Maria Gold

Apreciez, am schimbat partial.

Ioana, Elis, apreciez.

Scriu in mare graba din capitala Banatului unde ma aflu cu trebi negustoresti si fara diacritice ca sa multumesc si sa va sarut celor si pe cei care ati fost acolo si unde doar inima mea a ajuns. Nu va trece mult si tare ma voi razbuna si voi fi acolo cand asemenea lucruri se vor mai petrece, pentru ca pun la cale intoarcerea noastra unde se vorbeste frumos romaneste.

Anghel, da, pe următoarea o numim așa, după ce am tot milionul în buzunar. Și da, soțul meu a avut o singură zi exclusivitate pe prima pagină a ziarului local și în cîteva ore a primit telefoane și de la necunoscuți. Dar și la coadă la supermarket a fost acostat și încă filmul în care va fi protagonist nici măcar nu a intrat pe piață. (P. s. Povestea lui de copil în care el a fost primul campion mondial la jocuri video).
Alin, Supa vietnameză este o supă de carne limpede, cu cîteva feliuțe de vită, cu tăieței din făină de orez, cu rădăcină de orez și niște verdeață. Este foarte gustoasă, însă o mai poți numi și supa săracului. Ești invitatul nostru oricînd. 
Luana, știu, dacă mai pui și pantofii, abia îți mai ajunge milionul de o fustă scurtă, deasupra genunchilor, că dacă o vrei mai lungă, trebuie să mai pui și dobînda pe cinci ani.
Dar problema mea acum nu mai este de a mă plimba cu bărbatul meu, ci de cum a-l ascunde cît mai bine!

Felix, nu știu ce înseamnă thor.( Dar îmi sună a neplăcere, prejudiciu… poate chiar tortură… :) așa să fie oare?)
După ce-am citit articolul tău, “Pacte faustice” și comentariile, am luat recomandarea lui Anghel Pop și am închiriat \"The Devil\'s Advocate\" (r. Taylor Hackford), (film care se completează superb și-l recomand și eu foarte tare). Iată că am obținut o stare de spirit care mi-a dat cîntecul acesta cu aer belicos(?). Apreciez semnul.

am izbucnit în rîs! aici este doar un mater despre cuvinte, nu este mai mult decît: războiul meu. Ordinul de război este dat cuvintelor mele care se rostesc în mine și cu care mă lupt ori le cer să se disciplineze, ca noi toți, nu-i așa?

După ce-am citit articolul și comentariile am pus capul în palme și m-am uitat la mine ca la un pui de aprozar. Dar nu te doare cînd te uiți la un pui de aprozar pur și simplu, te doare cînd te uiți la el și găsești că are aripile ude și zgribulite și mai vrea să sară de pe mal printre lebedele ce înoată în apa limpede, ca la ele acasă. Și asta e greu.

Adrian, mulțumesc de alăturarea ta și a luminii. Eu am făcut tir sportiv și implicit armată în adolescență, știu cum este să te tîrăști în noroi; însă durerea cuvîntului este mai mare cînd nu se lasă îndreptat, cînd nu respiră pasiune, ba chiar se împotrivește. Mă bucur să te regăsesc din nou.
Constantin, da, ești aici, mor pentru propria lor devenire. E lupta mea, știu că fiecare o are în felul lui. Am trecut la î din i definitiv.
Cornel, cred în sacrificiu pentru pace(a minții ), conducătorul războiului sunt eu, iar soldații mei nu vor ajunge toți la victorie și nu știu cîți voi sacrifica și singurul lucru cert este că știu că lupta va ține toată viața , nu putem să facem delete în lupta cuvintelor din noi atît de ușor cum putem șterge cuvintele cu tastatura, ele rămîn înăuntru și ne cresc ori ne doboară. Aștept cu nerăbdare eseul tău.
Gelu, ești în curtea vecinului
vino la mine
nu te uita printre șipcile gardului
nu se vede nimic.

“asta o să mai facem o să citim cărți
și între file o să facem dragoste
ca semn de carte”
o imagine atît de frumoasă, Ștefan.

Subscriu și eu Elena la terapia cu lenjerie intimă, cu pantofi cu toc dar și la ce se poate face cu acestea două împreună.

