Mara Anton

(fără să ni se împreuneze nici mâinile, nici ochii, pentru că mâinile se jucau nervoase în buzunarele gecilor de piele, eu îmi tot învârteam inelele, tu cheile pe breloc și privirile neîndrăznind

știi ce e frumos, în bucata asta de cartier în care casele vechi se împletesc cu blocuri și clădiri de birouri? Ca niște semințe de bostan aruncate fix de-a-mpulea prin grădină. cum cântă cocoșii

ar fi putut fi alge mângâiate de sare și timp o lună plină, omletă, obraz întins de vise și conversații purtate din mâini și ochi și piele în liniștea intactă a dimineții, pe când draperiile

când uneori mă tem că nu ți-or mai plăcea ridurile mele de pe frunte, sânii lăsați și spatele ușor îndoit. dar când râzi cu ochii, cu obrajii, cu pieptul și dansezi ca van damme în

citisem odată că puii de pisică abia fătaţi e bine să aibă în cutie un ceas deşteptător învelit în cârpe- asta îmi amintesc de fiecare dată când adorm cu capul pe tine şi inima îţi ticăie învelită ca

spaţiul dintre noi se dilată şi se contractă alternativ, de obicei când îmi construieşti ziduri din cuvinte puţine, pe care le pot pipăi, le pot percepe stabile, solide, deci îmi sunt cel mai bun

uite cum se desface noaptea în fâșii, se desprinde de pe noi ușor și curat cum se desprinde această pulpă de pui de pe os, rămâne totul clar și simplu pentru că în lumina dimineţii mă vezi altfel,

aproape mereu port în buzunar bricheta de la tine- în geacă, în hainele de casă, o strâng în palmă și pășesc instantaneu în basmul în care tu îmi spui "când o să ai nevoie de mine, să strângi în

probabil ceva mai mult de 12 m din punctul în care piciorul meu atinge bordura și-apoi sare peste fâșia de ierburi prăfuite și strâmbe și străbate aleea din faţa blocului și prima treaptă ciobită (la

nici cu vecini cu bormașini și nici cu zgomotul greoi de camion ce-ţi trece la 12 m distanţă de balcon. dar cand mă înfășor pe tine e ca și cum ţi-aș lipi palmele pe urechi și-atunci pot vărsa