Manolescu Gorun

Apreciez ce faceţi pentru Agonia. Când eram tânăr, credeam că până mâine dacă nu fac ceva, lumea se dărâmă. Acum la vârsta pe care o am, cred că am în faţă timpul care s-a scurs până acum. Prin urmare voi lua o pauză de postare pe aici. Toate cele bune

Cred că mai lipseşte ceva de pe aici din comentarii. Şi anume transmiterea puternică a sentimentului, nu că îţi pare rău că îmbătrâneşti, ci că în tine se deschide un gol imposibil de umplut.

Când intri într-o casă, nu impui, ca musafir, regulile tale, ci te supui regulilor casei. Dar printre ele nu cred că nu există totuşi una, măcar implicită, prin care să fie cineva atacat mişeleşte de un narcisist devenit paranoic ce trebuie să fie consultat de un psihiatru, oricât de talentat literar ar fi şi să nu răspunzi. „Dialogul” meu cu A.A.A. trebuia oprit din faşe când m-a atacat de mai multe ori pe aici şi am încercat să liniştesc apele. Mai departe referitor la treaba cu reclama altor site-uri, ai perfecta dreptate. Pe unele dintre ele pe care le păstoresc, regula asta este stipulată clar. Prin urmare este necesar să îmi cer sincer scuze. Răspunsul dumitale public aici, la fel de sincer şi obiectiv cum am încercat să fie şi mesajul meu, mă va face să mă gândesc dacă voi mai posta (sau nu) pe Agonia.

Raspunde detaliat maine, daca se va permite

Spor la citit.

Reproduc: "Camus, Albert (1913-1960) – dramaturg, romancier, filosof și publicist francez, laureat al Premiului Nobel.
Referindu-se odată la fenomenul morții, Albert Camus mărturisi: „Mi-e teamă de moarte în măsura în care mă desparte de lume, în măsura în care mă leg de soarta oamenilor ce trăiesc.” Pe el însuși, moartea l-a despărțit de lume într-un mod cu totul subit și brutal. Călătorea cu mașina cu un amic de-al său, când, brusc, automobilul a deviat de la drum, lovi un platan, apoi acroșă un altul, la treisprezece metri mai încolo. Așezat la dreapta șoferului, fără centură de siguranță (încă nu se răspândise folosirea centurii de siguranță), Albert Camus muri pe loc, cu gâtul și craniul fracturate. Au fost necesare două ore pentru a-l scoate de sub tabla mototolită. Potrivit constatării medicului legist, decesul scriitorului survenise în urma unei fracturi de craniu și de coloană vertebrală și a strivirii toracelui; moartea a fost instantanee. Tragic sfârșit, distinct, întocmai cum formulase în scrierile sale Camus: „Moartea e pentru toți, dar fiecare e cu moartea lui.”
Ulterior au apărut versiuni conspiraționiste care susțineau că filosoful a fost asasinat și accidentul a fost înscenat, fiindcă filosoful deranja unele cercuri politice înalte prin ideile sale cu impact asupra maselor. E doar o ipoteză, greu de verificat. Pe bancheta din spate a mașinii, într-o geantă, a fost găsit manuscrisul unui roman la care Albert Camus încă lucra; de fapt, era partea întâi a unui proiect de carte. Acel text a fost publicat tocmai peste vreo trei decenii, cu titlul „Primul om”. "

Vei spune ca trebuie sa faci/ sa facem "filosofie" in poezie, iar n-ai inteles nimc. Dar n-are nicio importanta. M-am contrazis. De data asta chiar zic Stop si nu De la capat, ca am si alte treburi mai interesante de facut.

Caz interesant. L-am înţeles citind numai acest fragment. Nefericirea este că povestirea, dialogul între cei doi sunt prea pretenţioase, împiedicând cititorul să intre efectiv în atmosfera narativului.

Am pus si voi spune in continuare ca NU AI HAR. Pacat de talentul de a metaforiza ca nu il folosesti cum trebuie, facand "filosofare" si nu "filosofie" cum zice Heidegger

Fabulos-crescendo pana la poanta finala

e misto. Realizarea, asa si asa

Critica ta la textul meu nu m-a deranjat. A fost insa exprimata complet necolegial. E punctu tau de vedere si gata. Dar nu este prima data cand o faci in acest mod si aici si pe fb si am evitat sa raspund. Daca discuti ca lumea, e OK. Daca nu, stii ca sunt slobod la gura si sa te fereasca Sfantul. Va fi un spectacol mare, mare di tat.

gorunmanolescu26@gmail.com Nu iti promit ca o voi face imediat. Trebuie sa citesc volumul si apoi sa vad daca poeziile publicate sunt, macar partial aceleasi, cu cele postate pe care le-am criticat pe vremuru, e mult de atuci, pe hermenia, pentru lipsa de har

P.S. Dacă vrei să discutăm „la obiect”, trimite-mi volumul tău de poezii, primul şi ultimul deocamdată. Şi trimite-l în *.PDF, pentru că din el pot scoate direct citate când o să analizez poezia ta complet lipsită de ceea ce poate fi numit „Har”, care te ocoleşte într-o veselie aplicând „Cotitura lingvistică şi ipoteza Sapir-Whorf”, la care s-a renunţat demult („demult” şi nu „de mult” ca în cazul „de mult balast”, de exemplu, cf. DEX).

Marele Şef din Coltul Mic, într-un trib în care fiecare era şef peste ceva, îşi exercită funcţiunea (Colţul Mic era, cum am mai spus-o cu altă ocazie, buda, adică WC-ul de azi). Şi cum o execută?! Mâncând cu aplicaţie ce este pe acolo, ca să nu mai pută prea tare în restul tribului. Scrie a.a.a. poezie la care te pricepi, că ai talent – aşa cum am zis altă dată pe Hermeneia - dar, din păcate, nu ai pic de Har, lucru care te-a ofticat imens şi văd că nu îţi trece. Şi lasă-te de critica literară mâncând ce nu se spune. Aştept cu interes să continuăm discuţia spre deliciul celor care mai citesc com.-ul tău de azi. De ce nu ai „Har”? Pot povesti din nou şi pe aici, dacă nu o să am ce face mai bun decât asta.

Te citez "pot aborda cam orice specie literara cu succes". Intrebarea este daca si ele "te abordeaza" pe dumneata "cu succes".

Domnule Florin Radulescu, post-mortem când mă voi maturiza suficient să înţeleg şi să apreciez poezia pe care o „produci”. Deocamdată sunt doar o tânără speranţă. Scuza-mi inconştienţa.

Dacă nu scriem ce simţim, mai ales în cazul poeziei, degeaba o facem. Nu discut aici despre „valoarea” textului. Asta-i cu totul altă treabă

Dacă nu scriem, chiar şi în situaţii în care trăim-murind, uneori definitiv, atunci de ce mai scriem? Ca să ne dăm mari?

Că am şi unul şi altul ce am putut, asta este. Dar, în continuare, Leo scrie poezie ca o adevărată poezie, este cu totul altceva. Şi lucrul acesta nu i-l poate lua nimeni.