Maria Prochipiuc

Indiferet ce aș încerca să comentez, imaginea sau versul între ele există o perfectă simbioză - prima liniște:
acesta este
prunul meu copt,
aceasta e
grădina mea
și acelea
sunt florile mele

frumusețea florii de prun, dar în mod deosebit parfumul, te cuceresc cu liniștea momentului meditativ

Tocmai am postat un ,,text,, cu o nouă liniște: visul ( am sesizat că se caută poemele concentrate) Visul te prinde fără să reușești uneori să ți-l însușești, dar starea de vis are și partea de liniște

Cred că cea mai reușită imagine, redată în cuvinte este cea cu păpădia: eu din dezordinea mea verde,
tu din castelul tău: cuburi de inimă

Expresivă, dar fără să o mai comentez e și imaginea cu: măștile din seama lui dumnezeu. Arginții sufletului

Pe lângă faptul că acest colaj își merită cu adevărat aprecierea, eu fiind tratată de o boală incurabilă: ,,ființă sentimentală,, spun că alături de radiolynx am trăit momente deosebite de liniște pace poezie și muzică. Am trăit emoția intrând în direct la ,,Casa Poetescu,, unde am găsit de fiecare dată nu numai poarta de la intrare deschisă, dar tot timpul erau larg deschise ușa de la intrare, dar și ferestrele. Azi miercuri, Casa Poetescu îi așteptă pe toți cei ce vor să participe la sărbătoarea celor trei ani de poezie și muzică cu tot ce se dorește.

Din cei de aici de pe agonia, pe care i-am auzit la radiolynx: Gelu Diaconu, Adrian Munteanu, Daniel Bratu, Ionuț Caragea, Virgil Titarenco, Bogdan Gagu, Sorin Teodoriu, Camelia Petre, Liviu Nanu, Florian Silișteanu, Ramona Secrieru, Emilian Pal, Aleksandar Stoikovici, Ioana Florea, Vlad Turburea, Corasand, Viroel Zegheru, Silvia Biterre, Alina Manole cea cu luna pătrată, Ovidiu Mihailescu, Dana Banu, Adrian Erbiceanu, Paul Bogdan, Ioana Stefanescu-Bogdan, Florin Caragiu, Valeriu dg. Barbu, Ovidiu Oană Pârău Mircea Lăcătuș, Daniel Corbu, Andreea Trifu, Marian Dumitrascu, Dragoș Cârjan, Dragoș Speriatu, Constantin Lămureanu, Elena Toma, Dan Herciu, Diana Mitruț, Dan Mitruț și...mulți alții, dar cariile au umblat și la memoria mea!

Nu am uitat pe autoarea textului care împreună cu Vanda Florea într-o zi ...toridă de poezie, au încercat să facă poezie în direct pe internet, a fost atunci o încercare, apoi a urmat a două și de atunci miercuri de miercuri, Casa Poetescu și-a zugrăvit pereții cu numele poeților ce și-au așternut versurile în direct în fața microfonului sau în direct prin mijloacele tehnicii...Cei care au fost omiși(din cauza memoriei) își pot spune singuri emoția...

Tot respectul meu pentru ceea ce faceți și în mod deosebit pentru faptul că nu vă lăsați și sunteți în actualitatea și realitatea zilei, ultima epigramă e bine dotată, așa că vom pune o taxă și pe inteligență, nu se mai poate altfel!! Citesc epigramă, gust din poantă, rămân cu gura în arc de cerc și doar atât, mai mult nu pot! Cu multă vreme citeam epigramă, admirându-i pe epigramiști, acum am rămas doar cu ultima variantă. Felicitări!
Vă rog să mă contactați pe email. Multumesc!

Întoarecerea spre țărâna primăverii îmi deschide perspectiva spre magia firului de iarbă, sunt versuri prin care întoarcerea privirii de la clipa ce trece ca prin minune de la razele soarelui la cuvintele hazlii de miel (miel-aici l-aș fi asociat cu primăvara) tânăr e ca un fel de revărsare a anotimpurilor spre interiorul poetic.

