Maria Elena Chindea

mai mult decât incomod că totul ne-nghite într-un vârtej de evenimente și afecte tulburi, amestecate, care provoacă dezastre în sufletul omului inocent!
Dar a rămâne neutru nu există, înseamnă să fi complice cu cei care vor distrugerea omului!

care își schimbă straiele foarte des, îi place să-și experimenteze multitudinea de fațete ale personalității cu pasiune și candoare, e o pasăre care ciugulește grăunțele devenirii din toate stratificările vieții, aparent se lasă în brațele tuturor cu o prospețime suavă să fie iubită, alintată, dar când crezi că ți s-a predat total constați că palmele ți-s goale, ea a zburat de mult, doar parfumul ei mai rămâne să dea mărturie că n-ai visat, că totul n-a fost decât o iluzie!
Nu e vorba doar de această poezie Dragoș, Maria este ea însăși un joc de oglinzi, ea este și „păpușile” pe care le locuiește și păpușarul care le mânuiește. Ea își aparține doar sieși și cerurilor! Doar fulgurant poposește pe pervazul ferestrei tale, cititorul curat, să-ți dăruiască văzduhurile ei multicolore! Știi totul despre ea și totu-i un mister de nepătruns, care te cucerește total!
Îți mulțumesc Dragoș că ai încercat să prinzi în lentila fotografică o bătaie de aripă a Mariei!

doar dorul de rădăcini autentice ne mai ține timpu-n căpăstru. Dar poate că tocmai dezrădăcinarea ne ascute vederea și face din noi arheologi ai sufletului uman! Poezia este și cupolă și elixir!

poeziei mele, Ottilia. Eu chiar nu pot să înțeleg de ce alergăm după fumuri și refuzăm diamantele din/și de lângă noi. Mulți dintre semenii noștri împovărați de greutățile vieții, nu mai au puterea să vadă dincolo de ograda lor. Dacă spiritele puternice cărora li s-a dat darul vederii dincolo de zidul iluziei, nu și-l folosesc judicios, prin cine să-și manifeste Divinul iubirea față de rasa umană.
Mulțumesc de scanare și înstelare!

aplecat cu înțelegere întotdeauna asupra revoltelor și durerilor mele de condeier care pune urechea pe inima omului și-i ascultă bătăile sincopatice și sfâșietoare.
Mulțumesc pentru scanările prin poeziile mele și pentru înstelare!
Sper ca și tine că și dacă nu vor isca dezbateri (asemeni comurilor interminabile pentru „subiecte” de genul „cutare a spus că, celălalt a răspuns că”, agoniștii care au spiritul și talentul la ei, măcar vor medita asupra tarelor umanității și vor ajuta prin creațiile lor la îndreptarea lor. Doar astfel vor demonstra că au meritat darul talentului, nu doar scormonind prin gunoaie așa de-a surda, inutil.
Cu recunoștință!

în aproape de lacrima sângerată a aproapelui, sunt siderată Dragoș că noi „lucrătorii în artă”, care avem acuitatea vederii, nu luăm atitudine cu armele specifice nouă, problemelor cu adevărat importante ale vieții. Cheltuim aiurea cantități uriașe de energie pentru lucruri care nu valorează nici un ban găurit și rănile omului le lăsăm neobservate, nu taxăm pe cei care zdrobesc ființa omului.

care nu pune accente pe subiecte comode. Îmi place să fac incizii prin tumorile pe care le dezvoltăm de-a lungul vieții. Revoltele sunt necesare pentru păstrarea verticalității!

sunt la Iisus, și mărturisesc că deși ambele filme sunt magice (Zeffirelli și Gibson) dacă ne referim strict la momentul patimilor, cel al lui Mel este net superior prin realism și simbolistica puternică folosită! Cel al lui Zeffirelli e filmul miticului, al legendei, într-o aură de mister, al lui Mel este filmul trezirii conștiinței, al nașterii ei dureroase și sângerânde! E dur? Firesc că da, orice naștere e dură, dureroasă, aproape ca o agonie. De-aceea și rezistă de atâtea mii de ani, pentru misterul vieții adevărate născută în gura morții! Cum își gestionează fiecare moartea și învierea - ne dă măsura identității noastre asumate lucid și în cunoștință de cauză. Iar fratele nostru ne-a spus acum ceva multișor timp că cei ce condamnă pe alții pe ei se condamnă. Avem exemplu chiar aici cât de mici ne manifestăm identitatea solară. Creatori de frumos, în loc să ne preocupe cum putem aduce o rază de lumină în universul acesta care colcăie de suferințe și durei inimaginabile, pe noi ne preocupă că cineva scrie o poezie proastă pe care altcineva îndrăznește s-o aprecieze, și pe noi ne calcă pe bătătură de parcă cineva ne-ar putea fura locul de sub soare. Există boli cumplite, foamete, războaie și noi țipăm că cineva a zis, altcineva a răspuns - fără să ne-ntrebe de îi permitem..... Mi se pare ridicol! Degradant pentru numele de creator de frumos indiferent cât har avem fiecare, o picătură sau o tonă. Oricum nu-i al nostru - ci al Lui! Eu consider că poeții sunt niște căutători de lumină prin definiție, unii mai înzestrați alții mai puțin înzestrați! Nu înțeleg când s-au transformat în „căutători prin gunoaie”??? Pe asta se aruncă la porci energia pe care divinul ne-a împrumutat-o să fim cocreatori ai lumii??? Pentru asta și-a trimis Tatăl Fiul să ia asupra Lui păcatele lumii prin răstignire???? Cum să nu mă doară Dragoș!?
Mulțumesc de receptare a mesajului și de înstelare!

