da ceva...

Prima zi: Om și atât!
A doua zi: Dragostea
A treia zi: Curgerea firească a trupului
A patra zi: ochii ascunzând lacrima
A cincia zi:zâmbet
A șase azi: omul a învățat să meargă
A șaptea zi: zi de odihnă în palma lui Dumnezeu

O închipuire doar a mea, în rest am citit , am încercat să pătrund cuvântul și m-am jucat puțin cu interpretarea.

Finalul este minunat!

Afrodita- Mirosul de scorțișoară îl asociez mai tot timpul cu iarna, fiindcă atunci putem sta la o cană de vin fiert în care picurăm puțină scorțișoară. Să încercăm a ne citi de la un capăt la altul de suflet. Sacrificiu și dragostea fac unori implinirea unui lucru.

Emil – Te și văd cititnd fără respirație, metaforic spunând uneori avem impresia că totul se oprește atunci când avem o emoție puternică. Mă întreb oare ai reușit să-mi citești gândurile?
Ai dat o interpretare deosebită frângerii pâinii, eu gândisem la altceva, dar nu-mi displace ce ai înțeles tu, cum ai interpretat. Dacă vrei din comentariu tău pot sublinia ceva deosebit: ,,sub cerul catehizând de sfinți,, sau
,,Cina de taină a nopții,,

Dana – Cu pâine și vin se primesc oaspeții, eu nu catalogasem acest poem ca unul de dragoste, pentru mine însemna cum bine ai spus ,,chiar mai mult decât atât,,
Hrana spirituală are de cele mai multe ori prelungire și în hrana trupului, desigur că nu mă refer decât la iubirea de care avem nevoie cu toții.
Misterul versurilor uneori ne duce cu gândul foarte departe așa cum ai ajuns tu la nunta din Cana – ce frumos ar fi!
Mulțumesc Dana! sufletul tău simte cuvântul așa cum el vrea să-ți vorbească, am fost mereu la unison cu sufletul. E un poem al sufletului ce prin iubire se descătușează de tot ce este rău și urât în viața aceasta._______________________________________

Multumesc voua! Iertare de întârziere, dar nu am mai fost anunțată că am comentarii, abia azi au sosit ,,buluc,,

Lumină din lumină, atât pot spune în acest moment când, îndreptându-mă spre comentariile acestui articol, descopăr că pâlpâirea vieții nu a mai avut putere să ne redea un om printre noi, cei ce uneori rămânem muți în fața atâtor plecări dintre noi. Îmi pare nespus de rău de ceea ce se întâmplă și te întrebi din nou: de ce? Răspunsul e undeva pe Calea Lactee. Fiecare dintre noi suntem importanți acolo unde suntem, pentru comunitatea în care ne desfășurăm activitățile,pentru familia noastră, dar un om ca acesta care poartă numele, ANCA PARGHEL, are altă rezonanță pentru multă lume, vestea plecării va face desigur înconjorul lumii, mulți își vor pleca pioși capul în semn de tristețe.

ANCA PARGHEL a pornit acum spre Marele ei Concert, pentru noi e o mare tristețe, îngenunchezi în fața acestor oameni, îngenunchezi și ești neputincios că nu poți face nimic. Pentru mulți ea va râmâne nemuritoare în inimiile și mințile lor.

Eu aprind o lumânare acum și aici, pentru că ea nu a murit, ci doar a plecat puțin...

Poemul acesta e caracteristic autorului, pe mine mă surprinde uneori că texte atât de bune stau undeva uitate, dar nu cred că acesta ar fi până la urmă realizarea poetului ca să fie recomandat de cineva, ci faptul că el se recomandă singur.

Primele trei versuri pot forma singure un poem, citești primul vers și te aștepti să mai spună ceva, dar brusc: colind și al treilea vers parcă e o stea căzătoare. Poemul are trmiteri directe, apoi interesant mi se pare versul scris italic, o inventie metaforică a autorului care te face să zâmbești.

Problema dracilor am sesizat-o și eu, fiindcă chiar în ziua marelui eveniment umpluseră bisericile, neștiind ,,canoanele,, credeau că sunt la tribună și doreau să fie văzuți cât sunt ei de religioși, au venit să-și țină lumânarea, la unii a fost ca o predestinare, foarte bine punctat:
totuși e bine
sfinții se vor târî printre noi de pe ziduri
unii cu lipiciul pe buze în somn
alții cu dinți ascuțiți împlinind profeția
nu-i greu
să mănânce și să bea apă
rece sau nu

Incerc să mă gândesc spre ce curent te-ai încadra din cele cunoscute, spre suprarealism, sau poate cel mai bine pot spune că recunosc stilul care te definește. Am citi poemul acesta cu mintea, nu l-am putut corborî în inimă, fiindcă domină raționalul și atunci am mers mai mult pe rațional, citesc și imaginile mi se derulează una după alta, așa cum se derulează secventele unui film. Îmi place mult acest stil, și observ că mereu vii cu noutăți. Se vede că poemul este lucrat până în cele mai mici amănunte, ce este foarte interesant e faptul că imaginile chiar pot exista, totul e ca cititorul să prea ,,datele,, - versurile și să le prelucreze la nivelul imaginarului.

