Marcel Cuperman

Aburi din pătul Se preling prin păpuriș, Cucuruzii dorm. * Sângele pe nea Face baltă lângă lup - Pușca fumegând. * Pe lacul bocnă Doar un vânt dezlănțuit E patinator. 21

Se mai scurge-un an din viață ca un fulger fără fum Și natura își prelinge albul văl pe-ntinsul drum, Însă vremea mânioasă ce-a scăpat vântul din ham Nu-i o piedică în calea urătorilor de

Pentru toți cei de pe site ce își vor sărbători ziua numelui de Sfinții Constantin și Elena, le urez un călduros La Mulți Ani! Au înflorit în parcuri teii Și-ndrăgostiții se adună, În serile

Se duc bătrânii ani, se duc, Lăsând inele-n trunchi de nuc Și casele-n cătun pustii, Înstrăinate de copii. Părinți cuminți într-un pridvor, Părinți lăsați de capul lor, Își numără, de sus în

Născători de viață nouă Sub un cer golit de nori, Mugurii se crapă-n flori Și se bălăcesc în rouă. Rătăcind printre crenguțe, Un bondar stropit în ochi Își tot scuipă de deochi Și se șterge

Noaptea curge lin pe dealuri Ca un fluviu de melasă, Înecând sub negre valuri Prunii grei de lângă casă. Vântul nordic se abate Peste vii scăldate-n ceață, Alintând tăcute sate Cu o tentă de

Susură prin ramuri vântul Și-și poartă pe umeri cântul, Răspândind în jur căldură În acord de uvertură. Lunca freamătă-n mistere, Zboară-n jur coleoptere, Ce-și bat aripile duble Zornăind

E liniște într-o ogradă Și-un vânticel abia adie, Împodobite stau sub zadă Căsuțele pe la chindie. Vibrează norii de mătase Cu scamele trenii bunicii, Pe gard, în curte și pe

Pentru toți de pe site ce își sărbătoresc ziua numelui de Sfântul Gheorghe, le urez un călduros La Mulți Ani! Pe cărarea dinspre schit, Gheorghe vine-abțiguit. Cu bocancii înglodați, Prin

E luna felinar tomnatic Zdrelit prin rușinoase ramuri, Văpăile pe viu jăratic N-au nici zăbale și nici hamuri. În pântecul adânc al nopții Fantomele dansează vise, Pe umeri duc dantela

Coboară noaptea peste rampă Și-n jur e liniștea deplină, Un impegat aprinde-o lampă Și-așteaptă trenul ce-o să vină. O molie în dans de vampă Se răsucește-n cerc, divină, S-a coborât și lunga

Din gheme gri curg lăcrimȃnd Cistale reci, cristale vii, Spălȃnd sub pustiite vii Pămȃntul cald, pămȃntul blȃnd. Pe frunze moi și ruginii Rafalele trec rȃnd pe

E mult mai cald în noaptea asta Și-n curte vântul nu mai cată, O fi vre-un semn că și năpasta A obosit să mă mai bată. Porunca-n foc a fost săpată Când pe sub stânci umblat-a-mi casta, E

Se-apleacă-ngreunate coroanele bătrâne Din trunchiul cândva falnic, ocrotitor de viață, Și-n urma lor, vrăjite, imagini vor rămâne În cărțile brodate cu lucii reci de gheață. Pe cerul fără

Prin parcul prins de heleșteu Cu dezolante, lungi alei, Trecea cu pas de derbedeu Un tip cu trup neostenit, Rupând din ramuri flori de tei. Privea prelung la vechiul șir De bănci cu pete

Norii grei se iau la fugă Măturȃnd cu burta dealul, Pe răscrucea cu o rugă* Ceru-și toarnă-ntreg pocalul. Gȃștele în cȃrduri joase Cară-ngreunate pene Și tot speră,

Viața este o îngustă trecătoare Înlănțuită de două stânci, În care este doar un singur sens: La intrare este landoul, La ieșire este sicriul. Toți trecem prin acest pasaj De-a bușilea, sau

În dulcea serenadă mânjită de albeață, Pământul fără vlagă, alcov de-amărăciune, Își simte ceafa rece atrasă de o țață Pornită-n jos din Vrancea pe-o dâră de tăciune. Se-nvârte-ncet pământul

Nouri grei preștiu furtuna Ca o patimă divină, Eu las lucrul în grădină Și-n iatac îmi cat fortuna. Trupul tău ce mă furnică Strălucește ca albușul, Lângă tine-mi iau culcușul Și mă

Singuratic vrând-nevrând, Urmărit de-un aprig dor, Stă pe-o margine de gând Emigrantul visător. Trenul vieții, teleleu, L-a purtat fără habar Și sub zodia-i de leu A fugit de-al său

Se lasă seara sus pe dealuri Și văile se-mbracă-n negru, Un fir de apă între maluri Șoptește pietrelor integru. Sclipiri de stele se reflectă În părul apei cristaline, Pe mal le cântă o

Un bătrân c-un vechi palton Pune-o cruce la portic, Ploaia cade monoton Și inundă un buric. Stropi de apă diafani Se desfac într-un ceaun, Raze măsurate-n ani Înciudează un păun. Limba

Păsărică, păsărea, Unde mi-ai dus dragostea? Þi-am lăsat-o s-o păzești Ș-acum tu mi-o arvunești Pe un pumn de cucuruzi Să-ți hrănești puii tăi cruzi Ce-or lua, când vor fi mari, Dragostea de