În nămeți și în pericole am fost nevoită să învăț să conduc în ardeal și cînd văd acum isteria de aici mă tot mir și eu cu gura căscată… S-au anulat 200 de zboruri, s-au închis școlile azi și accidentele nu mai contenesc să se întîmple, nici măcar nu sunt 2 cm de zăpadă, a viscolit și texanii și-au scos pălăria și s-au așezat în fața focului cu lemne . Doamne cît mă tot mir de puterea obișnuinței…. Ca să mă exprim elegant….

http://www.agonia.ro/index.php/article/216814/index.html

Domnule Tudor Negoescu, puteți să-mi dați o adesă de email la care puteți fi contactat?

nu asa facem uneori majoritatea dintre noi?
Apreciez, ai vazut foarte bine cum.

Dragă Dan, n-am știut povestea asta ori am uitat-o. Nu știu cum a fost tonul meu de te-a făcut să afirmi că ai greșit. NU. În fine. Acum că știu povestea de la tine, te întreb: dragă lebădă, mă lași și pe mine să plutesc pe lacul tău?

“mulți menestrei, paji și bufoni și-au lăsat pe aici cântecele lor fără de seamăn
elian a plecat de fiecare dată în căutarea ei”

Dana, elian îmi șoptește . Pentru că elian s-a găsit. Pentru că ea și-a dat mâna la drumul pe care merge și este “soarele în zenit și nimeni aici” dar eu vreau să merg cu elian, pentru că acolo unde merge ea

“oamenii sunt mai mult decât o idée”

Și mai tare vreau să merg cu elian pentru că ea știe că

“despre iubire se tace
greu, apăsat
și firesc”

Și pentru că și eu am învățat de curând că despre iubire se tace îți zic.

Din neatenție i l-a strâns, dar soră-mea n-a știut ce este neatenția… Nici eu. Eu eram sigură atunci că sunt vinovată de tot ce se întâmpla în jurul meu. Ca și acum dealtfel…

Mulțumesc de comentarii, nu m-am ținut de cuvânt și n-am continuat de ziua recunoștinței… Poezia e de vină…

Apreciez. Cu drag,

Horia- “Mie mi se pare strigator la cer sa existe cativa miliardari care literalmente sa nu mai stie ce sa faca cu banii, in vreme ce continente intregi se prapadesc de foame. Dar asta e o realitatea care nu poate fi schimbata (usor).”
Maria- Abia acum văd că tu vorbești de miliardari iar eu de… întreprinzători. Ceea ce afirmi tu mai sus e alte sute de pagini de polemică.
Horia: -Ce putem schimba este atitudinea noastra fata de propria bunastare si fata de propria \"bunatate\". Sa acceptam ca nu avem nici un merit in faptul ca avem mai mult decat altii (e o intamplare, un noroc; faza cu \"munca cinstita\" e o gogorita)”
Maria- Niciodată nu voi fi de accord cu tine. Aveam nouăsprezece ani când m-am aventurat în lume să fac comerț cu ciorapi. Am dormit în trenuri, am dormit în picioare, n-am mâncat ca să investesc profitul, In timp ce colegii mei de facultate picau la examene eu treceam cu brio. Am dormit luni de zile în autocare și nu am renunțat nici când am pierdut tot și m-am apucat din nou cu comerț cu mașini, unde am pierdut din nou, din lipsă de experiență și inflația anilor 1990-1994; nu am renunțat și am luat un credit și am făcut afacerea cu aur, apoi când eram în culmea succesului am investit tot în afaceri cu calculatoare, unde din lipsa de experiență și pentru că am stat în pat două luni cu o sarcină cu probleme, am pierdut tot. De câte ori am plecat din nou de la zero am zis că pierderea este o lecție neprețuită. Horea, crezi că am renunțat? NU. Am tratat oamenii care mi-au fost angajați ca și pe partenerii mei de afaceri. Știi ce nu se vede multora? Succesul unui milionar care apare peste noapte este rezultatul a cinsprezece ani de muncă în care de multe ori trăiește mai greu decât angajații lui. Au fost zile luni întregi în care după ce plăteam salariile oamenilor mei, mergeam la mama să mănânc. NU HORIA! BUNÃSTAREA MEA NU ESTE O ÎNTÂMPLARE! Am plecat din țară și acum de câte ori mă întorc oamenii care mi-au fost angajați vor să mă vadă. Pur și simplu din prietenie.
Horia- ‘Nu va intreb cate locuri de munca ati oferit somerilor, nu ma intereseaza. Va intreb daca ati intreprins ceva EXCLUSIV in acest scop, daca afacerea dumneavoastra a functionat numai si numai in vederea acestei finalitati nobile. Ma indoiesc. “
Maria- Nu. Aceasta nu ar avea sens economic pentru mine pentru că nu știu încă să strâng atâția bani la un loc care să-mi permită să fac asta. Trebuie să produc ceva care să aducă profit care să se întoarcă în buzunarul celor care au muncit.
Horia-“Orice om face afaceri ca sa se imbogateasca el in primul rand, nu ca sa se imbogateasca altii”
Maria- Vorbești din experiență- De unde știi? În foarte multe afaceri nu te poți îmbogăți singur. Te îmbogățești cu un grup care este inteligența din jurul tău. Dacă ea nu se îmbogățește nici tu nu faci bani. Și exemplu îți dau de francize care sunt cel bun și modern și ieftin drum să scapi de sărăcie azi. Soțul meu și cu mine deținem o franciză privată, prin care niște parteneri de-ai noștri fac mai mulți bani decât noi. Nu i-am exploatat deloc.