În mod execpțional următoarele imagini sunt creative de alte imagini:
s-a pliat peste parbrizele mașinilor

a cărei îmbrățișare
preschimba bărbații în gheață casantă

am strâns frigul într-o piatră

și finalul:

am spintecat frigul
și din el s-au scurs fulgii de nea
am azvârlit frigul
în ochiul zilei
și deodată s-a făcut noapte

pe care călcau grăbiți trecătorii – eu aș înlocui pe care și aș spune peste care

Ce repede se scurge timpul, ce repede trec anii! Acum eram înafara poemului mă găndeam la timpul care s-a scurs de când nu ai mai fost pe aici, dar acum să revin întru cele ale poemului tău. Am citit de câteva ori, o dată în șoaptă să pătrund înțelesurile, a doua oară doar pentru mine, iar a treia oara cu voce vorbind, mi se părea că l-am scris eu, după ce îmi criu poemele le citesc cu voce să aud cuvintele cum vorbesc, ce spun. Ce am citit aici e minunat... da, timpul ce ne-a mai rămas, iubim ce nu am iubit, cântăm ceea ce nu am cântat. Amintirile ne sunt atât de aproape, încât le simțim răsuflarea, avem de toate, totul e să iubim și să zburăm dincolo de orizonturi, dar mai ales dincolo de timp.
Pentru această poveste versuită care curge când liniștit, când ca un torent toată aprecierea mea și cu bucurie să luminăm timpul, munții, chipurile... și pe noi!

Doru Dorian Doru- ne naștem din poezie și naștem poezie, fiecare dintre noi are farmecul poeziei în suflet, dar nu toți scot la iveală, așa cum e cu talantul, degeaba îl ai dacă nu îl inmulțești. Adevărul se află printre versuri, acolo unde ne simțim ca acasă putem să poposim, atât cât ne simțim bine. Sufletul tău, al meu și a celor ce simt cuvântul se vor aduna întru frângerea pâinii.

Toată împrejmuirea mea a fost steaua
naiv desenată cu degetul flămând
pe geamul înghețat
al serilor de colind.
Urme din ceremonialul sărbătorilor se perindă prin subconștient ca o vibrație. Sublimul a ceea ce a fost pare reptabil, dacă nu în realitate, măcar în imaginație. Limbajul este meditativ. Melancolia cuprinde versul și-l transformă în cântec, îngânat ușor la geam.

Ioana- Chemarea și dăruirea fac de cele mai multe ori o sărbătoare, jertfelnicia iubirii ne-a rămas ca un dat, de la Cel ce s-a dat chiar pe El pentru noi. Iubirea poartă starea de bucurie, de împlinire, dar uneori și distanță ce este greu de refăcut, dar atunci când ai acest sentiment, distanța nu poate fi decât de un vers. Mulțumesc pentru popas!

Doar tăcerea e un cer, cerul de care ducem dorul, vorbele tremură peste sunete, iar sunetele plâng, poate prea devreme pentru oameni și pentru nume, că de fapt ce suntem purtătorii unui nume. Fiecare ajunge în starea în care își plânge rădăcinele, din lacrimile acestea se vor naște cu siguranță râuri, râuri dătătoare de roade, dar și de tăcere.

Poemul tău e ca un fel de plâns înăbușit. Dispariția unui om, duce parcă la amuțirea cântecului:
cu fiecare sunet
geme naiule
geme
plânge-ți rădăcinile

Semnele lui rămânând un mister. Pentru simplitatea poemului și de ce nu și pentru cel ce acum colindă printre stele și ne privește cu nostalgie spunând:
din ochii tăi
vor țâșni atâtea râuri
ce vor iriga tăcerea
până va deveni o pădure
imensă de Dumnezei

O veste ce te face să gândești și mai ales să te întrebi: de ce? De ce mă întreb și eu, fiindcă nu l-am cunoscut personal, ci doar din ceea ce am citit ca un om adevărat, un român adevărat... se pare că a mers la marea întâlnire, dacă nu de la Alba Iulia, sigur la întâlnirea cu Creatorul. Parcă nici nu poți să spui: să se odihnească în pace, fiindcă firea lui era într-o continuă căutare, cum să-i spui acum așa? Fie ca sufletul lui să trmită pe altul care să-i ducă mai departe ceea ce a început. Întru Învierea sufletului și a gândului să fie această plecare. Poate pune cineva la titlu imaginea.

