Maria Prochipiuc

De răspuns mi-ar fi greu să-ți răspund, fiindca te rog să mă crezi nici nu știu de unde pot începe. Că pe cineva dinafara siteului l-a deranjat acest lucru asta e treaba lui… că este cineva chiar de aici de pe poezie.ro care la fel se simte deranjat de cultul personalității, o poate spune… De suparat nici vorba… aș fi prea… iar daca eu m-am departat de regulamentul siteului voi suporta consecințele. Eu am un cult al admirației - admir OMUL!

Loredana____ Mă repet în sensul, că în orice meserie există ,,rebuturi“, iar dacă nu ești pregătit să poți dărui, mai ales atunci când trebuie să formezi chipuri… spusele Danei și a altora sunt adevărate. Îți mulțumesc de aplecare asupra textului meu. Cristiana____ Ma pot declara norocoasa: am avut astfel de profesori. și eu am avut , dar eu sunt dintr-o generație când profesorul era mai întâi părinte și după dascăl… Încă mai sunt și astăzi dar cred ca se pierd în mulțimea celorlații. Să auzim numai de bine! Mihaela____ eu una am o amintire, ...care mă face să roșesc, față de tine, dar nu de rușine...poate ai timp... cândva Îți mulțumesc de trecere! Și te aștept, timp am … Mădălina____ Legătura dintre un dascăl și un elev nu mai este cea pe care am avut-o noi sau părinții nostri... ne aflăm într-un continuu proces de schimbare. Draga mea , mai fac o cmpletare care nu se referă la professor ( despre care am vorbit prea frumos), ci la elev ( pe care l-am tratat cu... candoare),când tu ca profesor te afli în fața unor elevii de liceu și ești tratat… mai mult las să se înțeleagă. Am obiceiul să primesc îmbrățișarea elevilor!!

Dacă tu ești rege, mă consider supusul iubirii regale, dincolo de vremuri și dincolo de pașii greoi ai întunericului din noi. Iubirea e veșnică nu moare niciodata, și cine nu știe acest lucru este muritor. Să încercăm să ne pătrundem interiorul să-l cunoaștem, să putem aprinde scânteia din ochiul celuilalt. Ființa noastră e uneori presărată cu firimituri de tristețe ce ne înfioară uneori necunoscându-i cauza.. Pentru a înțelege profunzimea iubirii trebuie să suferim? Gânduri puse în momente de neliniște , de bucurie și poate de căderi… și nu uita acel NOI nu se va schimba niciodata, indiferent de furtuni și alte lucruri… și mai cred că nu vrei să pleci singur în nopțile capricornului...

Dana îți înțeleg … Am atins doar foarte putin acea parte sensibilă a lucrurilor, tu ai dreptate, de multe lucruri de genul \"parintii-cu-bani\" dar și \"dascăli fără har\", m-am lovit și eu și mulți părinți când la o anumită sărbătoare florile dăruite de copilul meu cu atâta dragoste și poate cu un mic sacrificiu în fața unor pachete imense nu-și mai aveau menirea lor… te înțeleg. Printre toți aceștia mai sunt și dascăli care se abata de la regula acestei societăți. Restul acela nu mai contează, ce contează pentru mine AZI, e faptul că m-ai bucurat cu prezența!!!

Draga Elena, ce am scris eu, e doar o mica constatare, nu e o rețetă, fără dragoste nici o meserie nu te poate satisface, în toate trebuie dăruire. Ce am scris a fost în urma participării mele la o ora deosebită când profesorii au luat locul elevilor si elevii pe-al profesorilor. De la aceea scrisoare a pornit…

Ce face sufletul meu? Plânge cu lacrimi de bucurie dar mai ales de… brațele tale se împreunează într-un sărut al palmelor ghemuite într-o inimă care ascunde atâtea mistere, de spaimă, neliniște și vagă bucurie trasată de marcherii irișilor albaștri… incizie de incertitudini și-așteptare transferate într-o rugăciune continuă. Fumez poate ultimul gând, scrumuind clipele unei minuni. Sunt doar un copil, adăpostit între frică și strălucirea ochilor, pustiit de vâltoarea unei sinfonii cîntate pe strunele sărutului. Nopți de vise petrecute sub clarul lunii cu fantasme sinistre ale unor monștrii răscolind adâncurile ființei. Doar lunaticul din mine simte muzica lunii, iar gîndul de rouă vibrează la cristalul azuriu al dimineții cu parfumul de iarbă proaspătă. Poezia soarelui îți pictează chipul cu vârsta nebuniei mele, rechem bucăți din trecut pentru a le retrăi… o piatră de hotar în bătaia ploilor și a vântului, din zi in zi mai imputinat, din zi in zi mai plin de dor, mai plin de lacrimi de stanca… O inimă dăruită unui timp de o secundă în care putem simți împreună frumusețea și mângâierea ei ca un răsad adâncit pe buze de dor, dusă dincolo de veșnicie. Adierea ochilor tăi îmi îmlinea mângâierea gândurilor obosite… vom tăcea îmreună.

Urmează-ți drumul tău_____Câinii care latră cred că trăsura n-are alt motiv să meargă înainte decât frica de dânșii. Li se pare fuga ceea ce e numai urmarea drumului

Tresărire______Amintire deformată de clipirea genelor acoperind frumusețea razelor de soare purtate pe după ureche... Bucurii scăldate de apele visului într-o dragoste de-o noapte. 28 Iunie Mireasma______perfecțiunea culorilor în starea lor temporală a sufletului, strălucind prin propria lumină.