Jurnal
Drum
1 min lectură·
Mediu
Deși e seară
e întuneric și parcă
nu mai zăresc decât scântei de vorbe
ce sar din smalțul șinelor unui tramvai.
Zvâcnește tăcerea din forfotă
și se așează alături...
(cred ca astăzi nu are bilet
și e prea târziu s-o mai întrebe cineva).
E întuneric și nici nu ne zărim
și dincolo de noapte sunt alte-ntunecimi.
Tot mai trec prin ele alergând
iar șinele curg printre bălți și vieți.
De fapt, duc niciunde.
Se unesc la capăt unele cu altele
ca un inel.
Uneori strălucesc,
alteori sunt...la fel, ca întodeauna.
De ce să merg prea departe?
Insăși întrebarea e acolo...
de ce să ne îndoim de ceva?
Coborâți la prima stație? Undeva?
Eu voi rămâne aici așteptând
să fiu întrebată unde merg...
064258
0