Horia- “iar forta de munca este cumparata (este absurd sa spuneti: am oferit locuri de munca, dumneavoastra ati avut nevoie de forta de munca care vi s-a oferit sau pe care v-au oferit-o muncitorii).”
Maria- Este la fel de absurd să lași să se înțeleagă că este un păcat ca cineva să cumpere forță de muncă. Când toată lumea vrea să vândă. Ce ar fi lumea fără acest schimb? De vină este Avram, știai că el a fost primul care a inventat proprietatea? S-a săturat să mai alerge după mâncare și s-a oprit într-un loc și-a cultivat-o singur și când alții au venit să ia din munca lui, i-a oprit, i-a obligat să facă la fel și lucrurile au început să se miște altfel.
Horia- “Acuma, cat se poate de sincer: este dispus vreun afacerist sa traiasca in conditii modeste (sa zicem la fel de modeste ca ultimul sau angajat) si sa reinvesteasca profitul in sporirea afacerii, in imbunatatirea conditiilor de munca, de salarizare, in oferirea altor si altor locuri de munca? Dati-mi voie sa ma indoiesc.”
Maria- Ai auzit de afaceriști care au pierdut tot și au trăit mai greu decât ultimul angajat până au refăcut afacerea lor? Vorbesc din experiența mea și-a câtorva prieteni. Însă am și citit despre mulți milionari care au pierdut tot de mai multe ori până au creat ceva stabil.
Horia- “ Abia atunci afacerea lui ar putea fi considerata o intreprindere umanitara.”
Maria- Ok. Dacă mâine te-ai duce la muncă și ți s-ar spune vei munci pe gratis un an, cum vei reacționa? Ca să faci o intreprindere umanitară așa cum spui, Horia. Și nu-mi vorbi deloc de cantitatea de bani pentru că este irelevant. Singura diferență între cineva care câștigă mai mulți bani decât tine este faptul că este mai INTELIGENT FINANCIAR. Și această inteligență se învață, nu este nici noroc nici întâmplare!!! Și doamne ferește să afirm că ar fi o rușine să nu o ai.
Horia- “Cata vreme noi traim in palate si angajatii nostri traiesc in bordeie nu ne mai putem lauda deloc. Vrem - nu vrem, ii furam pe cei care muncesc pentru noi. Altfel nu se poate explica plus-valoarea!’”
Maria- În ce an zici că suntem Horia? Suntem sau nu în anul 2006? Ca să știu că cele ce le-am afirmat sunt corecte. Unde sunt bordeiele în care trăiesc angajații și unde sunt palatlele în care trăiesc exploatatorii lor? Trăim în era informației, HORIA. Nu contează (cu mici excepții) unde locuiești în lume, datorită internetului din ce în ce mai mulți oameni sub 25 de ani devin milionari. Din ce în ce mai mulți oameni din țările așa zis mai sărace devin milionari.
Nu am timp să intru în amănunte acum, dar cum îți explici tu că pui un bob de grâu în pământ, îl uzi, îl ferești de păsări, de buruieni și după o perioadă obții șaisprezece boabe? Pe cine ai furat ca să obții plus-valoarea asta? Nu este decât un exercițiu.
Dacă vrei să mai scrii o să deschid pe pagina mea un subiect. Dar cred că noi doi delimităm atât de clar conținutul paharului încât va fi greu să ne acceptăm ideile. Eu o să văd întodeauna numai jumătatea plină. Pe pagina mea subiectul va avea titlul: “Mediocritatea financiară- un destin?” Voi pune textul zilele acestea.