Maria Elena Chindea

ultimul cartuș de pe țeavă e pentru tine! Tendința de-a elibera fiara din noi pentru că frica de moarte ne copleșește nu rezolvă ororile lumii și pierderile personale.
Vei fi mereu „cu mâna pe tristețea zilei ce și-a trecut numele/ în rândul prizonierilor/de război”

de a merge în cerc prin viața noastră, de-a călca pe propriile urme! Face parte din magia existenței - greșeala, eșecul, nu contează câtă vreme ne ridicăm de jos și nu ieșim din joc! Și dacă tu nu te valorizezi pe tine - cum vrei s-o facă alții? Iubirea aproapelui începe cu tine însuți. Un om trist, frustrat, neîmplinit - nu are nimic de dăruit lumii, doar umbra din el! Și este prea multă umbră în lume! Deci, schimbă dezideratul!

Ion Caraion cred că te-ai scos Dragoș din toate piedicile pe care ar putea să ți le pună regina, caii și pionii, cu nebunul e mai ușor, se știe deja că poeții n-au inventarul exact la țigle, pe minus sau pe plus la ei matematica e aleatorie! Ochiul de vulture al magului îți va fi ecranul izbânzii! Succes!

aerul de oarecare inocență a contemplării tale! Dar totuși ai folosit prea multe clișee! Tot ce a mai fost folosit de sute de ori înainte - scade valoarea poeziei! Ferește-te de ele! Avem o limbă bogată - putem spune același lucru în mii de forme! Curaj!

da eu râsei cu lacrimi chiar după mai multe recitiri! Concluzia: da, produci mătreață, da titrată! :) Nu-i de ici colea! :)
La al doilea domnița crez că-i posacă nu că nu-i mai dai tarte ci pentru găleata de bani pe care-o dai la psiholog! :)
Să te uite toate relele din lume umoristu-le, că ne vindeci de toate suparările!!!

niște concepte stări, emoții, nu înseamnă a explica un poem, ci a împărtăși cu alți slujitori ai condeiului percepții, ideii, universuri ce iau naștere în bobul de rouă! Eu mărturisesc că citesc comentarii cu aceeași plăcere cu care las o poezie să mă impregneze!Poezia e un portal, fiecare cititor construiește ceva pornind de la o imagine sau idee a mea care i-a plăcut sau la enervat. Iar imaginea de ansamblu s-ar putea să nu aibă nici o legătură cu ceea ce a intenționat poetul. E fascinant să urmărești meandrele unui cuvânt, care poate să-și schimbe semnificațiile în moduri nebănuite. Sunt câțiva comentatori pe care îi urmăresc pentru că-s senzaționali cum interpretează ei o metaforă, un concept. Pentru mine în asta constă forța unui saite, că putem să pătrundem în lumea conceptuală și imagistică a altora. Altfel, am posta poezii ca la gazeta de perete - și cred că nimeni n-ar avea nici un fel de satisfacție. Și cu rare excepții când poeții au profesii sau studii de specialitate în literatură, marea majoritate sunt amatori care pictează în metafore idei și concepte și-s dornici să împărtășească cu alții viziuni și revelații! Și de ce să n-o facă și prin comuri, nu numai prin poeme! Cuvântul este lumină indiferent prin ce ajunge la tine! Fratele nostru cred că n-a scris poezie și totuși cuvântul lui produce în continuare reverberații!...

