Manolescu Gorun

Esti, ca intotdeauna, o Doamna

Excelenta!

cu interes, volumul. Fragmentele oglinzii sparte reflect acelaşi chip, în ipostaze diferite, integrându-le. Problema este ca fiecare chip să fie o surpriză. Asta este intenţia. Nu? Să vedem ce iese.

Cand ne vom da afara pe noi din noi insine si in loc va ramane parfumul ceaiului din ceasca goala sau doar o fosnire matasoasa a nisipului dintr-o gradina zen, atunci va fi alta poveste. pana atunci mi-a facut placere sa te reintalnesc

Asta e: nimic. Sub aparenţa simplităţii care vorbeşte, de fapt tace. Mai dăm şi rateuri. La tine sunt rare. Din acest motiv te şi citesc.

Scurt si cuprinzator. Imi place

Multumesc pentru apreciere. Imi pare bine ca ti-am trezit amintiri placute despre...armata.

Revin cu o analiză pe textul pus în discuție. Ca să nu se zică, cumva, că nu i-am acordat atenția cuvenită.

\"una din zilele acelea deprimante ilogice
nimic nu se leagă orice aș face\"

Nimic conotativ, se întâmplă fiecăruia să avem astfel de zile.

\"sorb absentă yerba maté
gesturi mecanice\"

Este normal ca într-o astfel de zi, eventual în loc de cafea, să bei yerba mate cu \"efect stimulator asupra sistemului nervos central, a efectului diuretic și antireumatic\" (amănunte la http://www.pravaliata.ro/yerba-mate.htm). Cu speranța că autoarea are nevoie numai de \"stimularea sistemului nervos central\" și nu de alte alea.

\" gesturi mecanice\"


Iar nimic nou pe frontul de vest. Până să-și facă efectul băutul licorii, se fac \"gesturi mecanice\" și ele dictate de starea de semisomnolență a eu-lui liric.

\"ochii lipiți de ecran nici o veste nimic nou
pe frontul albastru o armată de pixeli glaciali\"


Păi, bine înțeles, până nu te trezești, chiar și cea mai trăsnet sintagmă \"pe frontul albastru\" al calculatorului (de remarcat aici subtilitatea de a compara \"frontul albastru (cu o) armată de pixeli glaciali\" cu termenul lipsă, i.e. calculatorul - putea să fi și TV-ul, dar de, mulți dintre noi, inclusiv autoarea, suntem dependenți de calculator și ne repezim la el imediat după ce ne-am sculat din somn. Prin urmare, o metaforă (nerevelatoare în termenii lui Blaga, cum este, de exemplu și \"ochi de cicoare\"). Am uitat altă metaforă \"frontul\" comparat, prin lipsă cu…vă las singuri să vă gândiți la conotațiile polisemantice și polifonice.

\" aproape de inconștiență această stare\"

Bine înțeles, autoarea nu s-a trezit încă până ce yerba mate nu-și face efectul.

\"prezentul doare prin absență\"

Remarcabilă personificarea! Iar el (prezentul), evident poate \"durea și prin absență\" atâta timp cât suntem între vis și trezire și ne dăm seama că ceea ce visăm cu ochii deschi (sau întredeschiși) este doar o iluzie - deci o absență.

\"buze subțiate
două acolade în translație
converg încet până la frontiera fierbinte
îi probează vecinătățile e aproape\"

Începe să \"lucreze\" miriabil eu-l poetic, într-un mod care l-am arătat în com-ul anterior, recurgând la matematică și nu la aritmetică; lucru care, fără nici o pagubă (dimpotrivă) ar fi putut să lipsească, cum am mai spus și cum mai remarca și altcineva.