Aș renunța la: oxigenul muntele mă îmbată și aș căuta un alt sinonim la ronțăitoare (părere de cititor)

Cu rugăciunile (ne)făcute, e un fel de astractizare nu numai a acțiunii pretinse în titlu. Plânsul copilului are o semnificație deosebită, acea rugină a cerului o înțeleg ca pe o mană cerească, așa cum au primit în pustiu Moise și cu toți ai lui, doar peste nevinovăția copilul cerul se poate revărsa. Pe unele dintre imagini nu reușesc să le cuprind cu mintea, versul în loc să mă ajute mă dezarmează. Lacrima frigului mă duce cu gândul la țurțuri, iar arzând lacuri în oglinzi e posibil să fie apa ce s-a lăsat mistuită, arsă de frig până a înghețat și a devenit ca o oglină. Mă opresc din aberații și mă așez Lângă emoțiile tale, / Păstrate dinadins.

Te rog să nu te superi dar voi face o completare la textul tău din punctul meu de vedere. Ai dreptate referitor la omul rațional, pe când Dumnezeu nu devine abstract, ci noi abstractizăm chiar și pe Dumnezeu, îl construim după propriile noastre reguli. Acest lucru se întâmplă că devenim noi Dumnezei, dar nu în adevaratul sens al cuvântului ci doar… Datoria poetului e să-și păstreze sufletul curat și să lase să-i pătrundă acolo Cuvântul!!!

Prin întrupare firea dumnezeiască nepătimitoare a Cuvântului ,,s-a schimbat după înfățișarea și chipul nostru,, a luat o stare capabilă să se însoțească cu firea noastră pătimitoare… dar când se urcă din nou la sânul Tatălui, noi suntem cei ce trebuie să păstrăm ceea ce am primit.

din trei erori conceptuale – prima

Aș putea fi puțin mai îndrăzneață în ceea ce disting eu printre aceste erori, acum depinde la ce se referă concepția, nu? Dacă o luam pe conceptul de poezie am putea spune că e un stil incitant, dacă ar fi să ne gândim la conceptul uman, unii ar spune că e chiar cel mai incitant, dar depinde cât de mult poți visa: femeile scriu stând în picioare ca și cum sunt de serviciu la biroul de urgențe – poziția asta rănește / entimentele ori te jignește / înainte să apuci a le mulțumi pentru vise

Motivulcu marea mi se pare așa aruncat peste bordul poeziei, ca să mai fie altceva decât ceea doar te interesează, dar face bine, fiindcă te distrage de la prima poziție crezând că totul a fost până aici și când colo să nu te prefaci că te doare capul / atmosfera să fie limpede. Dragă poete, oglinda e și pentru bărbații nu numai pentru femei și apoi fiecare e e interesat mai mult de întâmplare, fiindcă nu se știe niciodată cu ce te alegi.Sâc!

…și îți piere cheful de orice când clipsidra își termină nisipul și nu mai are cu ce număra timpul, ce poți face altceva decât, numai nisipul din clepsidră mai e de mâncat

