Mara Vlad

\"O carte pe care nu ai lăsat nici un cuvânt. O carte în dar.\"-de unde stii,Ela,ce-am eu de gind?
Da,fire nevazute leaga firea.Tu ai spus asta.Si fire nevazute se tes in culori in paginile tale albe.
\"m-am hotărât să mai rămân ceva ani pe iarbă, atunci, acolo, când nici măcar fluturii nu se mai lasă prinși în fotografie\"-ce-as mai putea spune eu?!
drag din drag,
Elia

Recunosc, sunt surprinsă să aflu de aici. Cum intru foarte rar, putea trece pe lîngă mine un asemenea evenimet. Oricum va trece pe lîngă mine, dar nu fără a te felicita, Mădă. Pentru vis. La început am simțit că alt titlu i s-ar fi potrivit cărții tale. CÃRȚII TALE. Ceva poate mai ... zglobiu, mai plin de culoare, mai plin de viață, căci eu așa te știu. Apoi, gîndind puțin mi-am dat seama că de fapt apa aceea și soarele acela reprezintă toate lucrurile de care (tu) ai nevoie pentru a visa. Căci, da, visarea te caracterizează din plin.

Din suflet, de la mine, mult noroc în tot ce faci și vei face de acum înainte. Știi, mai obișnuiesc uneori să scriu cîte o poezie cu tentă de amintire. Acolo mereu pun în cîte un vers cîte un om care mi-a rămas în suflet. Tu ai niște ferestre cu ziare acolo, în amintirea mea...

Felicitări!

... m-am tot uitat in lista de mai sus sa vad daca nu cumva la vremea respectiva am lasat vreun semn aici. Nope...
Poate pentru ca acum sa vin peste poema (iar si iar si iar) si sa iti spun, Nia, ca ani de-a rindul am citit si recitit si rascitit in minte ultimele versuri asa:
\"m-ai lăsat în picioare
strâns legată
DE drum\"
Nu ma intreba de ce. Poate pentru ca te stiu...

Multumesc ca cel putin tu ai lasat aici cite ceva din ceea ce a fost deunazi. Asa de tare imi place citeodata sa recitesc :) stind intr-o palma rezemata.

Multumesc.

.... cea legata de drum...

m-am întors pe pagina ta pentru că sunt și așa prea multe goluri... de aer, de vieți și cercul trebuie să se închidă.

\"nu port verighetă
fiindcă niciun bărbat
nu a adunat destul gol
să facă din el
cerc pentru o viață\"

aici ai adunat întreaga învățătură pe care trebuie s-o tragă un bărbat. cît gol mai trebuie să adune în ochi pînă închide cercul?
și dacă nu am tăcut în fața strofei de față e pentru că este una dintre cele mai reușite strofe. sau poate m-a atins pe mine special astăzi. nu știu, poate e gol. cercul se închide. o viață... hmmm.

frumos. bravo!

... dorule

...Să mai răstorn vremurile și să citesc, să citesc, să citesc, să încerc să-mi aduc aminte gustul cicolatei. Și iaca dau peste tine, toată numai bună de digerat după 20 de kg date jos. Numa\' bună porția asta de amintiri. Mai ales că, fără vreo legatură, ziua mea e pe 29.

Mi-a plăcut drumul dus-întors despre trecut-viitor, felul în care ai jucat cuvintele pe degete, cuvinte ce păreau cicolată. Ai grijă, Daniela, că pătează amintirile.

Mai ales cele ciocolatii...

\"cicatrici din nu în da\"

Pot să iau aste cuvinte simple cu mine, Daniela? Pot să le redefiesc și să le spun \"tăceri\" și nu treceri?

Mă uimește, mă bucură, dar nu mă surprinde textul de față. Ești unul dintre puținii autori care mai atrag atenția prin frumusețea și limpezimea gîndurilor. Și prin simplitatea exprimării. Deși micuț, ca o bijuterie firavă, textul acesta mă face să zîmbesc.

Mulțumesc.