\"aerul interstițial dogorește frige
smucesc cana aduc genunchii la bărbie
trag rochia zilei până la glezne
pe ecran doar timpul se schimbă perceptibil\"

Haida, efectul ceaiului de yerba mate, se simte brusc. Autoarea s-a trezit de-a binelea. Somnolența face loc realității crude. Sângele s-a pus cu atâta forță în mișcare, mai ales în \"sistemul nervos central\" de unde se trag toate (și bune și rele) încât \"aerul interstițial\" (că d-aia e fluid, să umple orice interstițiu, oricât de nesemnificativ ar si) îi dă o senzație de \"dogoare\" care mai și \"frige\" (de multe ori o astfel de senzație poate fi și falsă, indusă de febra neuronică rezultată din ingerarea băuturii miraculoase). Iar, datorită unei febre cerebrale, bine înțeles că te-apucă frisoanele și chiar începi să tremuri ca și când te-ar pătrunde frigul și-ți vine (dacă ești de sex feminin) să-ți tragi ceva, o rochie (de exemplu), pe tine și să te acoperi până la glezne, să arunci dracului cana aia cu ceai care te-a adus în asemenea hal de surescitare și să-ți aduci genunchii la bărbie. Se remarcă, totuși \"rochia zilei\" care este, recunosc, o treabă poetică. În fine \"pe ecran doar timpul se schimbă imperceptibil\". Aici, senzația subtilă a timpului care începe să curgă imperceptibil privind la dinamica ascunsă a ecranului, este într-adevăr servită frumos….Dar, se zice că, Stalin se întâlnește pe lumea cealaltă cu țarul. Țarul: măi Stalin, ce se mai întâmplă prin Rusia aia mare. Tot așa de mare este? Stalin: da ! Și armata aia a Rusiei, tot atât de falnică este? Da ! Dar votca aia a noastă, tot 60 de grade are? Nu, acum are 65 ! Ascultă măi Stalin, a meritat să faceți revoluție doar pentru 5 grade?!

nu-mi pui și mie, acolo, o sticla de Zaraza (pentru Adevarații Domni) pe mormȃnt, nu o să mă simt bine. Țigara vezi să fie Kent 4 că de altele tușesc. Și, ȋn fine, trecȃnd la partea pecuniară, dacă n-ai bani nici de una, nici de alta, apelează cu ȋncredere la Băse. Ca el Kent fumează (dacă nu 4, măcar d-alea lungi – mă mulțumesc și cu așa ceva) ca doar nu vreau să-i fac campanie pe gratis. In privința coniacului nu știu ce sa zic. Ȋn orice caz votkă si, mai ales, \"Săniuță\" sa nu fie. Ca nu servesc.

Pa! Și să ne vedem sănătoși pe Lumea Ailaltă. Te aștept cu drag. Că timp, pe Acolo, am. Dar totuși, rogu-te, nu-mi pune prea mult răbdarea la ȋncercare.

Al tau,

G.M.

P.S.
Și dacă ȋnainte să ne re-ȋntȃlnim te mai apuci să mai comiți (ȋn comițialitatea ta) texte pe Agonia asta a noastră, a tuturor, atunci: „gata, au trecut sărbătorile. e liniște și pace. nici oile nu sunt lăsate de capul lor, dapăi frazele!” (ca să te citez). „Asta dacă vrem să priceapă cineva ceva.dacă nu...nu!” (tot citat din clasicul ȋn viață - ȋncă – A.F.). Pentru că – presupun - nu chiar toți agonicii sunt ȋn comă profundă; probabil unii ar mai avea pretenția (absurdă) să mai și ȋnțeleagă cȃte ceva.
După cȃte am ȋnțeles dintr-un com. al matale la un text al subsemnatului, ți-ai și făcut bagajele. Drum bun. Și noroc așijderea. Drumurile noastre toate ….
Tot eu.

\"APARITIA UNOR NOI TIPURI DE CALCULATORE POATE CONSTITUI O SPERANȚÃ PENTRU MATERIALIZAREA, ÎN SIMBIOZÃ CU FIINȚA UMANÃ, A UNOR RATIONAMENTE \'STRUCTURAL - FENOMENOLOGICE\' ?