E stilul care mă caracterizează, a cifra unele lucruri dincolo de cuvinte, aici sunt ascunse lucruri care poate nici nu trebuie descifrate. Am sărit peste faptul că textul este pentru…Acum ceva timp în urmă am făcut un fel de experiment spunând o poveste simplă dar poroblematică, față de felul nostru de a privi, nu numai lucrurile dar și oamenii ( unde desigur am fost blamată că ar fi ceva de clasa a V-a, important înainte de toate e să pătrunzi ceea ce scrie acolo și apoi să dai cu…puncte, puncte!). Punctul de plecare a acestui text este după mine desigur o problemă exisențială, de foarte multe ori suntem încorsetați de propriile reguli, dar pe care le dorim doar respectate de alții și nu putem vedea mai departe de persoana noastră. De cele mai multe ori căutăm un înțeles la ce se întâmplă și negăsindu-l, obiectiv, obligăm inteligența să-și creeze singură înțelesuri – ceea ce cred că se întâmplă și cu acest text. Cistisem undeva că literatura este o creație din creație, asta se întâmplă și aici, încerci să comunici poate pentru a-ți păstra voiciunea și puterea de înțelegere a lucrurilor: sunt mirat să aud că în școala noastră se petrec așa ciudățenii drept este că uneori când intru în laborator aud zgomote ba un fel de lemn când se crapă ba ușile dulapului scârțâind știți cum este...veștile proaste circulă repede...

Finalul aduce explicația, fiecare își caută un motiv de a se proteja, dar nicidecum o înțelegerea a ceea ce se întâmplă, aș duce mai departe interpretrea mea, atunci când adevărul îți apare în față gol goluț îți este frică să-l privești direct. Îmi place mult trecerea de la discuția care nu era nicidecum aprinsă apoi după pauză prezența acelui personaj , care schimbă total punctul conflictual…și o tăcere absolută Fiecare se uita la fiecare Doar ochii care clipeau ritmat puneau întrebări căutau răspunsuri doar ochii...nimeni nu mai vorbea....

Știi, eu am început să comentez după ce am citit textul până la jumătate, am vrut să văd dacă ceea ce intuiam se va întâmpla, da, așa este, oamenii nu sunt deschiși să privească, dar să primeasă ceea ce până la urmă li se oferă gratuit: oamenii puneau mâna la ochi la urechi la gură....Lumina intra încetul cu încetul în spațiul acela în care ființele vii conturau forme de cleștar Unul dintre profesori implora sfinții altul rostea Tatăl Nostru....nimic...Lumina continua să aprindă suflarea... Desigur că se poate face multă filozofie, mă pot duce și undeva în partea divină, dar mă opresc aici. I-aș da un alt titlu - de șoc!

Spune domnece vrei țipă ușor iritat directorul spune odată ce vrei... lipsește o literă sau știu eu ?!

Marius – dacă, doar versul: nu-ți mai păsa de rochia mea albastră te-a atins, este suficient pentru mine ca mânuitor de cuvinte.

DoruDorian- ai dreptate referitor la lungimea poemelor, aici parcă ar exista o asemănare poetică între noi. Poemul acesta a fost cum am spus cred în alt comentariu mult mai dezvoltat, dar am făcut economie (deh, criza e și la cuvinte acum, dar face bine se pare), acel dânsul așa cum bine a punctat Ionuț nu e oricine e prințul Soare. Cred că și iarna este frumos oceanul, doar că vor lipsi pescărușii, dar cine știe au venit pescărușii și la Iași să știi, așa că…totul e posibil!

Ionuț – poate ai tu dreptate, dar eu rămân la părerea mea. E bine că tu te-ai explicat, poate tot pentru cei ce nu reușesc să descopere dincolo de cuvinte și altceva decât superficialitate. Era de mult o problemă cu noii înscriși, simțeau încă de la început apartența unora sau a altora la un anumit grup, eu nici acum nu vreau să cred în așa ceva… Apoi mie îmi plac toate anotimpurile, poate albul mă caracterizează cel mai mult, dar și albastru, nu mai putin ruginiu și foarte mult verdele, să văd ce-ai să mai spui.

AnniLorei - …și acum este albastră, depinde unde te afli, am văzut un răsărit și un apus de soare la Marea Mânecii, unde portocaliu încins contopit cu marea de un albastru ceresc, iar soarele ce iesea din mare era multicolor. De fapt rochia mea albastră nu era altceva decât marea. Mulțumesc de popas și hai să plutim în contrasens, nu crezi că ar fi ceva extraordinar?