menirea pe acest pământ, chiar dacă unii n-o verbalizăm coerent Tego, dar sunt convinsă că (în funcție de personalitatea fiecăruia, ne-am revoltat de greutatea crucii și-am aruncat-o cât colo, ne-am jăluit și victimizat deși decodasem resorturile de culise ale suferințelor și testelor la care ne supune viața. Cred că de ni s-ar face o diagramă exactă a manifestărilor noastre numai în decursul unei zile - ne-am lua cu mâinile de cap privind rezultatul. Am vedea câte personalități schimbăm, de la erou până la cel din urmă laș, de la bunătate și generozitate celestă până la răutate pură - pe toate le experimentăm. Numai că nu toți avem curajul să ne privim în oglindă onest și să mai și recunoaștem că mai dăm și cu bâta în baltă, spectaculos! Fratele Iisus a avut un moment de slăbiciune în care a rugat să fie absolvit de paharul suferinței, noi, mai pieptoși, ne temem și de bucurie, de fericire, de parcă nu ni se cuvine ca fii ai luminii ce suntem. Am vedea ce maeștrii suntem la schimbat ruta, deși fiecare din noi ne vedem frumoși, buni, puternici. Că avem un fir (conștientizat sau nu) care ne ajută să nu ne pierdem de tot direcția, asta da - dar o și luăm prin bălării uneori cu mult entuziasm!:) Noroc cu îngerul protector că se mai țipurește la noi sau ne urechează să schimbăm bulevardul sau direcția că ne disipăm ființa de lumină!
Mă bucur că tu ai perceput ideea centrală, pe care dl. Caragea nu a văzut-o!
Mulțumesc de citire, analiză și empatie!

Dacă n-am reușit să dau certitudinea portretistică ca ceva deliberat, ci doar ca o stângăcie de compoziție, înseamnă că poemul este slăbuț. Că e loc de mai bine - asta-i sigur. Și e valabil pentru orice poet și poem scris vreodată. Suntem în continuă mișcare și transformare cu toții!
Mulțumesc mult pentru comentariu analiză și observații!

prin comentariul dvs. îmi demonstrați că poemul și-a îndeplinit menirea! Exact asta am vrut să arăt, mersul ambiguu al omului prin viață, că nu suntem consecvenți, că jucăm la două capete, cum se spune! Terențiu spunea „că-i om și nimic din ce-i omenesc nu-i e străin”. Să fie dimensiunea de vină, nu știu. Dar niciunul nu ne manifestăm liniar, Nici unul nu este perfect bun sau rău, chiar de majoritatea manifestă o preponderență spre una sau cealaltă. Mă consider un om puternic, dar asta nu înseamnă că n-am momente de prăbușire, când nu vreau decât să evadez din tot ceea ce numesc generic „eul” meu, să uit cine sunt și ce manifest - să exist doar ca o masă amorfă care doar respiră, deconectată de la tot mecanismul uriaș și miraculos care se co-creează continuu, materia conștientă de ea însăși.
Dacă n-am reușit să dau certitudinea portretistică ca ceva deliberat, ci doar ca o stângăcie de compoziție, înseamnă că poemul este slăbuț. Că e loc de mai bine - asta-i sigur. Și e valabil pentru orice poet și poem scris vreodată. Suntem în continuă mișcare și transformare cu toții!
Mulțumesc mult pentru comentariu analiză și observații!
Dacă n-am reușit

printre neliniști și spaime, între acceptare și respingere a propriei identități și a timpului ce-o îmbracă!

de multe ori (nu știu de avem înscris în adn sau e doar o sincronicitate) căderea este primul pas al înălțării. Parcă suntem niște bebeluși ce cad în țărână, li se umple gura de praf, pietricele și alte minunății de-astea, și de-abia atunci realizează că poziția bipedă le-ar aduce alte avantaje: ar putea să mănânce prăjitură nu pământ, dacă s-ar strădui oleacă să meargă! :) Câteodată învățăm lecțiile luminii, ale iubirii, pe căi foarte întortocheate, parcă suntem oligofreni!
Tu ai adus-o frumos din condei, prin niște piruete vaporoase, ai îmbrăcat în strai de lumină ceea ce se prea poate să fi fost un iad!
Strașnic! Mi-a plăcut!

câteodată să dai niște tușe nostime cu iz anacronic unor fapte de viață ce te-au călcat pe bătătură!
Cuceritoare poemă, are dreptate Tego!

