puțu\' sec

Poetul și prozatorul își unește imaginația dând libertate cuvântului să se exprime liber dar cu anumite subtilități: se întind / leii desertului pe cabina de GAZ , încât ai impresia că nu-i ajung cuvintele să se exprime: femeia se usucă între geamuri și tace / oftând. Cititorul simte instantaneu nedumerirea: duduie câmpul se termină / unde mergem întreabă șoferul .

Poetul știe ce vrea de la cititorii săi, fiori: când plânge femeia / caii albi nechează sub grajd; poezia nu poate fi despărțită de originalitatea poetului, are disponibilitate spre diverse stiluri, căpătând o individualitate a stilului. Poemul e subtil ironic: mânzul din spate râde fix are zăbală de muște / verzi ca porumbul // de la copiii ploii la ciulini muribunzi / crapă-n silozuri belșugul / vopselei de frunze.

Poezia determină o receptare a ineditului: satul se strânge în urmă – înainte zice bătrânul / era drumul întins / acum sunt palate goale din margine / în margine, dar mai ales a capacității ei de invenție, de fapt actul creator e un act de profundă intimitate nu numai cu interiorul poetului, dar în mod deosebit cu cel al cititorului.