Maria Prochipiuc

Cuvântul cea mai frumoasă parte a unei literaturi (e părerea mea proprie) de acolo pornește totul, chiar un singur cuvânt poate cuprinde mai multe idei, dar toate acestea depind doar de auditoriu. Putem desigur că construim și ziduri din cuvinte e un adevăr chiar probat. Reușim de cele mai multe ori și prin gestică să transmitem ceva, dar dacă nu folosim și cuvântul pare incompletă, putem lăsa interpretarea doar pe seama privitorului.

Cuvântul are în componența sa sunete, ceea ce poate fi tradus și muzicalitate. Nu mai fac dezbatere asupra lucrurilor ce vrei fin sau cum spui tu criptic să le transmiți.

Poezia - o stare exprimată prin cuvinte, cuvinte ce pot expima idei, și...poezia e un fel de sacralitate a cuvintelor!

Carmen – îmi place interpretarea ta referitoare la trup, ar fi mai puțin vorba de o plecare, cât de o aducere aminte, dar nici plecarea nu-i stă rău versului. Hai să fugim, l-am luat ca un fel de trezvie la realitate, desigur că acele nisipuri mișcătoare pot fi interpretate în fel și chip, aduce un pic și spre incertitudine .

Referitor la haină, de foarte multe ori am folosit un sinonim: veșmânt, ce pentru mine are o semnificație aparte, îl duc cumva în zona sacrului, tocmai ce spui și tu în poemul tău. Poemul acesta e scris de ceva vreme și uite azi am reușit să-l scot la iveală. Mulțumesc!

De data aceasta voi încerca să comentez, fiindcă am observat că se fac interpretări ( oricum nu mă interesează, dar …) viața ce trăiește în trup, o sintagmă foarte interesantă încă de la începutul poemului nu numai că se schițează, dar, chiar se accentuează starea noastră din trup: ca și viața din care se naște / trăiește în trup ca o boală / singura fără leac. Poemul se desfășura într-un mod din ce în ce mai energic: pătrunde prin fisurile umbrei / și roade înăuntru egal / la fiecare capăt / pătrunde și în locurile / cu fluctuație redusă.

Versul este interactiv, chiar dacă se fragmentează: nu tinde spre perfecțiune dar / se șuvițează pentru atunci / când o vom trăi în cer…e un fel metamorfoză a trupului ca purtător al vieții. Receptorul trebuie să vadă versul la nivelul interpretării să fie cumva pregătit pentru ceea ce poetul îi destăinuie prin cuvinte: apoi să te rogi duminica / lângă un popă care scuipă salivă / cu miros de lumânare.

Cititorul trebuie să accepte mai multe puncte de vedere, iar poemul nu trebuie judecat în sensul critic, ci mai ales prin felul lui de expunere, de cele mai multe ori prin simplitatea cuvintelor: acum mă grăbesc / să înghesui viața în mine / apoi o să adorm până dimineață / când o să ies din nou / printre oameni

David Dorian- ai făcut o comparație frumoasă dar și destul de periculoasă aș spune eu, referitor la mercur și la suflet, nu numai că nu-l poți prinde, dar se poate desface în mii de biluțe argintii și așa cum bine ai remarcat să redevină înterg. Îmi place mult starea efemerică a cuvintelor, îmi place să le dau noi și noi sensuri, dacă aș mai avea o viață m-aș ocupa de frumusețea efemerică a acestora.
Ceea ce mă caracterizează e jocul cuvintelor, dar și joaca mea cu ele, îmi place iar foarte mult să cripez, și când văd comentarii pertinente cu diverse interpretări mă bucur. Mulțumesc!

Anni-Lorei- peste tot sunt umbrele sufletului, așa cum noi am fi divizații în mii de umbre, fiindcă până la urmă fiecare e un univers.