Elia

Ramona, ai adus în simțuri atîta emoție prin doar cîteva cuvinte. Aș renunța la \"tînără\". La septembrie... niciodată. :)

... și nu pot uita că mi-a fost teamă. poate un curaj nebunesc m-a făcut să-ți vorbesc prima dată. tu știi...:) ca de la femeie la femeie.

mă întorc acum, fără majuscule, să-ți spun răspicat că mi-e dor de tine! că mi-e dor de tine și de mulți alții. de alte vremuri mi-e dor. un dor nebun, care mă face să-mi dau seama că aici atunci a murit o generație întreagă. pardon... a MAI murit o generație. și vor mai urma...

de la tine, Nia, am rămas cu versuri. am listate personalele tale, știi tu, cele care erau aici pe site, le am listate încă dinainte de a dori să te cunosc personal. și nu numai versuri. trăiri. îmbrățișări. priviri zîmbite. și telefoane. și messengeruri noaptea la 4 cînd întîmplător nu aveam somn. am rămas cu flori de cîmp în minte, cu mersul trenului spre și dinspre iași. cu Silvi răcit de revelion. cu rîsul tău în gînd. am rămas ne-nchipuit de sus...

dacă m-ar pune cineva să spun repede ce-mi vine în minte despre cineva de aici... la tine îmi vine în minte...\"legată de drum\"... poate pentru că nu pot uita metamorfoza.

nu o mai lungesc, că se supară site-ul pe mine. îți spun doar că te iubesc. că mă bucur că exiști și că te cunosc.
să-ți dea Domnul ăla de sus tot ce îți doreștu tu mai mult. și știu că ai dorințe \"pămîntești\", nu absurde.

La Mulți Ani, Niucaaaaa!!!


Sile, frumos gest, bravos maestre:)

Anunt pe cei care merg la Iași cu plecare din București pe data de 16.11.2005 următoarele:
-plecarea se va face din gara București Nord la ora 16.00 cu acceleratul 1661, care ajunge la Iași la ora 22.29, prețul unui bilet fiind undeva între 37.5-40 RON.

-pentru înapoiere, în data de 18.11.2005, avem varianta acceleratului 1662 ce pleacă din Iași la ora 05.44 cu sosire in București Nord la ora 12.32 – asta pentru cei care au de mers mai departe spre casele lor. (Alt tren spre București mai este undeva la ora 15, rapid, cu sosire in București Nord la ora 22 – ceea ce e tîrziu pentru cei care nu sunt din București.)

Prin urmare, am deja opt anunțuri pentru bilete de tren. La începutul săptămînii viitoare voi cumpăra biletele dus-întors (varianta plecare ora 16.00 – întoarcere ora 05.44). Dacă mai sunt persoane care vor să se atașeze grupului sunt rugați să mă contacteze pe adresa de mai eliaghinescu@yahoo.com sau prin telefon.

Așa că... Iașiule...păzea...venim!!!!

Raul, mulțam, tocmai despre asta vorbeam. Despre plecari. Nu neapărat cele în urma cărora rămîne pagina goală. Pot fi infinit mai multe feluri de plecări. Chiar nici eu nu mai sunt aici, dar nu asta e important. Important e, pentru mine, că o noapte întreagă am citit Leoveanu. O alta Nexus și o alta Mat. Și exemplele ar putea continua.

Mi s-a spus că se întorc oamenii buni pe site. Radu, tu ai spus asta. Arată-mi-i și mie pe ăia care s-au întors pentru altceva decît pentru antologie, ca-i mănînc cu fulgi cu tot!

Mă mulțumesc cu puținul pe care îl știu. Nu vreau mai mult.
Mi-e silă de mai mult...

apropo..nu mă pot abține să nu-ți spun un banc...
doi contabili merg prin pădure . întîlnesc pe potecă un rahat.
-auzi, confrate, cumperi rahatul așta cu 10 milioane?
-mmm. il cumpăr, de ce nu...
și merg , și merg,nu mult, dar merg ceva cale și iar...
-acum nu cumperi tu rahatul ăsta de la mine , că ăți dau cele 10 milioane înapoi...
-da da, hai....că și așa mai e mult de mers...

