Maria Del

Anni, cred ca ne leaga experiente comune de granita:), e ca si cum ce ai scrie ar putea fi scris si de mine, ca esenta. Cat despre comentarii, e ca si cu o poezie, inspiratia e cea care le scrie. Poezia ta pur si simplu m-a inspirat, am vazut parca deodata si in tine si in mine si peste noi. Ti-am descoperit cu mare bucurie poeziile, chiar daca nu comentez, uneori din teama ca fantezia mea sa nu se potriveasca cu intentiile tale. La Dostoievski din poezia urmatoare ma intorc mai tarziu. Nu l-am citit din copilarie si chiar ma framanta de vreo cateva luni sa-l recitesc...Iar de comentarea Jurnalului 12 nu ma ating inca, stau si eu cu sireturile dezlegate si imi ridic fata, sa ma bata soarele...

pana nu ma intorc cu albumele
in ca noi toti
ne vom
revedea

Un poem foarte profund al aparentelor, al fatetelor, al granitelor, de la granitele intre tari prin granitele intre timpuri si intelegeri ale timpurilor/istoriei pana la granita \"epidermica\". Aceea se surprinde din exterior in mii de ipostaze si in mii de interpretari de catre aparatul de fotografiat, dar din interior de acel ceva care depaseste orice granita, orice fateta, orice aparenta, orice parte rupta din intreg. Sa nu-l trezim pe Buharin, pana cand nu zarim cele doua taisuri ale cuvantului, care ne va inflori asemenea unei aripi de inger intre umar si ureche si ne va desena delicat, in culori de penite, epiderma aceea pe care taisul nu o taie, ci o infloreste.

Am lasat ieri un comentariu, dar cred ca s-a pierdut pe drum. E un interviu foarte interesant, care trebuie citit tocmai in lumina de taina si nespusa frumusete pe care o icoana in modul cel mai concret o emana. E vorba tocmai de limpezirea mintii in lumina tainii inimii. Daca se uita acest lucru esential, ramane doar un subiect de disputa, iar efortul de a \"traduce\" taina in termeni de limbaj, a limpezi anumite confuzii care tin tocmai de limbaj si nu de sambure, de taina, trece in acest caz din pacate neinteles. Scriu aceste cuvinte in umbra frumusetii, chiar si asa, virtual, coplesitoare a imaginii icoanei pe care ai afisat-o la inceputul interviului.

Am lasat un comentariu ieri, cand au fost probleme pe site si vad ca n-a mai sosit la tine. Poemele tale sunt minunate, cuvintele se dezghioaca de orice podoaba inutila pentru a se invalui in taina adanca. Fiecare cuvant, fiecare imagine se cuvine a fi privite dinauntru, ca si cum te-ai invalui in mantia lor si de acolo prin ele ai privi apoi lumea.

Frumos poem, e o limpezime si o incordare de struna ce creste de la primul la ultimul vers, ca spre un cant senin, \"fara amanare\", vesnic-asteptator.

\"aminteasca\", nu \"reaminteasca\":)

Poeziile se scriu mai intai in inima si abia apoi pe hartie (sau concomitent ca timp, dar nu ca esenta).
Dupa parerea mea, aici nu e vorba de o poezie care sa reziste sau nu vremii, nu e o poezie despre care cineva poate sa aiba sau nu dreptate. Aici e vorba de altceva: rezista poezia inimilor noastre incercarilor vremii? Rezista ea loviturilor care ne intreaba cine suntem? Rezista ea si acum...chiar acum?

Probabil ca vorbele mele aici nu inseamna mare lucru, dar pana si a copia aceasta poezie, de a scrie cuvintele ei ca la o dictare de clasa a II-a mi-a daruit o traire despre care mi-e imposibil sa vorbesc celor care au uitat (dar cine stie, poate ca totusi candva doresc sa-si reaminteasca?) ca in aceasta clasa aveau ochii proaspeti si deschisi, ca si acei ingeri mari si inaripati care incearca sa patrunda in temnita...si nu pot...

Traian, eu am pornit de la ultimele versuri: mi-e frica de Frica. Tocmai asta e \"spiel-ul\", ca ne e frica de Frica si atunci frica nu poate fi niciodata invinsa. Doar daca am reusi sa nu ne mai gandim la ea, sa o ignoram, cu un soi de tandrete (bine, bine, am inteles ce vrei sa-mi spui, dar acum lasa-ma in libertate, plec de la tine pentru a salva totul), daca am reusi aceasta...Aici vad eu paralela cu Faust. Poate ca si lui, celui prea destept si prea versat in despicarea firului in patru - fara rezultat, dar cu un scop - ar fi bine sa ii raspundem cu aceleasi cuvinte, cu aceleasi sentimente: Inteleg ce vrei sa-mi spui, mi-esti chiar drag intr-un fel, ai si tu un rost, sau cel putin ai avut, dar tocmai acum merg mai departe. Mi s-a parut ca si poezia ta respira aceeasi atmosfera pe care am incercat sa o sugerez aici, sau cel putin o spera, o asteapta. Sper ca am fost ceva mai explicita, fara a fi faustiana...doar saraca cu duhul. Chiar foloseam aceste cuvinte, \"saraca cu duhul\", acum cateva zile, cu privire la mine. De aceea am si intrat sa-ti citesc poezia. Multumesc mult si eu pentru ea. Nu stiu daca am inteles bine...Tu ce spui? Cu deosebita prietenie

