Poezie
Cu plugușorul
2 min lectură·
Mediu
Se mai scurge-un an din viață ca un fulger fără fum
Și natura își prelinge albul văl pe-ntinsul drum,
Însă vremea mânioasă ce-a scăpat vântul din ham
Nu-i o piedică în calea urătorilor de neam.
Prin zăpada spulberată de un vânt umblând haihui
Ce-a făcut din străzi și case văi prin munți cu pisc albui,
Cinci băieți de vârste caste au pornit din zori de zi
Ca să ure pe la fete plugușor de bucurii.
Toți cu cizme îmblănite și căciuli de animal,
Și bundițe călduroase, ca vestitul Decebal,
Își croiesc vânjos cărarea prin troienele de nea,
Parcă-i văd ca cinci oițe cum trec strada-n fața mea.
S-au oprit lângă fereastra casei unui bun vecin
Unde fetele cochete îmbrăcate-s în poplin,
Și-și desfac echipamentul ce-i ajută la urat
Pregătit de luni de zile și păstrat la loc uscat.
Cel mai mare-n geam proptește un buhai din doage mici,
Iar un altul își întinde biciul lung cu sfic de-arnici,
Iar mezinii scot talange de sub bundele de foc
Ca să-nceapă urătura de belșug și de noroc.
Zbârnâie din chingi buhaiul în acord de clopoței
Și se-ngeamănă cu vorbe colindate-n cor de trei,
Iar din bici pocnește zarea cu un șuierat duios
Purtând anului solie printr-un plugușor frumos.
Apoi gazda bucuroasă îi poftește-n casa ei,
Cu colaci să îi cinstească, cu vin roșu și cinci lei,
Și-ale gazdei fete cată ochii celui mai bărbat
Ce s-a rumenit la față; cred că vântu-i vinovat.
28 Decembrie 2008
002079
0