...calculatoarele biologice, deschid o astfel de posibilitate. Și mă refer mai ales la ultima abordare deoarece Peter Frohertz și colectivul său… au reușit să implanteze cu succes neuroni de melc pe pastile de siliciu ceea ce a condus la explozie a cercetărilor în domeniu. Cu un amendament însă: materializarea menționată nu se va petrece în afara ființei umane ci în interacțiune cu aceasta care va tinde, treptat, spre o adevărată simbioză. Simbioză care deja a început odată cu apariția și dezvoltarea Internetului nostru cel de toate zilele.\"

Chiar nu va intrigă sfârșitul ăsta (\"postmodernist\" și nu Postmodern) de-a dreptul terifiant (cu pretenție de \"previzune științifică\") ? Și nu vă revoltă ? Și nici faptul că S.F.-uri de genul \'Eu Robotul\' (Ansimov), \'Marele portret\' (Buzzati), \'Deux Ex\' (Spinard) etc. par a prinde consistență prin \"prezervarea\" (chipurile indefinită) a unui \"suflet\" individual ? Și nu are dreptate Thomas Nagel când spune: \'Deseori ceea ce spunem pentru a exprima absurditatea vieților noastre se referă la spațiu și timp: suntem niște mici fire de praf în vastitatea infinită a universului; viețile noastre sunt doar niște clipe până și la scara temporală geologică, nemaivorbind de una cosmică…n-ar fi o viață, care ar dura indefinit (în Spațiu și Timp) infinit mai absurdă decât una care dureză șaptezeci de ani?\' Desfințați - dacă puteți - o astfel de \"previziune\"! Și întregul \"eseu\" cu pretenții \"științifico-previzionale\". Pentru că, altfel, am să vă rog \"Trageți, tovarăși !\" când îmi va veni cheful să parăsesc \"Agonia\" asta pe care, uneori, se mai agonizează și frumos. Dar, din ce în ce mai rar….

Hai să fim serioși! Universul este, totuși, „absolut circular”. Iar noi ne re-ciclăm (precum deșeurile), indiferent de rasă, sex, religie ș.a.m.d., și „simțire” senzitivă absolut și individuală (unii vorbesc de fenomene „qualia”) prin „simțurile” alea zise comune, pȃnă cȃnd…Căci iată ce zice Petre Țuțea referindu-se la Kant (și ce scrie pe piatra funerară a mormȃntului său): ’ El ȋnsuși (Kant) mărturisește ȋn Critica Rațiunii pure: „Două lucruri au mișcat deopotrivă sufletul meu: cerul ȋnstelat deasupra mea și legea morală din mine”. Spunea – zice Țuțea – că el e propriul său legiuitor și stăpȃn. Lucru la care eu am făcut așa: pȃrț! Așa e el legiuitor și stăpȃn cum sunt eu popă la mine ȋn cartier. Cum să fii legiuitor și stăpȃn ȋntr-un univers ȋn care ești ȋnlănțuit? Universul actual, la ultima galaxie care merge spre roșu (asta nu ȋnseamnă spre „comunism”, adaug și eu ca să mă aflu ȋn treabă) ȋn direcția Doppler, la 14 miliarde de ani lumină – nu-mi ajunge camera asta ca să aritmetizez – mai poți să fi propriul tău legiuitor? Știți dumneavoastră unde e omul, ȋn imanență, absolut liber? Ȋntr-o bisericuță de lemn din Maramureș, unde sacerdotul creștin vorbește de mistere, de taine și se lasă ȋnvăluit de ele ca și credincioșii….’

Altfel, ce se mai aude prin Toronto-ul acela prin care am fost și eu, ȋn trecere, astă vară? Și care, să fiu sincer, nu prea mi-a plăcut. Prea seamănă lucrurile de pe acolo cu nebunia din L.A. (de exemplu). Spre deosebire de alte locuri din Vancouver, Edmonton, Otawa, Quebec City, Montreal și altele pe unde am mai trecut (evident, nu toate anul acesta pentru că, probabil, nu aș mai fi ajuns acasă dacă țin seama de „distanțele” alea de pe acolo).

\"deși dacă era Dimov 100 % apărea într-un volum al lui. Oniristă 100 % e altceva.\" Spui dumneata. E atât de a la Dimov încât, chiar dacă transmiți \"altceva\" decât Dimov o faci, volens nolens, \"prin\" el. Fără să fie vorba însă de plagiat. Deci rămân la părerea: \"Dimov 100%\" chira dacă \"nu a apărut într-un volum al său\".