Nuța și de faptul că accepți că alții pot curge mai alambicat idei în cofragul cuvintelor! De obicei am probleme cu receptarea ideilor de ceilalți, pentru cu, pentru mine, drumul cel mai scurt dintre două puncte e linia curbă, nu cea dreaptă. De aici și contorsiunea ușoară a expresiilor metaforice!
Mulțumesc pentru înstelare!

De când mă știu (pe toate palierele) am probleme cu verbul „A fi” - din moment ce exemplificări sunt multiple pe alte segmente ale existenței, de ce ar sta lucrurile altfel în grafie? :) Mulțumesc de comentariu și vigilență!

complexă a poeziei Elena! Din păcate fiecare își poartă povara acceptării sau inacceptării identității de lumină, care înseamnă a construi și șlefui încontinuu ceea ce suntem, nu a distruge. Orbirea nu e o scuză - suntem răspunzători a modului cum lucrăm cu energiile noastre sau cum le risipim.Pentru că suntem cocreatori ai dimensiunii, conștienți sau inconștienți! Fiecare înmulțim sau cheltuim prostește talanții, după puterile noastre și în modul propriu!
Mulțumesc de empatie!

și empatie îți foarte mulțumesc Ștefane!

sau un ciomag vânos? pentru a lui cocoașă tare? Prea suntem miei de tăiere pentru toți neica nimeni!... Măcar în cuvânt să-i taxăm și noi să-i doară!
Mi-a plăcut cartea ta de vizită!

în pagina mea! Și o citire originală a poemului! Parțial ți-am dat dreptate cu surplusul de imagini care îngreuiau puțin poemul și nu erau neapărat necesare viziunii mele! Îți mulțumesc pentru sugestii și citirea în alt tempo!

din atributele vieții Luana, pentru mine pesimismul înseamnă abordarea destructivă a elementelor vieții! O incizie brutală, sălbatică, a ceea ce-ți definește implementarea luminii în ființa fragilă, ochiul ce te dezbracă de-armuri protectoare, câtă vreme te motivează să lupți, să te-aduni din cioburi și cangrene - înseamnă optimism de cea mai înaltă esență! Poate nu pare dar este zâmbetul cu care îmi traversez morțile și dau cu tifla celor ce-mi sapă mormântul anticipat voinței divine! E râsul ce-mi e emblemă a trecerii prin lume sfidând parametrii normali ai cărnii!Poate c-ar trebui depășite iadurile - sau poate c-ar trebui acceptate întru metamorfozare continuă! Lucrez asiduu la asta! Deocamdată cred că-s într-un concubinaj straniu! Primesc și transmut energiile - chiar de uneori mă copleșesc!
Mulțumesc de scanări și onorată de prietenie!

cârma vaporului pe oceanul vieții! Cearta cu Dumnezeu arată cât de apropiat îi ești și cum îl asculți ca pe-un prieten foarte apropiat, căruia nu-i musai să-i împărtășești părerile! Și eu cred că El nu are nevoie ca noi să fim placid de acord cu El ci să fim coparticipanți conștienți la minunea pe care generic o numim viață, chiar de o mai repudiem din când în când!
Durerea e bună - e semn că suntem treji și filtrăm viața chiar de dă cu noi de toți pereții!
Da, și mai cred că Dumnezeu ți-a dat deja o condamnare - să asculți și să auzi cu tot ceea ce ești, strigătul frunzei, orice ar însemna pentru tine frunza ceea.

ce desfac credințe și eresuri în particule cuantice ce ne reașează templele în diagonala inimii, atoatecuprinzătoare! Sângele e chezășia că totul s-a plătit cinstit - că totul a fost valorizat!
Faină retrospectivă, Florentine!

ceea ce spune Ionuț! Am citit-o după ce am trecut și eu prin acel punct 0 care e o stare de demolare totală a templului ce ești, o stare de tabula rasa în care nu mai plutește nimic - nici o liniște sau neliniște, lentoare în care oamenii îți dau un vot de încredere sau nu, nici o mișcare sub amprenta lui „dacă”, nici o conversație cu tine sau vidul. Punctul 0 este în afara dimensiunii, nu se sprijină pe nici o identitate, e hiatusul dintre două respirații ale vieții!
Dar punctul 0 al poetului poate îmbrăca alt strai în geografia misterului, punctul 0 se poate traduce printr-o stare de rotunjire a înțelesurilor vieții, de oglindire detașată a ceea ce-a copt în tine dimensiunea aceasta și-a turnat în cuvinte!Poate însemna starea de grație a misterului ce ești în arhitectura desăvârșirii!

povestit-o tu, dar sufăr de virusul libertății iremediabil. Și sunt de părere că nimeni nu-ți poate fura libertatea fără complicitatea ta! Torționarii n-au gratii pe măsura spiritului uman!
Mulțumesc de rezonanță și înstelare, Mărie!

Luana! Deși sunt o hlizită ce-i enervez pe mulți cu starea mea optimistă (pe destui îi și virusez), nu sunt o optimistă de suprafață ci de curenți de mare adâncime! Cred că într-un fel zâmbește cel a cărui gleznă se-ngroapă în flori, altfel de coloratură are zâmbetul celui ce poartă iadul sub piele și-și zidește raiul. De altfel mi-am dezvăluit motto-ul viețuirii în „Garderoba pelerinului”!
Mulțumesc pentru empatie Luana și pentru prima înstelare!