OffTopic
= extracalifragilisticus Ionut Caragea
[10.Jul.09 06:58]

Maria, ce ai facut?!

Ai renuntat la iarna ta majestuoasa si te-ai imbracat in rochia albastra a marii?

Te-ai luat la harta cu printul Soare?

Hm...


Există cineva dintre editori care nu suportă un comentariu scurt? Cred că ce este aici e chiar la subiect, fiindcă Ionuț Caragea știe din multe alte poeme, că anotimpul predominant e iarna și nu numai… erau niște întrebări la care aștepta răspuns. Nici nu aveam de unde să știu că exită acest OffTopic dacă nu apărea acel butonel: Pagină comentarii offTopic și din curiozitate... Am văzut steluțe date doar cu câteva cuvinte...imparțialitate pentru cine?

Ce am făcut – priveam imagini cu răsăritul de soare, l-am prins cu multă vreme în urmă dacă pot spune în direct și am vrut să retrăiesc momentul, asta am făcut.

Da, rochia mea albastră, valurile mării, ai intuit bine și numai pentru acest lucru, comentariu nu trebuia să fie la OffTopic

Nu m-am luat la harță cu soarele, doar m-am lăsat cucerită de el, de frumusețea nașterii lui din mare.

Doar cu titlul comentariul nu prea sunt de acord, dar asta e altceva!

Liviu - exită acolo în folosirea timpului trecut un anumit lucru pe care nu îl voi dezvălui încă, las să văd percepția cititorului, iar referitor la versul cu pescarii ai dreptate, intenționat am lăsat acea ruptură, pentru că, atunci când privești un răsărit de soare atenția e îndreptată mai mult spre centru acestui lucru, are o semnificație și acel vers. Mulțumesc de popas și de interpretare, am vrut inițial să scriu pe imaginea unui răsărit magnific, dar am renunțat, tocmai pentru a lăsa cuvintele să scoată imaginea în evidență.

Emil - am încercat să redau imaginea fără prea multe metafore, cu toate că îmi este greu fără acest lucru, restrângerea textului din unul dezvoltat cu versuri foarte lungi, a fost pentru mine un exercitiu de exegeză, să spui ,,mult,, prin cuvinte puține, dacă am reușit sau nu, vom vedea. S-a vrut un fel de contopire a umanului cu marea și restul… Mulțumesc vouă!

Poetul și prozatorul își unește imaginația dând libertate cuvântului să se exprime liber dar cu anumite subtilități: se întind / leii desertului pe cabina de GAZ , încât ai impresia că nu-i ajung cuvintele să se exprime: femeia se usucă între geamuri și tace / oftând. Cititorul simte instantaneu nedumerirea: duduie câmpul se termină / unde mergem întreabă șoferul .

Poetul știe ce vrea de la cititorii săi, fiori: când plânge femeia / caii albi nechează sub grajd; poezia nu poate fi despărțită de originalitatea poetului, are disponibilitate spre diverse stiluri, căpătând o individualitate a stilului. Poemul e subtil ironic: mânzul din spate râde fix are zăbală de muște / verzi ca porumbul // de la copiii ploii la ciulini muribunzi / crapă-n silozuri belșugul / vopselei de frunze.

Poezia determină o receptare a ineditului: satul se strânge în urmă – înainte zice bătrânul / era drumul întins / acum sunt palate goale din margine / în margine, dar mai ales a capacității ei de invenție, de fapt actul creator e un act de profundă intimitate nu numai cu interiorul poetului, dar în mod deosebit cu cel al cititorului.

