o zi magică transformată-n legendă
ne privește mereu
ne așteaptă
la țărmul unde am înecat iluzii
am ucis flori de leandru
și prea multă iubire
pasărea nopții demult poposește
pe umerii
așteptând să se împlinească
și ultima profeție a secolului
mă înalț deasupra durerii
sufletul îmi e poezie
puterea gândului-cer transparent
picurându-mi lumină
cuvintele mi se sting în
mângâind nisipul
din piatra
ce-și plânge stânca
și amintirile
îmi caut sufletul
în valul ce tocmai
a trecut peste mine
fără să mă iubească
fără să îmi cunoască numele
și aștept
Nu sunt cine par a fi,
sunt doar umbra veche a zidurilor casei mele,
sunt cerul de deasupra visurilor mele.
Cineva îmi fură mereu fluturii albi,
ei revin când îmi înving frica.
Poate într-o zi
Clipele se ard,
îmi plutesc peste suflet,
lumina mă strivește,
mă întreabă de tine.
Tu care nu zâmbești niciodată,
tu care nu crezi în vise.
Au mai rămas speranțe în tine?
Au mai rămas
Te vreau pentru puțină nebunie,
pentru un joc frumos,
să arzi,
să minți
și să dezmierzi cuvinte.
În orele de noapte și de taină,
te văd în razele de lună
și știu că te-ai desprins de
Închid în universul meu
mirajul nopții.
Și ca un trăznet,
mă străbat impulsuri si senzații
și vorbe fără de înțeles.
Plâng și alerg
în inima pădurii,
în acel loc în care,
am ascuns primul
Scrie-mi mereu pe aer
de dor, de vis, de stele.
Sărută-mi tăcerea și gandurile,
cu rouă din soare,
din floare,
din tine.
Mângâie-mi părul și genele
cu sufletul, cu sângele.
Vindecă-ți
Număr secundele.
Între noi stă,
neclintită și oarbă
noaptea regretelor.
Ca o pedeapsă,
din fântâna cu vise,
îmi furi mereu diminețile.
Dureros și tandru,
îmi dai în schimb
strigătul
Mă porți în suflet,
dar e târziu și toamnă
și albe îmi sunt florile de foc.
Mă porți în gând,
dar întunericul mă soarbe,
ascuns e jocul de noroc.
Îmi mângâi părul,
sărutul mă trădează,
în
Tâmplele mă dor
de atâta miracol,
plouă cu fluturi,
respir și sper.
Impetuoasa flacără a vieții
renaște în ramuri,
efervescență divină,
mângâierea dintâi.
Dezlănțuire pătimașă
a sevei
Un astru ce mă soarbe
și se naște în mine,
o! emoție divină.
Tinerețea pământului,
îmi palpită în vine,
măreție inexplicabilă,
voluptate deplină.
Un fulger ce sfâșie
noaptea adâncă,
mă
O trenă albă de fulgi,
sărută Calea Lactee.
Furtuna luminii,
aruncă la țărm
ghirlande de stele.
Vise și curaj laolalta,
zămislesc curcubee,
plutind pe aurul cosmic,
deasupra templului
Hawai,
vai,vai,
broască testoasă
mai mult țest decât oasă,
morocănoasă și sfioasă,
moasă de la frumoasă,
drăgostoasă și focoasă,
catifea, fie,
brie, mumie, epidemie.
Galapagos, gală,
mă strecor printre gândurile
ce-ți mângâie privirea
lumânarea iubirii
pâlpâie prea trist
ca să ne vadă
raza ei fură mereu din mare
doar perle false
acolo unde valul și țărmul
se
Iluminează-mă visare,
da la nimic
să pot urca către sublim.
Dă-mi inspirația spontană,
să trec de la banal
la mistic și divin.
Când pustiită
de atâta iarnă-n suflet,
aș vrea să mă împac cu
Stau întinsă pe verdele crud.
Din pajiște se ridică îmbătătoare și dulce
mireasma pământului și a plantelor suave.
Cerul atingându-mă cu o desăvârșită iubire,
mă transformă în aripă.
Fur
Fericirea-gingașă deschidere a florii de foc
de pe țărmul unde e atât de plăcut
să aștepți răsăritul.
Fericirea-posesiune
la umbra amintirilor
grele de sensuri.
Fericirea de acum- dorul
Dimineață de vară
Fereastra decupează în zare,
un tablou cu dealuri simetrice.
Afară palpită geneza pământului.
Mă las asediată de culori,
de văzduhul încins,
de mirosul de rouă.
O lumină
Cred în stele și în dragostea lor.
Cum aș putea trăi fără iubire?
azi versurile tale,
mâine trandafirii care ucid
sau neantul.
Inventez un joc al destinului
și mă încarc cu uimire.
Veșnic la