Mai grav se întâmplă lucrurile cu următorul text al lui O. Soviany, care tinde să devină o pastișe după Emil Brumaru:

\"Invatatoarea mea cu gene lungi
(Adica domnisoara Seraphita)
Avea un sortulet virstat cu dungi
Si o durea mereu apendicita
De cite ori se avinta in sus
Mulatra dezinvolta si divina
In pitorescul sau costum tungus
De pe a scolii noastra trambulina
Iar toti copiii de pe Popa Nan
Se minunau atuncea peste poate
De-al domnisoarei sold de portelan
Si de centura ei de castitate
Iar felcerita scolii le dadea
Piramidoane dulci si aspirine
Caci nu arareori se intimpla
Ca domnisoara noastra sa lesine
Ciocnindu-se in zbor de vreun Icar
Cu nasturi mov si panglice puzderii
Si-atunci din avionul sanitar
Ieseau in pas de dans brancardierii.
Care aveau stelute pe veston
Si ghete de culoarea portocalei
Isi aminteste micul Ulrich von...
Tinindu-se de fusta domnisoarei
Pe care o culcau pe targa lor
Si o ungeau cu ir pe intrecute
Catre sfirsitul lectiei de zbor
Cind aerul e plin de parasute\"

A se compara textul de mai sus cu:

\"De dimineață până seara
gândesc la șoldul tău Tamara
precum elevul profesoara…\"

al lui Brumaru care, \"combinat\" cu alte texte ale aceluiași autor, dă pastișa lui
Soviany (minus ultimul vers \"Când aerul e plin de parașute\" care, într-adevăr, este original).

Ce vreau să spun este însă altceva. În afara lui Dimov și Brumaru care au stiluri inconfundabile fiecare dintre ei (le identifici rapid, de la o poștă, deși \"par\" asemănătoare), tot \"onirici estetici\" sunt și, de exemplu: Virgil Mazilescu, Daniel Turcea, Vintilă Ivănceanu (acesta mai \"înclinat\" spre suprarealism) ….iar în proză, cel puțin Dumitru Țepeneag. Iar \"stilurile\" fiecăruia dintre ultimii citați sunt atât de diferite (și originale fiecare în parte) încât te întrebi cum de poți să-i încadrezi în \"Onirismul estetic\". Și totuși poți ! Aici ar fi foarte mult de discutat. Și interesant. În primul rând pentru că zisul \"Onirism\" s-a născut pe malurile Dâmboviții fiind autohton dar și de-o accentuată originalitate. În al doilea rând, pentru că, deși la început, a fost \"tolerată\" de cenzură teoretizarea stilului respectiv ea a fost, ulterior, interzisă (într-adevăr, cei ce aparțineau tendinței respective au putut publica, în continuare, nestingheriți dar fără a se permite o analiză pertinentă a conturării tendinței). În acest context devine, cred, extrem de actuală reluarea unei discuții critice pe această temă. În al treilea rând pentru că, așa cum avangarda artistică românească dintre cele două războaie transpare în multe producții actuale (unele și pe Agonia) și Onirismul estetic începe (explicit sau nu) să-și facă simțită prezența în peisajul nostru artistic de azi. Și motivele ar putea continua.