Dragostea aceasta este prezentată prin versuri ce incită la lectură, prin versuri ce au rolul de a da cuvintelor multe semnificații: nu vor trece multe cuvinte / pînă ce mă vei arde. Ființa simte nu numai cuvântul, dar mai ales simte ceea ce celălalt ar vrea să spună și nu reușește. Totul e bine dozat, nu se întâmplă așa direct, ci există niște etape: dragostea ta e vuiet ce se anunță / odată cu deschiderea cerului. Neliniștea celui îndrăgostit e redată deosebit, în orice lucru vede și simte persoana iubită: te-am auzit prin păduri la cîntecul fiorului / prin verdele înnegrit al ierbii de seară. Unde mă așteptam la un sfârșit plin de vervă, se pare că totul a fost doar iluzie, în următoarea clipă: nu vor trece cuvinte pînă peisajul devine deșert / cerul roșu. Versurile de final le-aș schimba, aș da poemului o altă conotație. Dar pentru tot ce am citit în pagina ta, uneori chiar lăsând comentariu observ o altă trăire poetică și aș putea să spun: pentru toate acestea și multe altele ca acestea toată aprecierea mea!

La acest vers>>>te-am auzit prin păduri la cîntecul fiorului aș spune: te-am auzit prin păduri în cîntecul fiorului

ne e sângele crud pentru rouă
și unghia vremii ne intră în carne. / versuri care pot forma un micropoem filozofic dacă vrei, acel crud îl înțeleg- încă nepregătiți pentru acest timp sau pentru aceste vremuri, îmi place mult sintagma: unghia vremii

un vânt clocotit cerne azi ciocârlii cu limbile smulse
și aripile nod,
ne tremură brațul pe arcul întins
spre adâncuri, - înteresant: un vânt clocotit cerne azi ciocârlii cu limbile smulse / și aripile nod, o imagine suprarealistă, dacă fac comparație cu unghia vremii, trebuie să înțeleg că efectul deja este, încerc să văd cu ochiul nodurile aripilor, zborul a fost ștrangulat, totul duce spre adâncuri, înaltul e cucerit de fulgerele doar pieziș ne ating și nu mai e ploaie să treacă / prin teaca seminței, totul pare că nu mai este la locul lui. Mă opresc aici lăsând loc și la alții ce-or dori să meargă mai departe. Doar o părere pentru prima parte!

Am citit de dimineață poemul și uite abia acum am reușit să comentez, când să-i dau drumu, văd sumedenie de comentarii și o steluță bine meritată. Succes pe mai departe

Ionuț Caragea – da, despre palme eram sigură că trebuie cineva să observe, vezi dacă am acolo trei, mi-au fost de folos, în anumite cazuri nu întorc și celălalt obraz, așa că voi încerca să las doar o palmă. Sunt la început de drum stimate poet, așa că poate voi reuși și eu cândva să scriu un poem…Nu știu dacă acum e bine sau nu, am încercat să schimb câte ceva, dar încă se mai poate!

Doamnă Nache Mamier Angela – eu am învățat cu Bolintineanu, cu Alecsandri (măcar am respectul pentru cei ce mi-au îndrumat pașii să le scriu numele cu majuscule). Ce înseamnă stimată doamnă:…pare scolaresc si trece prin alecsandri (ori altii ca acesta) fara a-si pune întrebari cine să-și pună întrebări? Îmi cunoașteți atât de bine etapele trecerii mele prin cuvânt? Și ce dacă ar fi scris pe băncile liceului? Există pentru fiecare un început, eu nu am voie să pornesc de undeva, vă derajează? Eu nu am dreptul să spun că cineva este bun sau rău atâta timp cât nu-l pot privi în ochi și nici măcar atunci. Lumina vine de la Dumnezeu, iar dacă dumneavoastră sunteți luminița de la capătul tunelului, nu sper atât de mult ca acea luminiță să mă lumineze, sunt purtătoare de lumină, am primit-o la botez. Vă deranjează cumva că mă citește un public modest? Și ce dacă? Un exeget ca dumneavoastră nu ar trebui să folosească expresia este o poezie \"gospodina\"; s-a vorbit cumva de talentul meu de gospodină? aici nu ați greșit! Ar trebui să vă hotărâți asupra faptului dacă semnele de talent se deschid sau nu, talentul meu este doar un boboc!

la lecture anticipe l\'écriture ! - ce ați vrut să-mi demonstrați prin aceste cuvinte? Mulțumesc pentru aplecare asupra textului, dar insist, atâta timp cât aveți ceva de spus, veniți cu exemple și demonstrați ceea ce spuneți, altfel nu aveți cu ce să mă luminați, fiindcă în comentariul dumneavostră e doar întuneric.