Iti spun un bun venit si mult succes. Muzele sa fie cu tine! Am sa revin cu lectura.

Poezia atrage frumosul și mai mereu constituie prilej de uimire, frumosul în sine nu suportă distincții:
și bocancii în care ninsoarea se strecura
ca o metaforă înfiorătoare

De cele mai multe ori poezia se transmite și se transfigurează într-o nouă expresie:
mă împiedic
simțind cum nu am
palme adevărate
de încercat lumi…e aici impulsul de a crea în mod original și necesitatea de a armoniza cu glasul poeziei:
nu mai știu cum trosnea iarba iubirii
la fiecare evadare

Poeta pare să-și spună: Fii tu!

Nu numai nopțile sunt pline de neliniști, ci și sufletul poetului se revarsă printre și peste versuri, din preaplinul lui se cuvinte să împărtășească, îmi voi lăsa de acum limba slobodă să viseze până unde sufletul va sparge inima de gheață. Mulțumesc pentru gândul bun!

Vali – fluturii umblă precum gândurile noastre, mesajul este atât de incifrat încât îmi este greu să descifrez și să răspund pe măsură.

Silvia – Mulțumesc pentru faptul că ți-ai făcut sau ai avut starea necesară să intri în poemul meu. Și ninge, ninge în noiembrie, dar ninge decembrie! Deschiderea spre lumea interioară și exterioară găsește diverse modalități, azi a fost fereastra, mâine poate o gaură prin gard, sau ieri a fost un petic de cer. Plânsul de cele mai multe ori e o relaxare, dar oare de câte ori nu ai vrut să plângi și nu ai putut? Atunci te refugiezi în cuvinte și le lași pe ele să-ți spună starea. Te duc nu agățată, ci undeva în adâncul poemului meu să prinzi aripi spre un nou zbor!

Dorian - nu știu în ce sens spui tu că greșești, trăirile sunt pentru cei ce simt cuvântul, simt vibrațiile cuvântului, simt tremurul versului sub privire, când inima se regăsește în goliciunea ei acolo, ce comentarii să aștepți, nu este oare suficient ceea ce ai găsit aici? Aripile rătăcite sau nu știi foarte bine că au fost luate dintr-un loc anume.

Gândurile bune se adună într-un alt poem. Să ne reauzim întru cuvânt. Mulțumesc!


George – Să fii oare pentru prima dată la un poem ce-mi aparține? E posibil că da sau poate nu! Tot ceea ce scriu trec prin mai multe filtre: a inimii, a minții și apoi a rațiunii, totul e posibil , versul cu valurile e desigur o metaforă, esența se află în
cum
noaptea se așterne peste zi\"?

Mulțumesc de popas!

O perspectivă a ceea ce a fost și poate să mai fie, un drum, totul parcă dispare, iar cealaltă previziune încă nu apare. E o stare de suspensie și incertitudine, de neliniște... eu aici mor mi-am spus plină de viață așteptând ivirea zorilor.
Imaginile sunt creatoare de cadre cinematografice:
și lăsam în urmă femei cu mâini transparente prelungi
bărbați uriași cu aripi de ceară cum iubirea lor călătoare printre stele departe

Pare a fi aici o normalitate ieșită din tiparele normalului, privirea de ansamblu reduce imaginea la o formă tainică de înțelegere:
masca ta e la mine umbli prin lume cu trupul sfâșiat de victorii niciodată-ntâmplate
din lumina altora te hrănești îndestulată ființă veștedă gloria ta ura ți se revărsă și înflorește

Un fel de reprezentări ale sinelui, dar privite din alte perspective:
și lăsam în urmă trupuri însângerate pietre pentru adus aminte întunericul
încăperi fără ferestre sărbători trase de cai negri înspre capătul lumii
Despre o anumită personalitate și faptele ce par abateri spre ceea ce înseamnă un fel de magie a lucrurilor.

Versurile divulgă un stil elegant care reușește să refacă anumite stări
și ne-am întors acasă în locul nașterii dintâi și de pe urmă

Rezultă din acest poem virtutea omului de a se putea vedea în diferite ipostaze, arderea e ecoul ființei care tinde spre ceva. Nevoia de a întoarce privirea sprea ce am dorit să fim și privirea stării în care ne aflăm este drumul poetic al creatorului de frumos. Poemul este definitoriu, construcția poemului e armonizată și trăită în mod deosebit. Versul simplu, dar cu semnificații multiple... drumul e plin de oameni!