girf

E stilul care mă caracterizează, a cifra unele lucruri dincolo de cuvinte, aici sunt ascunse lucruri care poate nici nu trebuie descifrate. Am sărit peste faptul că textul este pentru…Acum ceva timp în urmă am făcut un fel de experiment spunând o poveste simplă dar poroblematică, față de felul nostru de a privi, nu numai lucrurile dar și oamenii ( unde desigur am fost blamată că ar fi ceva de clasa a V-a, important înainte de toate e să pătrunzi ceea ce scrie acolo și apoi să dai cu…puncte, puncte!). Punctul de plecare a acestui text este după mine desigur o problemă exisențială, de foarte multe ori suntem încorsetați de propriile reguli, dar pe care le dorim doar respectate de alții și nu putem vedea mai departe de persoana noastră. De cele mai multe ori căutăm un înțeles la ce se întâmplă și negăsindu-l, obiectiv, obligăm inteligența să-și creeze singură înțelesuri – ceea ce cred că se întâmplă și cu acest text. Cistisem undeva că literatura este o creație din creație, asta se întâmplă și aici, încerci să comunici poate pentru a-ți păstra voiciunea și puterea de înțelegere a lucrurilor: sunt mirat să aud că în școala noastră se petrec așa ciudățenii drept este că uneori când intru în laborator aud zgomote ba un fel de lemn când se crapă ba ușile dulapului scârțâind știți cum este...veștile proaste circulă repede...

Finalul aduce explicația, fiecare își caută un motiv de a se proteja, dar nicidecum o înțelegerea a ceea ce se întâmplă, aș duce mai departe interpretrea mea, atunci când adevărul îți apare în față gol goluț îți este frică să-l privești direct. Îmi place mult trecerea de la discuția care nu era nicidecum aprinsă apoi după pauză prezența acelui personaj , care schimbă total punctul conflictual…și o tăcere absolută Fiecare se uita la fiecare Doar ochii care clipeau ritmat puneau întrebări căutau răspunsuri doar ochii...nimeni nu mai vorbea....

Știi, eu am început să comentez după ce am citit textul până la jumătate, am vrut să văd dacă ceea ce intuiam se va întâmpla, da, așa este, oamenii nu sunt deschiși să privească, dar să primeasă ceea ce până la urmă li se oferă gratuit: oamenii puneau mâna la ochi la urechi la gură....Lumina intra încetul cu încetul în spațiul acela în care ființele vii conturau forme de cleștar Unul dintre profesori implora sfinții altul rostea Tatăl Nostru....nimic...Lumina continua să aprindă suflarea... Desigur că se poate face multă filozofie, mă pot duce și undeva în partea divină, dar mă opresc aici. I-aș da un alt titlu - de șoc!

Spune domnece vrei țipă ușor iritat directorul spune odată ce vrei... lipsește o literă sau știu eu ?!