ploaie

știi ce e frumos, în bucata asta de cartier în care casele vechi se împletesc cu blocuri și clădiri de birouri? Ca niște semințe de bostan aruncate fix de-a-mpulea prin grădină. cum cântă cocoșii dimineața, cum mai latră câte-un câine, cum se aud vrăbiile în copacul de lângă geam, și apoi ploaia. în afară de ploaie aproape că nu a mai rămas nimic, te-aș trezi, m-aș lipi de tine, ți-aș scutura ușor umărul stâng, ți-aș băga mâna în boxeri. pic pic pe pervaz, pic pic alunecând pe frunze, pic pic trântindu-se în bălțile de pe șosea, apoi mașini trecând prin bălți, să ne readucă mințile în oraș.îți spuneam odată, întinzându-mă, înainte să mă duc să fac cafeaua, că își dă seama și un copil că a plouat, după zgomotul roților pe asfalt. și poate și tu, că te-am iubit, după zgomotul degetelor mele plimbâdu-ți-se pe piept. și-apoi nici nu te mai trezesc. visăm.