Teodor- ca o spirală cuvintele ne înalță spre frumuseți dincolo de gândul nostru, eu simt poezia ca pe un întreg, iar interiorul căptușit cu alte și alte cuvinte, ca un cocon.

e pace-ntre cuvinte tu vino te hrănește
ca oaspete de seară te voi stropi cu smirnă
pe-a gândului spirală vom prăvăli tot cerul

Me- când am văzut numele mă gândeam că trebuie să descifrez din alte limbi comentariu, dar nu a fost așa. Mă gândeam că vrei să afli poate vârsta poemului nu a celui ce a scris, ce te face să crezi că e scris de o femeie aflată la maturitate? Până acum poemele aveau o vârstă apropiată de majorat, e drept că acest poem a albit de când așteaptă să fie așezat pe o foaie albă de hârtie. Mulțumesc de popas!

Un popas la început de noapte e ca o binecuvântare pentru mine, iar cuprinderea întru poem e ceea ce își dorește fiecare autor. Cuvintele să-ți fie ca balsamul...

daca m-ai fi știut
n-ai mai fi scris poeme
înghesuite în albul hârtiei
vânturile din nord și din sud
s-ar fi zbuciumat la răscruce de drumuri

dar așa gândurile se răsfață
zbuciumul se zbate fraged ca un nou născut
cerul își răstoarnă îngerii
în urma tatălui
durerea nu mai poartă nume
doar heruvimii se îngrămădesc pe la ferestre
e semn că nu aici se termină totul

și

voi simți mirosul lemnului de brad
ce-mi îmbracă oasele
amirosind a
smirnă

Așa am putut eu comenta aici, sper să nu fie cu supărare. Mai mult cred că nu mai am a spune.

văd că nimeni nu a avut curajul sau puterea să se lupte, nu cu nevasta, nici cu...vinul, înțeleg că mulți au tras doar învățătura și au mers mai departe. Am făcut un popas, aș încerca să scriu și eu ceva ca răspuns, dar nevastă nu sunt, cal nu am, iar de vin e prea târziu să mă mai apuc. Am citit cu plăcere!

Ioana-mă bucur că aceste rânduri te-au făcut să frângi dorul în culori, depărtarea de cele mai multe ori poartă sau nu un nume, sufletul tău simte mirosul liliacului, e semn că primăvară există acolo.

Marius- nici eu nu mai știu dacă ne-am comentat sau nu, dar nu cred că este atât de important acest lucru, eu îmi citesc prietenii, dar citesc de cele mai multe ori la întâmplare, îmi place să descopăr versuri. Lumina să ne înconjoare și să pătrundă până dincolo de esența lucrurilor. Subtitlul se poate traduce și sub forma : cumințenia cuvintelor.

Liviu – Ioan – poezie șablon, nu înțeleg, ce șablon am folosit, era bine să-mi fi exmplificat, în felul acesta m-ai fi ajutat pe viitor, poemele mele din câte îmi dau eu seama folosesc același șablon (poezia), dar schimb forma, conținutul și multe altele. Eu nu-mi regizez niciodată poemele, îmi vine să scriu și e suficient să încep, apoi totul vine de la sine, uneori mă mir, fiindcă trec foarte repede de la versul foarte lung la cel scurt. Am corectat: râs, iar ultimul vers l-am gândit exact așa cum este, poate mai târziu. Mulțumesc pentru opinie, pentru corectură și pentru tot.

DoruDorian- am să-ți spun un secret, poemul acesta e scris acum apoape trei ani ( aprilie 2006 ) nu știu în ce stare eram atunci când l-am scris, dar azi regăsindu-l mi s-a potrivit de minune. Atunci nu cred că încercam altceva decât simplitatea, lăsând cuvântul să vorbească de la sine. Nădăjduiesc ca primăvara se ne îmbrace în verdele ei neprihănit, să ne dea putere să ajungem acolo unde ne propunem.

Ionuț – acum recitind cred că ai dreptate, nu voi mai trage o linie și voi lasa liberatatea de exprimare și de interpretare...și da, fără nume e de cele mai multe ori depărtarea.

Mulțumesc vouă!

