Visez civilizații demult apuse,
regi, profeți și cititori în stele.
Sunt anonimul singuratic,
ce se răsfață cu refrenul
dintr-o melodie, în care
plaja, cerul și pădurea,
împrumuta o pată vagă
Stau întinsă pe verdele crud.
Din pajiște se ridică îmbătătoare și dulce
mireasma pământului și a plantelor suave.
Cerul atingându-mă cu o desăvârșită iubire,
mă transformă în aripă.
Fur
Am început să plâng cu fluturi
căutându-mi chipul
în albastrul oglinzii.
În lumina-i confuză
erau doar însingurarea
și o licărire plăpândă.
Îmi lipseau aripa și zborul
absent era și focul.
Copleșită de vechi amintiri,
cu vorbe tainice eu te rugam,
să îmi redai prin
strălucirea-ți argintie,
clipele minunate trăite cândva.
După draperiile de fum și ceață,
ale deșertului zilelor
Din largul mării zbuciumate
se vede un catarg în zare,
pe valurile învolburate
plutește clipa triumfală.
Străbate leneșă talazul
de greutatea încărcăturii,
cântecul magic de chitară
se
Poezie- exercițiu tainic al minții,
fărâmă de suflet,
joc de silabe zburdalnic,
cântec în concertul fascinant al vieții.
Ochii îmi alunecă însetați în jur
privirea lor sunt.
Scriu ultimul
Iubirea e nouă,
iubirea e veche,
e frumosul fără pereche.
Te îndeamnă să speri,
să suferi,
să zbieri,
subjugă,
te minte,
te urcă la cer,
poezie,fantezie,
delir,mister.
Învață să ierți,
să
delir
e noapte
lângă ziduri groase
ascult fără să știu
un plânset
șoapte
cu chipul răvășit
de fum
de zid și plânset
printre picături de apă
căzute din nu știu care cer
zăresc ca
un concert violent
au început furnicile
eu privesc visând stelele
menuietul în delir
face să îmi sară capacele
îngrijorat un elefant
îmi ușurează zbaterile
frunze cad ușor pe
Port vina de a-mi fi ucis clipele
în oglinda norocului
în seva copacului
în albastrul visului.
Port vina de a pluti
mulțumită în repaos.
Parcă au trecut secole
de când cu emoție
am trecut
In spatele acestui zid
o lume ne desparte
dar ce aproape-ți simt privirea
și câtă voluptate
din umbre adânci și triste
îți fur o șoaptă
dar râuri iuți șirete
mâ încearcă
ești un mister
te-ai născut nemuritor
te iubesc pentru că
ești frumos
înnebunitor
vanitos
ai ritm
sex
rasă
stil
nonșalanță
melodie
culoare
miros de floare
ești star
te ador pentru că
ești
cu gândul către stele
cu ochii spre pământ
după ce am strivit rând pe rând
cu setea unui suflet deșertic
veșmintele reîncarnărilor mele
descoperindu-mi de fiecare dată
alte chipuri
rațiunea a
sunt tristă și mă întreb ce sunt
dacă exist
și dacă am un nume
de floare sau de pală stea
iluzie de fericire
o frază dintr-o simfonie
aș vrea să fie parfumul
ce îl las în urma mea
o vagă
Tâmplele mă dor
de atâta miracol,
plouă cu fluturi,
respir și sper.
Impetuoasa flacără a vieții
renaște în ramuri,
efervescență divină,
mângâierea dintâi.
Dezlănțuire pătimașă
a sevei
Noaptea pe caii ei roșii,
cu respirația de început de lume,
cu ploaia, ca o veche simfonie,
mă face perechea
unei stele demult apuse
și-mi dă pentru totdeauna,
fiorul unicei iubiri.
Mă reflect
E trist în lume,
trăind, să fi murit demult.
Să nu mai ai nici vis,
nici dor, nici cânt,
pustiu și singur să rătăcești,
fără speranțe și fără să iubești.
Glasul gândului,
durere încet
Hawai,
vai,vai,
broască testoasă
mai mult țest decât oasă,
morocănoasă și sfioasă,
moasă de la frumoasă,
drăgostoasă și focoasă,
catifea, fie,
brie, mumie, epidemie.
Galapagos, gală,
mi-e sufletul greu
speranța-mi lipsește
iar vântul îngână un cântec iubit
și trist este foșnetul ierbii
tremurat îmi e pasul
mergând lângă tine
încerc cu gândul
să îmi apropii o seară de
în loc de te iubesc
n-aș mai rosti cuvinte
și n-aș mai vrea alți ochi
o altă noapte
alt galben
alte obsesii
și toate zilele
mi le-aș surpa în mine
numele ți-l strig
ecoul mă zguduie
și
Închid în universul meu
mirajul nopții.
Și ca un trăznet,
mă străbat impulsuri si senzații
și vorbe fără de înțeles.
Plâng și alerg
în inima pădurii,
în acel loc în care,
am ascuns primul
Hoinara
vulnerabila-mi nemărginire
în mine plânge umbra.
Și umbra vinovată
mi se destăinuie sfioasă
nisip purtat de vânturi
visul de acum
încă o iartă.
E noapte,
e pustiu și frig
sub