și în ciuda bolii incurabile, cred că ne naștem și cu un strop de har așa fel încât să putem conlucra cu îngerii la construirea acelor castele! Nu cred că suntem doar niște saci de piele în care ființe celeste înghesuie miracole! Măcar prin apropiere ne contaminăm și noi de oleacă de putere creatoare!
Interesantă viziune!

ce are putere hipnotică asupra maselor, le înflăcărează, le transformă în zombi care îl urmează în orice vis oricât de aberant! Istoria a consemnat destule exemple, dar nu știu de ce nu învățăm mai nimic din greșeli, la fel de orbi și neputincioși de-a extermina virusul care ne ucide! Și nu numai masele pot fi contaminate de această nebunie periculoasă ci și guvernele, care au totuși altă perspectivă asupra caracatiței intereselor politice care netezesc calea torționarului! Dar dacă nu învățăm nimic din istorie ca să-i putem stopa ascensiunea spre... tot istoria ne arată că orice colos din acesta care crește nemăsurat de mult, are picioare de lut și se va prăbuși cu certitudine, mai mult sau mai puțin rapid!
Și dacă am fost martori la creșterea nefirească vom fi martori și la prăbușirea spectaculoasă!Face parte din legile dimensiunii acesteia!

„minus două vorbe plus o lacrimă” - de fapt ai o lume întreagă. Subtilă, ocultată, experimentând alte forme de atingere cu eul tău, dar un univers fantast care te îmbogățește și te înalță atunci când dimensiunea aceasta îți pune piedică și te trezești cu nasu-n țărână! Și când trenul amintirii te lasă-n trecut lângă cineva care nu mai respiră timpul acesta, umbra se lasă în tine ca o povară. Te strivește, dincolo de cele 500 de cuvinte, dar te și hrănește cu o „otravă” dureros de dulce! Și o lacrimă, un surâs, un gest infim, pot scrie epopei pe inima noastră, cât să ne întregească o infinitate de poze. Și dacă umbra ne poate eroda, ne poate și salva de scrumire în corelație cu soarele, exterior sau interior!
Mulțumesc de excursia printr-o amintire și împlinitoare și distructivă, un dulce-amar ispititor și complex!

situația periculoasă. Nu cred că au fost niște fantasmagorii zvonurile că s-a murit la greu la acel canal, dincolo de exploatarea robilor care trebuiau să-și aduleze stăpânii pentru a nu suporta niște consecințe foarte neplăcute...Am experimentat și eu situații de-astea (poate nu atât de dure) când după 8 ore de muncă în fabrică la normă eram cărați cu mașini la alte 5-6 ore de muncă pe câmpuri, sau fabrici de conserve...De unde odihnă când după 4 ore de somn trebuia iarăși să fim în fabrică...Amintiri de pe vremea lui Ceașcă - mai mereu în pericol de accident de muncă din extenuare.... Numa că io nu mai aveam nici un fel de vise, cădeam lemn.... :)

neștiută a celor 89 de pași, poate un stagiu militar,minerit, sau înrolarea într-unul din teatrele de război externe, am scotocit cu neuronul meu anemic dar n-am găsit nimic corelat cu cifra 89. Oricare ar fi concretețea situației - îmi pare o trăire pe graniță, dură și dureroasă, care nu prea-ți permite jocul, abordarea mai relaxată! Cuvântul de ordine îmi pare: pericol!
Nici poza nici puțina mea cultură, nu prea m-au luminat! :)

o defulare a unei claustrofobi de tine însuți, unde îți ești și subiect și obiect.
Și deținut și temnicer! Când toată lumea ta interioară care de obicei îți este hrană de stele, îți devine otravă, unde să fugi, cum să te salvezi de strivire, ce forțe să trezești în tine ca să te poți respira fără aneantizare??? Nu știu de ești neoromantic, dar sigur ești un experimentator de forță! Paleta scanărilor tale prin afectele umane este colorată și întinsă!
O încântare să te însoțesc prin explorările tale!
Mulțumesc!

pentru empatia cu mesajul și comul poetic!

„să creștem de la călcâiul broaștei! Mă agit și io cum pot să nu pun în practică dansul „tot pi loc pi loc de tot”! Acu, de tot trebe să dansăm - măcar s-o facem cu lumina!
Mulțam fain de gălbenea și încrederea în dansul meu cu viața, Marie!