O epigramă foarte reușită din toate punctele de vedere, cele patru versuri ne invită nu nuami la meditație și filozofie, ci mai ales la descoperirea umorului aflat dincolo de cuvinte. Cotnarul dezleagă limbile și îndeamnă la acte de curaj...epigrama și vinul merg mână-n mână - Elis Râpeanu.

După cum aici e vorba de vin, de cal și de femeie, chiar autorul acestei epigrame spune: femeia la 40 de ani e ca vinul pur, sadea, de viță nobilă și pură, pe care mulți bărbați ar vrea să-l bea, dar nu toți țin la băutură

Acum aici în acest text e vorba de mai multe femei, cum le-o fi făcând față, autorul tot încearcă să ne convingă, mă face să cred vorba lui George Zarafu: la omul beat gura vorbește fără el..., mai multă dreptate are Gh. Bâlici: apoi oricât s-ar ține el de pahar (aici pocal) tot mai cade pe jos

Concluzie: Toate aceste broderii pe canavaua poantelor din catrene pot amuza, pot fi gustate chiar, dar epigrama rămâne epigramă și mesajul ei întreg se receptează citind cele patru rânduri care nasc poanta. Nimic nu poate echivala cu citirea / ascultarea ei, când poanta e pregătită din preambul și întregul catren vibrează în ritm prozodic, cu rezonanță în rimă, conferindu-i muzicalitate care favorizează memorizarea- Elis Râpeanu

Notă: fragmentele sunt din Culegerea de epigrame- Șprițuri cu sughițuri de Elis Râpeanu

Leonard și Ancuța – mulțumesc de popas întru hergheliile amintirilor, înfășurăndu-te în trecerea timpului, iernând peste poeme. Mulțumesc pentru remarcă, cam tîrziu răspunsul meu, dar a fost o perioadă mai plină de toate așa că, acum le iau în ordine, am să revin asupra textului, nu știu când, dar sigur, da.

Silviu:

sper să înțeleg bine
a punctului menire
ademenind schimbarea
accept doar umbra
ce mă privește din oglindă

Ce înseamnă oare Virtualia? Virtualia e o sărbătoare, o sărbătoare în familie, unde în câteva ore petrecute împreună încerci să-i descoperi pe cei veniți pentru prima dată din virtual, să vezi dacă sunt așa cum ți-i închipui, dar niciodată nu vei rămâne dezamăgit, fiindcă realitatea e mult mai altfel decât ceea ce nu se vede.
Virtualia pentru mine a însemnat un fel de examen cu realitatea, au trecut cinci ani de la primul meu examen, dar am rămas la fel, de fiecare dată, noi emoții, noi oameni pe care îi primești cu brațele larg deschise, le faci loc printre ceilalți în casa inimii tale. A X-a ediție a Virtualie poate se aștepta la mai mult fast, am gândit noi la ceva deosebit, dar când depinzi de alții nu îți iese așa cum îți dorești ( mă refer la un film numit : Virtualia, dar niciodată nu e prea târziu), în rest acolo în podul lui Pogor a fost sărbătoare, am văzut altfel nu numai sala , dar și pe acei oameni numiți poeți și poete, fiindcă peste tot era miros de brad, de bombonele și speranța că Moș Crăciun ne va aduce multă inspirație pentru timpul ce urmează.
Virtualia din acest an a adunat în podul lui Pogor grupuri de colindători, care ne-au încântat cu vocile lor îngerești, picurându-ne în suflete ceva din colindele strămoșești, chiar dacă unele au devenit dansante. Ce-a mai făcut Virtualia? Nimic deosebit... Să vedem pe cine am recunoscut citind și recitând la microfon și fără microfon: Dana Banu citindu-se și recitindu-l pe Ioan Peia, Daniel Bratu care ne-a reîntors în perioada afișelor electorale, Florin Caragiu împreună cu Carmelia Leonte și Șerban Axinte ne-au demonstrat că ,,Aici totul e viu,, o surpriză plăcută a fost și Katya Kelaro care într-o frumoasă ie moldovenească ne-a cântat și încântat cu fragmente din colinde și poezie. A urmat o familie ,,agonică,, Diana și Dan Mitruț, nu l-am uitat nici pe cel mai mic Mitruț, care își cerea mereu drepturile și tot dădea din picioare, alături și împreună cu ei chitara și vocile lor superbe. Liviu Nanu care a fost și moderatorul cenaclului pe-o porțiune de timp oficiind intrarea în cârciuma lui Bicuță. A urmat apoi Laurențiu Orășanu împreună cu dicționarul de umor. În aplauze a intrat în scenă și autorul acestui text Emilian Pal, citindu-ne din alt autor, invitând publicul să-l recunoască. Cea care s-a ocupat și cu împodobirea bradului, Mariana Prihor a citit din poemele sale dar a citit-o și pe Eugenia Reiter. Omul blond, cu bască de sârb pe care o poartă de când transmitea din Serbia… a recitat și i-a fost prezentată și noua carte ,, Pământ nicăieri,,...tot el a citit povestea copilului minune Andreea Dăncinescu. Nu ne-a citit dar au fost prezenți: Gabriela Petreche, Nic Sava, devenit de curând ieșean....e posibil să fi uitat pe cineva, să-mi fie iertat! Alina Manole mai altfel ca altădată, tot cu emoții și cu toate cele ce au fost pregătite pentru toți participanții la Virtualia în real! Da, Liviu Apetroie...

