NOI

Încerc o nouă variantă de-a învăța alfabetul. Mi se oprise ochiul asupra unui I și l-am început de aici; îl așezam să pot face cuvinte. Chiar de la început într-un crepuscul de lumină am descoperit iubirea, era I de la IUBIRE, așezat între lacrimi de fericire desenând drumuri dincolo de vârste și vânturi. Am încercat să formez cuvinte cu tine, tu un destin furat la lumina unei candele, în rugăciune îmi șopteai că iubirea nu are vârsta și chiar dacă rătăcesc ca o nălucă buzele mele vor descrie pe conturul inimii pescăruși ai unor suflete pierdute în iubire. Îmi cereai uneori să ucid ceața ca să-mi săruți lacrimile întunecate de cei care călcau peste ele. Alteori, îmi aruncai flori de vis pe fruntea unui sărut matur. Am încercat să te mint că nu cunosc acest cuvânt și că pentru mine a iubi înseamnă a dărui și chiar a te dărui. Atunci mi-ai promis un popas în inima mea pe-o bancă care aștepta demult un trecător. Tu trecătorule, care te numești Iubire nu uita că I vine și de la INOCENTA, iar îngerul acela îți va așeza cuvintele în versuri, iar versurile vor șopti iubirea. Geana gândului îmi pictează pe hârtie o literă ușor descifrabilă e N de la NOI, care ne-a legat într-o lungă îmbrățișare nimicind bariere, nimicuri și distanțe. Era poate și N de la NOAPTEA unora care prin nimicul din ei încercau să ne ardă pe rugul infamiei. Eu și tu formam acel NOI, un trandafir cu petale de iluzii sculptate pe O de la ORIZONT. Cineva ne osândise la iubirea veșnică - și tu mă întrebai dacă O de la cerc înseamnă perfecțiune și dacă soarele se poate oglindi în el. Mi se părea că lumea se năruie în liniștea unei nopți dincolo de moarte. Stai liniștită îmi spuneai, nu încerca să descoperi goluri, nu te zbate ca într-un păienjeniș; tu pășești pe vârfurile copacilor, zbori spre realități, pe un tărâm al făgăduinței, acolo unde doar zâmbetul meu plin de emoție îți va deschide poarta sufletului să-ți tiparesc trei litere: INO. Da, suntem NOI care într-o iubire veșnică vom forma un cerc spre orizont. Mi-am pornit călătoria și mi s-a rostogolit la picioare un N de la NEMURIRE. Din când în când îmi aminteai de unde vii și unde vei ajunge și că ai învățat să mori în nemurire, adunai stele să mi le dăruiești ca flori de nu mă uita ! Te-am crezut nebun, iar tu-mi spuneai că ești doar OM. Mă îndemnai ca printre lacrimi să gustăm frumusețea vieții, iar eu ca în chinurile facerii mă zbăteam să învăț și ultima literă a alfabetului tău. Mă miram că erai tot tu și că-mi dăruiai frânturi de vise inscripționate cu I de la inocență, iubire…îți învățam povestea care începe și se sfârșeșete cu aceeași literă, adică cu tine. Ca într-o rugăciune ne ascultam inima îmbrățișați sub clarul frunzelor de tei, iar șoaptele iubirii ne murmurau nemurirea. Și iar îmi spuneai să stau liniștită, să plutim într-un univers în care nu mai există viață, lume sau întrebări…