Existăm pe furiș

Sari cu avântul maturității și lucidității peste rănile create de decepții, dezamăgiri și angoase, iar voința este “stâncă în bătaia soarelui” ce refuză “strigătul sinelui” impregnat de emoții nedeslușite.
Toți dorim ca încordarea și tumultul să se dilueze în relaxare, iar stările interioare să se destindă într-un week-end al sufletului binemeritat.

Maria,
O lupta-i totul, in afara de a te citi.
Cu respect,
Vali

sarbatoare in inimile noastre, cu tine la aceasta masa de duminica, intr-un poem trecut- viitor, paralela vie intre timp si suflet. cu drag, bia

Poeta urmând jarul perpetuu al nopților își trasează propriul destin, fără lamentări; demnitate nepedepsită, îi repugnă sentimentul de teamă care ar îndreptăți compromisuri.Prezentul ei este perpetuu și acceptă sentimentele adevărate între zidurile intimităților netulburate.

Mocneala de care vorbești tu este ceea ce eu numesc teama de a experimenta, o închidere din care nu reușești niciodată să te desprinzi, ajungând, exact cum spui tu, „să exiști pe furiș”. Idea nu este deloc nouă, dar încerci să spargi tiparele cu „acele săritură peste praguri de frica rănilor”, dând la o parte eșecurile pe care reușești, sau cel puțin vrei, să le transforme în reușite privindu-le ca experiențe iminente și, mai ales, folositoare pentru viitor. Masa de duminică este masa împăcării, masa liniștii sufletești, amintindu-ne de ziua a 7-a și de Dumnezeu care s-a odihnit și el după. Lupta perpetuă e o luptă pe care o putem refuza doar dacă ne iubim îndestul încât să nu mai iubim pe nimeni.

Maria, dacă nu aș fi și eu trist aș plânge.

Cu drag,
Constantin

Răzvan – există un moment în care încerci să te cauți în tine să vezi de ce e așa și nu altfel, remeorezi stări, evenimente...e poate luciditatea momentului și constați că au trecut atâtea peste tine și ai reușit să rămâi stâncă, că atâtea câte au lovit te-au întărit și că poți lupta pe mai departe. Mi-a plăcut expresia: week-end al sufletului!

Vali – Cel mai frumos moment e ziua când toți se adună în jurul unei mese, când sufletele se lasă deschise spre ceilalți, cum poate fi altfel decât zi de sărbătoare? Viața e un dar , dar și o luptă!

Cristina – Ne-am aflat cu toții în acea zi la o masă de duminică, chiar dacă era joi, bucuria sufletelor poate fi în orice moment, totul e să știm a dărui, paralelă între mine și mine, între mine și sinele , între mine și ceilalți…

Vasile – Firea ta romantică se modelează pe versul meu, încearcă interpretări, care sunt ca un fir roșu ce străbatie de la un capăt la altul poemul, e o mare bucurie pentru mine când găsesc asemenea comentarii la obiect, reușești să treci și la
intimitatea versului, ceea ce mi se pare un lucru extraordinar.

Constantin – Ei, aici te voi contrazice: am străbătut timpul mocnind – nu e teama de exprimare, e modul în care refaci totul de la un capăt la altul, a mocni poate fi și modul de a izbucni în orice moment, acest poem e un fel de replică la un alt poem, când cineva își lua sinele pe umeri…„existăm pe furiș”, poate fi altceva, e vorba de iubirea tainică, iubire pe care nu o poți spune decât în poeme. Frumos interpăretată de tine masa de duminică, desigur că poate fi și a împăcării, dar mai ales a bucuriei, daca ne iubim pe noi putem să iubim până la jertfă și pe alții ( asta e deviza mea!)

n-am stele dar las aici (cu bucurie) o inima intreaga...

\" refuz strigătul sinelui\" ...
de fapt refuzi iubirea de sine ( egoismul) primind în inimă
iubirea pentru aproapele.
Inima împodobită cu iubire - masa de duminică.