în templu poeziei eu te chem
să uiți de timp de înălțime
și-n ceas de noapte prea târziu
să bem amarul zilei ce-a trecut

Exercițiu din și despre obișnuiță. Se vede că te-ai jucat cu versul, ai vrut să-i dai o tentă personală...și totul doar pentru încă o oră de somn.

e greu ca sa trudești prin viață
în noaptea visului ce te curprinde
frumoase zile vor veni o dată
și muza din concediu lângă tine

neputința luminii
prin țăndări de oglindă
soare în apus

luni
învălmășindu-ne în cercuri
mi-amintesc
tâlcul cuvintelor

Silviu –

dincolo
cuvintele și necuvintele
îmbrățișează realitatea
lepădându-și veșmintele

Liviu – știi tu cum este prima senzație a poemului, e că nu ar mai fi nimic de adăugat, nimic de șters, dar în timp ce se așează, observi acest lucru. Desigur că ceea ce ai spus tu m-a dus din nou la lectură și cred că voi mai renunța la anumite versuri. Mulțumesc pentru atenționarea cu typo, am corectat. Așa dernaj să știi că îmi tot doresc.

ca într-un somn dulce
visuri trăiesc sub cerul cald
dincolo de cuvintele-ncinse
lanuri unduind-și coapsele

DeCuSabia scoatem cuvântul la ivelaă și îi dăm noi sensuri, așa cum nu te știu, am mai citit un text parcă și ieri semnat DeRoxas, epigrama aceasta prelungită se joacă de-a versul dând voie cuvântului să destrame versurile într-un ritm când lent cânt alert.

Poezia înseamnă întotdeauna depășire a simțirii și înălțare în vers. Sentimentul este și simțit și exprimat, imaginile sunt străfulgerate nu au timp să se așeze, fiindcă, tendința spre altceva le mistuie.

Faptul că nu m-am aflat printre comentatorii textului Liniștea din capătul venei cred că mă poat opri să mă preumblu puțin printre cuvintele tale.
Poemele cu abur de scorțișoară încă de dimineață au un conținut plin de interpretări.

Accentul intim al acestui poem, nu are un singur destinatar, intimitatea lui nu este restrânsă. Sfera sentimentului de aici nu este răspândită către cei care au lăsat comm În cazuri de genul acesta( dedicație), poemul pare că-și pierde strălucirea și sunetul, dar aici e cu totul altceva, poemul vorbește și celorlalți lectori cu toată inima, dând cuvintelor libertatea de exprimare.

Silviu

tăcerile nopții doinesc cuvinte fără înețeles
peste rafturile de cărți ce și-au uitat autorii
cugetul încărunțit stă cu obrajii în palmă
doar strigătul cocoșului
în zori