Da, de frica aceea care te inghite nu-ti poate fi decat frica, nu exista nimic mai distrugator. Faust nu stiu daca e plictisit si ostenit, dar noi de el, da:) Tocmai din cauza de osteneala (fata de umbra faustiana care le despica in patru pe toate) nu mai comentez altceva, decat ca mi-a placut poemul tau, pune punctul pe i sau cel putin il asteapta.

M-am odihnit putin aici in lumea miraculoasa a povestii tale (pe care as putea-o comenta mai mult, daca n-as vrea sa las aceasta placere urmatorului cititor) si iau cu mine mai ales imaginea Alicei care consoleaza piticul plangand pentru nasul lui cu faptul ca are un minunat par de flori vii, precum si imaginea viermelui caruia ii e sortit sa nu aiba niciodata o casa a lui, intreaga, in pace, nedistrusa, dar care pledeaza totusi, ca unul ce stie ce e suferinta, cauza florilor mancatoare. Multumesc, Doru, pentru darul primit.

O traire adanca a ritmurilor ascunse in cuvinte, o gingasie voalata de umor, iata ce am vazut aici la tine. Mi-a placut mult.

Profund miscator acest poem, in care credinta uneste pentru intodeauna si renaste doua inimi. Eros transfigurat in lumina lui Hristos. Eu nici nu-mi amintesc sa mai fi citit un poem cu o astfel de inspiratie la alt poet, cel putin nu intr-o astfel de limpezime.

Am citit si prima varianta, cu acele \"semnaturi in alb\" pe care eu le-am inteles ca o metafora pentru increderea deplina. Mi se paruse frumoasa...E frumoasa si a doua, putin cu alte semnificatii. E frumos ca ai scris mai multe variante. Despre valoarea poeziei nu zic nimic, au zis-o altii inaintea mea.

Mihaela, remarc claritatea vocii tale, combinatia dintre lumina si umbra, soapta si dangat a poemului tau. Un poem al tacerii vorbitoare. Ti-am mai scris un comentariu si pe a doua poezie pe care ai publicat-o, \"In cautarea lui Icar\", pentru ca ma impresionase profund pozitiv - dar vad ca a disparut, de ce?
Si acolo mi s-a parut, ca si aici, ca singurul motiv pentru care ar putea fi \"atelier\" e ca nu ai folosit diacriticele. Ma bucur ca te-am citit. Cu prietenie, M.

Faptul ca iti ceri asa iertare ma face sa ma simt inca o data ca si cum ti-as fi dat cu buzduganul in cap si m-as fi nimerit pe mine. De aceea stau si eu aici si cer si eu: iertare. Si mai sper - si eu: intelegere.

Inchide fereastra-n uitare, dar o deschide spre prezent:)Ori este extrem de pesimist poemul tau, ori urmareste topirea semnelor, pentru a deschide privirea ...Care din doua? Cel mai bine imi pledeaza mie strofa a doua pentru a doua alternativa...Mi-a placut curgerea melodioasa a poeziei. As dori si eu sa pot scrie asa melodios:)))

Un text in proza, dar concentrat, de esenta lirica. De fapt o poezie.Niciunde nu mai gasesti nimic: in asteptarea Lui - toate.

Nu e cumva o singura persoana, trei ipostaze? Cand tanarul se aseaza in fata calculatorului, treptat devine batran, cu sufletul anchilozat, ce ar avea nevoie de un suflu nou, dar prefera sa se lege la calculator.De unde ii vine si sfarsitul, prin combinatia aceea de inuman-masinal cu spontanul si patima copilariei pe care nu le poate opri nimeni. Un text despre iluzia fericirii sau salvarii pe care ti-o procura tehnica.

Mie mi se pare o descriere deosebit de fina si calda a iubirii...M-am indragostit de poezia ta!

Dupa intelegerea mea, aici e vorba de o \"crucificare\" a balastului de ganduri, simtiri si hotarari nefericite pe care toti il purtam mai mult sau mai putin si care ne impiedica sa fim ceea ce suntem: oameni. Mi-as dori mai multa toleranta in discutiile de aici. Sunt de o duritate maxima. Dar inteleg ca punctele de plecare sunt prea diferite si poate ca exista o prea mica vointa de a ajunge la un dialog constructiv. Toate acestea ma intristeaza, dar cred ca isi au rostul lor, altfel nu le-ar lasa Dumnezeu pe acest pamant. Cu drag