Vasile – e bine cum ai spus sunt ca un ,,zidar,, dar se pare că din mâinile mele nu iese nimic bun, clădesc doar case fără temelie, și…Sunt acasă în lumea mea, și de foarte multe ori în lumea altora, atunci când au nevoie de mine, nu-mi este străin cuvântul și de asta sunt foarte sigură…

Florin – mulțumesc eu în numele lui Valeriu, care așa cum a promis atunci când își va vindeca aripile și va putea zbura își dorește să fie o întâlnire de suflet cu toți cei ce i-au fost într-un fel sau altul aproape. Chiar dacă el vrea să-și impună starea de libertate, se simte că această libertate e doar pentru liniștea interiorului. .. Îmi închipui că Marian Drăghici a vrut să-i demonstreze acelui director că metafora spiritului se poate afla în libertate oriunde s-ar afla. Acum poate e momentul să-ți spun un secret, acolo l-a Galați mi-a șoptit la ureche: Maria te rog să nu uiți, fă ceva pentru Florin, e ziua lui ( știu i-am spus, mi-ai amintit tu în discursul tău) scrie ceva drept mulțumire pentru omul Florin Caragiu(e adevărat că nu am promis, fiindcă, nu eram sigură că voi putea face acest lucru în timp util, la întoarcere spre casă a fost o căldură infenală și am stat prin gări, fiindcă nu putea merge trenul că era încinsă linia ferată).

Leontin – Normalitatea știi tu care este? Valeriu este conștient că din cauza unor greșeli financiare trebuie să plătească, dar de la a plăti, fără a fi judecat în prezență, până la amânarea termenelor după recurs, nejustificat, abia aici e normalitatea în România. Nu vreau să cad în polemică întrebând care este diferența între un ou furat și o țară? Toți cei apropiați lui Valeriu își doresc să-l aibă în libertate, e posibil poate atunci să nu mai aibă el timp de noi( ceea ce nu pot crede). Consider că acest privilegiu de a i se scoate cărți, putea să nu i se întâmple tocmai lui, dar există în toate o recompensă divină.

Maria – Referitor la descoperirea articolului nu vreau să spun nimic, se mai întâmplă, la începutul postării, fiindcă acest lucru a fost ca un fel de eliberare pentru mine, până am ajuns cu el în această fază a suferit multe modificări doar de redactare, fiindcă am dorit să păstrez realitatea, au intervenit ,,greșeli typo,, mulțumesc celor ce au avut răbdarea să mă corecteze.
Am postat acum filmul și pe pagina de aici, poate e mai ușor de vizionat. Așa este viața merge înainte, fiecare lansare înseamnă o nouă evadare. Dl. Constantin Lămureanu – sociolog, face tot felul de demersuri pentru cei ce sunt privați de libertate pentru o cauză sau alta, așa cum spunea a dorit să aducă de la alte două penitenciare din țară, doi oamnei talențați, nu pentru a i se aduce laude, ci așa cum bine a spus: Ceea ce fac, nu fac decât pentru a-mi face datoria și consider că e datoria mea ca om de cultură. Nu primești decât dacă dăruiești (aș completa și eu vorbele lui Stainhard că: dăruind vei dobândi!) și dacă am acumulat foarte mult din adolescența și din tinerețea mea acum la maturitate sunt obligat să dau înapoi ca să pot primi. Maria pentru mine ești un om deosebit prin faptul că ți-ai luat această responsabilitate de a posta textele lui Valeriu, atunci când mulți nu au făcut nici un gest, dar asta e altă poveste! Am scris la editori, dacă există textele în arhivă să fie repuse, dar nu am primit nici un răspuns.