și uite așa le-a trecut lor ziua tot mutînd rahatul și banii de la unul la altul și drumul
la finalul zilei, stînd ei pe o piatră și făcînd balanța zilei își spun
-băi, nu avem acum decît un rahat și 10 milioane....
-da băi, dar ce rulaj am avut...eheee...

Nu pot să rămîn decît mută de admirație la manevrele tale, Radu. Mă uimești de fiecare dată. Ai început să mă uimești din momentul în care la Eliad ai spus...de asta aveți voi grijă, eu vreau să scot bani. Am rămas proastă nedîndu-mi seama cum vrei tu să faci bani din site. Dar probabil că se poate. Am mai rămas interzisă cînd mi-am dat seama că scriu cronicile de la Eliad fără să am nici un feed-back din partea nimănui. Oare doar eu eram singura responsabilă și singura interesată ca imaginea noastră să fie cea corectă?Se pare că da, căci...\"o să te plictisești\"-au fost cuvintele tale.
Apoi au început plecările. Nedumeririle mele au fost uriașe. De ce pleacă oamenii cînd mie îmi e bine? Nu văd eu cum trebuie lucrurile? Și am fost apoi la lansari , la Agigea, oh, Agigea...și ei tot plecau.
Am crezut că, precum Ceaușescu, nu știi ce se întîmplă în spatele acestui site. Dar uite că nu e așa. Reușești să mă uimești din nou. Și...ai încercat chiar și tu să mă ademenești cu offtopice, chiar de-i împotriva regulamentului. Cum altfel să facă noii tăi editori? Nici nu vreau să-mi imaginez cum arată Silvia editor, cînd ea se bîlbîie de un infinit de ori pe un text...

Despre diacritice...la naiba, numai de bine! Dar repet, ar trebui să ai mai multă grijă de oamenii care fac site-ul ăsta. Renunți foarte ușor la ei. Probabil că principiul managerial de a-i păstra pe cei care își sunt buni, nu se aplică aici. Probabil mergi pe principiul...altul la rînd. Așa e... e mai bine.

Să deschidem larg brațele , să primim noua generație de membri și editori mai ales. La gunoi cu cei vechi. Știu prea multe deja... Și uite așa se rulează generațiile pe site.

Recunosc, m-a atras titlul, căci marginile, limitele sunt o temă dragă mie. Am intrat într-una dintre case. În cea care se deschide spre cîmp. Acolo o nuntă nebună își cîntă ierburile de leac. Imaginea copiilor mahalalei mă face să zîmbesc a copilărie fără acadea - a om fără uși către toate casele din el, a femeie cu trup de horă. Frumos.

și nici nu mi-e teamă
că iarba mai crește
și-ntre ziduri mi se plânge
un dor că-l strânge
și mi s-au umezit
toate copilăriile
și-n mahalaua mea duioasă
tresar bălăriile.
Aici aș mai lucra puțin, aș elimina rimele involuntare.

“Cineva trebuie să te cunoască” îmi spui tu, Eugenia. De fapt spui în van, dar eu, cititorul, cred că vorbești cu mine. Văd poezia asta ca pe un alt dor, despre aceeași moarte, pentru aceeași despărțire. Poate unii nu au auzit muzica aceea ce duce sufletul înspre în-sus, poate nu au simțit spațiile alea blestemat de albe, poate nu au trăit amintirea turtei dulci – amară în însingurare, poate nu au simțit limita dintre 0 și 1, poate nu au trăit nici un moment simțind că nu sunt altceva decît niște abstracții, niște oameni rămași în urma cuiva drag, tare drag. Poate că nu au fost nici o clipă… umbră. Ferice de ei!.
Căci ce altceva mai poți spune cînd rămîi doar umbră alături de umbrele plecate… “cineva trebuie să te cunoască”… cineva trebuie să te fi cunoscut.

