Maria Gold

O specie de gîndaci, nu știu bine cît de latin e numele lor, așa că trec peste amănunt - numiți-i oricum- îmi amintește despre anumite lucruri care tulbură liniștea între două popoare exterm de

Abandonasem caietele Danielei pentru că scrisul era atît de urît încît îmi devenise imposibil să le mai descifrez. Evenimentele personale recente m-au făcut să uit cu totul de povestea ei și

Primesc în ultimul timp enorm de multe mesaje. Deschid unele mesaje în care sunt întrebată cu maximă seriozitate dacă mărimea contează. Mă pronunț public că mărimea contează. Poate par o

nu te mai întreb cum pămîntul ne-a rupt în două ne-a luat ziua lumina și-a pus întuneric și noaptea-ntre noi nu te mai întreb cum de nu frîngi distanța cînd ninge și plouă și-ai topit din

mamă copil army

Sunt femei cărora nu le ghicești vîrsta cînd le vezi pentru prima oară, iar dacă trăiești o vreme în jurul lor realizezi că pe măsură ce trece timpul se fac din ce în ce mai frumoase. Nu știam mai

Sunt un peștișor. Nu vă luați după fotografia mea, aia este de împrumut, cine se uită bine, vede că sunt pește. Mă strecor ușor, nici nu se simte uneori cum trec, printre alți pești. Știi de ce?

Am două prietene fidele, două ființe frumoase, extrem de elegante și rafinate, cu stil și cu prezență uneori copleșitoare. Inteligente, din scaunul liderului, mă presează cu idei, sfaturi,

cea mai cumplită închisoare este aceea pe care o ținem în noi și otrava cuvintelor este mai puternică decât otrava inimii îndurerate când te târăști murind ele viclene se strecoară în tine

mi-ar plăcea să fiu o femeie mereu desculță și goală fără orar fără grețuri și fără amintiri mi-aș cumpăra o pisică și-aș lăsa-o să mă învețe tainele ei cum cade ea mereu în picioare și cum e

nu mă privi în ochi incandescent tot adevărul locuiește aici se vede cum la drum mă duc desculță și flămândă în fiecare pas în urme rămâne sânge se vede cum în templu intru vie iar

bună ziua iubești pe dumnezeu un bărbat doi copii o pădure porți numai rochii ai o casă scumpă în nord conduci o mașină nouă albastră te întrebi dacă slujba ți se mai potrivește o

Timpul se strecoară pe lîngă noi zilnic fără zgomot, nu țipă niciodată să ne mișcăm mai repede spre scopurile pe care ni le-am propus mînați de viziune, dorință sau necesitate, nici nu ne

la cină eram 7 mama stătea rar la masă robotea curăța farfuriile cu o coajă de pâine pe care apoi pe furiș o mânca nu-i era foame niciodată casa tremura de râsetele noastre cele cu burta

Te urci în barcă cu mare grijă și cu mișcări încete ca să nu-ți pierzi echilibrul pentru că punctele de sprijin sunt puține. E lume multă alături de noi și curios cum azi nu-mi pasă și nu am chef

să despicăm apa în două bărbatule până uitarea se culcă în pernele noastre mănâncă cu noi la masă ne bea vinul din pivnițe și se duce la nunțile noastre să despicăm toate lumile de alături

ziua aceea va veni mistuindu-mă plec din cavernă acum voi traversa deșertul și voi răbda de foame și de sete nisipul îmi va brăzda obrajii soarele va duce umbra mea către tine umbra mea va

iubirea nu se arată cu degetul nu se împarte la câinii flămânzi nici la găini precum grăunțele iubirea nu se așează în vitrină ca s-o încerce toți ochii și să nu dea doi bani pe

-Bună dimineața, Iulia!... -Bună dimineața, Iulia! Doamne cît ai dormit... Sper că nu te ține și pe tine două săptămîni să te obișnuiești cu fusul orar... Leo! S-a trezit mica prințesă! -Leo,

nu mai scriu poezii decât vești pe-aici pentru că nu poți pune piciorul de două ori în același loc în același râu nu poți iubi de două ori în același tu în aceeași eu în aceeași lumină în

să scriem și noi rezoluții stilate îmbrăcate în haine de gală necunoscute pentru că azi e ziua cînd toată lumea o face. mai sunt cîteva ore din anul acesta în care am învățat să plîngem să rîdem

păsările ținute în colivie nu cântă și sunt triste de obicei au câteva ore pe zi poate când pot zbura și iubi gustul libertății