Elena – se pare că ai revenit, din punctul meu de vedere am fost cinstită cu tot ce s-a întâmplat și s-a spus acolo la Galați, și apoi inițiativa ta a fost extraordinară să poți mobiliza oamenii și să pleci cu ei ca într-un pelerinaj la Meca, acolo la penitenciarul din Galați. Am uitat să consemnez pe articol, că atunci când încă nu terminasem de scris și să postez, Vanda Florea de la Radio Lynx, știind de eveniment a făcut o emisiune dedicată întru totul poetului Valeriu. Prin intervenția ta de la radio am aflat lucruri care poate nu ar fi fost locul a fi spuse, și totuși atunci era momentul potrivit, că una e să afli că o persoană închisă (să-ți faci tot felul de gânduri referitoare la cauza închiderii), lansează cărți (ar fi un fapt ca oricare altul și să spui ehei, e un privilegiat), alta e să și afli motivul corect, tu ai punctat foarte bine referitor la cauza detenței. Eu corespondez de foarte multă vreme și am trecut peste aceste lucruri cu toate că mi-aș fi dorit să aflu amănunte. Dacă ar fi să ne luăm după ceea ce facem, ar fi însmnat să am deja o statuie în grădina agoniei, ceea ce fac, fac că îmi place să fac( hai să mă laud și eu).

Camelia Claudia- Mulțumesc pentru popasul făcut între cuvintele mele, ai intuit bine că ar fi vorba de o doză de exprimare a unui interior, sarcasm, știu eu, e posibil să se fi strecurat o mică doză.

În căutrea lumii concrete: marginea pustie a nopții / răsucise clepsidra, poetul în depășirea de sine, ajunge undeva în lumea poeziei. Apropierea de poezie te determină să privești din înalt și să observi accente melodice întru folosirea cuvântului în diverse ipostaze. Simt un fel satisfacție din partea-ți așezând cuvintele în poala poeziei, iar tu retrăgându-te discret și încercând să te confesezi versului: am măsurat distanța dintre precauții / cu nervii crescând ca trestia

Ce este de remarcat e faptul că respecți anumite legi ale compoziției literare , puterea versului începe să se vadă. De la primele citiri până astăzi evoluția tinde spre bogăția expresiei hrănită din izvoarele sufletului ce ies din adâncuri: spre seară lăsând în urmă rezultatul dezamăgiri / am pornit spre neuitarea celor blânzi

Ai început să convingi că versul tău are putere și simțirea nu se va limita doar la sine. O steluță de încurajare pentru evoluția în timp, te știu din momentul apariției pe site și am găsit în versurile tale profunzime dincolo de cuvinte.

îndemnându-se
cu roua în picioare –
copii după fragi

fiecare cuvânt se poate multiplica în imagini, dar aici cele trei versuri formează o imagine în mișcare, dincolo de ceea ce propui tu a vedea prin cele trei versuri, mi se deschide o nouă perspectivă, copii cu pumnii plin de fragi. Haiku, poem ce izbucnește din interior spre exterior ca un gheizer

vizita mamei –
aroma fragilor copți
în toată casa

Oho, mirosul de dulceață, poeticul stă sub semnul frumuseții: aroma fragilor copți / în toată casa, aici nu e numai frumusețea expresiei, ci chiar frumusețea imaginii, ca un fel de euforie.

plimbare în crâng –
amintirea fragilor
culeși cu tata

Impresionant e faptul că prin trei versuri reușești să dai imagine, expresie poetică, iar muzica versului interiorizează, o formă complicată și totuși atât de simplă prin faptul că neflosind metafora se reușesc imagini deosebite.