Dacă Domnia Ta I-ai citi (enumăr la întâmplare) pe: Philon din Alexandria, Sf. Augustin, Sf. Thomas D\'Aquino ….și, de pe la noi, pe Blaga, Părintele Stăniloaie, și nu l-ai \"frunzări\" fără să încerci să-l înțelegi cu inima pe Părintele Cleopa (pe care, sunt sigur \"L-a mâncat Gura Raiului\") și chiar pe Petre Țuțea, poate ai fi mai înțelegător….Mi-aduc aminte de o discuție îndelungată cu un \"martor al lui Iehova\" pe care am avut răbdarea să-l ascult preț de câteva ore. Și care îmi repeta, ca argument suprem, că Biblia este singura carte pe care scrie că-I \"sfântă\". Iar eu îl întrebam tot timpul dacă a avut vreodată \"experiența\" (subiectivă) a Divinității. Și el repeta într-una argumentul citat anterior. Cred că acest \"martor\" este unul dintre cele mai bune exemple de dogmatism. Și, în plus, dacă ai avea bunăvoința să arunci o privire și în alte contexte cultural-religioase cum ar fi Budismul și chiar Islamismul - ca să le enumăr numai pe cele principale în afara creștinismului (excluzând, bineînțeles, tot soiul de secte care au proliferat și proliferează peste tot) poate, repet, ai deveni mai îngăduitor. Nu vreau să dezvolt mai mult aici subiectul (am încercat s-o fac în alte texte postate pe Agonia). Umila mea părere (nici măcar originală) și experiența proprie este că Divinitatea nu poate fi revendicată de o religie sau alta. Dar există posibilitatea de a ajunge la Ea atât din cadrul Creștinismului cât și celorlalte religii în măsura în care nu devii \"deviant\" (sectar) frizând, de multe ori habotnicia și, în final, patologicul. Iar a opune o religie, altei religii, nu vreau să mai spun ce s-a întâmplat și, din nefericire, se întâmplă….Repet, poți \"experimenta\" Divinitatea din cadrul Religiei în care te-ai născut sau pe care ai adoptat-o. Există însă, din nefericire, o singură piedică: să-i spun \"nivelul spiritual\" al fiecăruia dintre noi și eforturile pe care le face fiecare. Observ că m-am întins cam mult. Și, pentru alții, poate devin plictisitor sau \"patetic\".

În legătură cu \"producția\" mea care a stârnit discuția (am mai spus acest lucru) ea face parte dintr-un ciclu dedicat \"Prințului\", iar \"întregul\" cred că nu poate fi încă receptat printr-o singură \"parte\". Încet, încet voi posta și alte \"părți\" dacă voi considera că reușesc să transmit mesajul pe care îl doresc.

Până atunci îți transmit gândurile mele cele mai bune,

G.M.

P.S. Nu pot totuși să nu repet: cred că, mai bine, este să \"trăim experimentând\" o religie (oricare ar fi) decât să \"vorbim\" despre \"religie\" în general și despre una anumită, în particular, folosindu-ne de tot soiul de citate. Așa că, în măsura în care mesajul de care vorbeam nu voi reuși să-l transmit așa cum cred eu că poate fi receptat, voi renunța.

Ingineria naște poezie? Sau invers? Câte o dată, da. În ambele sensuri. Care se întrepătrund. E cazul lui Pinte, dar și al lui Cornel. Dar, în mod diferit. Cu toate că ceva substanțial (sau co-substanțial) îi aseamănă: pasiunea și faptul că ambii provin dintr-un areal încă nepervertit, cel al unui (sub)spațiu transilvănean, Țara Moților fiind Centrul. Care îi fac să vorbească atât de frumos încât devin periculoși.
Pentru mine, cazul „Pinte” se exprimă prin nesfârșitele discuții în contradictoriu pe care le purtăm împreună. E un fel de a zice că le purtăm. Pentru că Pinte e acaparator. Nu te lasă să vorbești. Și Doamna Florina Pinte e martor. E martor că, la împărțire, contrar zicalei că Dumnezeu a creat-o pe Eva după Adam ca să poată și Adam ăla să mai zică câte ceva, lucrurile a stău invers.
În schimb Cornel…Ei, Cornel e ardelean tipic. Ce faci, bade, șezi și cugeți? No, numa’ șed! Adică, mai întâi, intră în meditație și doar, apoi, îndrăznește să mai și cugete și să se exprime.

Am stat mult pe gânduri până să îți răspund. Și totuși o fac. Nu o să mă lansez în tot soiul de considerente, mai mult sau mai puțin argumentative (superflue), pentru care o fac. Ci, o fac pur și simplu.

1. Am afirmat că, în cadrul oricărei religii, deci pe căi diferite, se poate ajunge la ceea ce eu numesc Divinitate. Acum voi încerca să \"vorbesc\", pentru dumneata, din \"interiorul\" Creștinismului (Ortodox)

2. \" În Teologia [Creștină] nu trebuie să concepem distincția și indistincția numai ca două lucruri contradictorii, ci trebuie să le înțelegem depășindu-le. Astfel \"înțelegem\" limpede că Treimea și Unitate sunt unul și același lucru: unde distincția este indistincție, Trinitatea este Unitate; și invers, unde indistincția este distincție, Unitatea este Trinitate. De altfel, