să nu uităm

să scriem și noi rezoluții stilate îmbrăcate în haine de gală necunoscute pentru că azi e ziua cînd toată lumea o face. mai sunt cîteva ore din anul acesta în care am învățat să plîngem să rîdem să ne strigăm pe nume și să ne purtăm părul lung și roșu pe spate dar mai ales să deschidem ochii cînd plouă ca să putem spune apoi : “e apă de ploaie!” anul acesta în care întîmplările au stat la coadă la noi să-și facă de cap uneori toate deodată, se călcau în picioare de parcă le-am fi plătit în aur greu sau în pacea minții. anul acesta în care am zămislit prunci apoi nu i-am mai putut găsi în sîngele nostru alergînd în pustiu. anul în care am călcat în picioare toate rochiile albe cusute de mîinile noastre tîrziu cînd nu se mai potriveau. anul în care ne-am făcut cei mai mulți prieteni de toate formele culorile și văicărelile posibile pe ape aer și pămînt. anul în care ne-am pierdut prieteni după care am plîns și mai plîngem și-acum. anul în care am iubit cu cea mai nebună patimă pe care apoi am ascuns-o într-o debara și ne uităm acum pe furiș prin gaura cheii “mai este acolo?” ca să nu uităm. cum diminețile se ridicau din brațele noastre înspăimînate și ne-ntrebau “ce este cu pierderea aceasta, ce este?” “care pierdere, ziceam noi, care pierdere?” “această pierdere care se sapă adînc în voi, uite semnele acestea cum vă brăzdează vă-însîngerează cu voia voastră” ca să nu uităm.