Stau și mă întreb cîtă suferință se poate întîmpla în sufletul unui om, în doar un metru și ceva înălțime, în spatele a doi ochi ce se vor veseli.
Stau apoi și mă mai întreb unde, cînd, de ce a murit… În primul rînd prietenia. Apoi colegialitatea. Apoi mă îndrept spre umanitate, ca spre ultima speranță.
Uite că mai stau și mă tooot întreb ce s-or fi vorbit spiritele, ce s-or fi sfătuit Dumnezeii ăia acolo sus, cu “Spatele” la noi, muritorii de rînd… Nu contează. De suntem mici nu avem glas. De mișcăm în front ni se spune…”ssst, treci în rînd!”

Cît despre literatura pe care o invoca primul meu antevorbitor, te felicit, Nia, că ai reușit să ai un nume pe site-ul ăsta. Și nu ai făcut asta prin bîrfă, prin ascunzișuri și folosind habar nu am ce fel de interese.

Te știu cu fruntea sus! Eu acum zîmbind altfel.

Te citesc din nou, Dan. Textul tău mi-a lăsat acel \"hmmm\" care mă face să las semn.
Frumoasă ideea. Recunosc, valsul m-a făcut să rămîn, să citesc. Iar ideea e minunată.

Roboții au suflet? Dacă și roboții au ajuns să aibe suflet, ce se întîmplă cu oamenii atunci? Facem schimb de entități în viitorul apropiat. Creaturi născute din logica științei, din algoritmi, din relații matematice, chimice - pot avea suflet. Iar ce are suflet și e uman - moare ușor.
Mi-a plăcut finalul acestei povești. Poate că așa va să fie...

Bun așa, Sache. M-am întors aici să îl citesc pe businessmanul ăsta. E bună dimineața asta..:)

Îți amintești? Aștept businesswoman... de București.

Suntem sau nu pregătiți să Îl primim? Sau totul pare a fi fum, abur al existenței?

Poate acest Dumezeu să fie înlocuit de vreo ființă pămîntească? Poate acel \"cineva\" care urcă gîfîind treptele (are nevoie de ajutor și nu știe cum să ceara? teama de refuz l-ar opri?) să fie un Dumnezeu?
Remarc finalul, ștersul picioarelor pînă la durere fizică.

Iată că mă întorc la poezia de față. Se pare că nu mi-am pierdut obiceiul de a citi \"din urmă\".

PS. Acum cred că există...

Cam pe aici am ajuns, domnule profesor cu cititul. Din fiecare poezie plec cu ceva nou. Aici am plîns a miri. Ar fi nedrept să aleg vreun vers care mi-a plăcut. Pentru că aș strica frumusețea zăpezii, așa cum, nevinovați, copiii calcă imensul alb.

De ce nu butonez telecomanda acum? Sau de ce nu mai am poftă să-mi comand o pizza pe care s-o împart cu cineva? Sau să…mai știu eu ce alte prostii care ar putea să-mi treacă prin cap…?

Din cauza ridurilor albe ale lui Beethoven. A fost de ajuns un moment, o poezie, ca să-mi dau seama că trebuie să-mi deschid ferestrele. Ale casei. Ale sufletului. Ale minții. Ale conștiinței.
Un poem. Atît. Un poem cît un strigăt. Și am deschis, nu pentru prima dată, ci pentru prima dată altfel pagina semnată Mihai Leoveanu .
Nu am cuvinte mai multe, decît să vă spun că pentru mine va fi o noapte lungă, am de citit. Altfel.

Mulțumesc, domnule profesor. Sper să am bucuria să vă întîlnesc la Iasi. Acolo o să am temele făcute…

Dane, azi e ziua mea liberă. De ce oare am deschis textul ăsta despre cifre, dobînzi, rate, cec-uri, plăți? :))

Am zîmbit la \"- Vedeți, domnu’ Norea, debitul este egal cu creditul. Asta înseamnă că absolut totul este în regulă.! - bun contabil.. să își dea seama așa repede că asta e regula? :)) Lasă-mă să rîd cu poftă, dacă tot m-am băgat între cifre și azi.

Una peste alta, o lecțioară, mai ales că unii \" e șefi\" ...:)

În partidă dublă, auzi...hmmm...:)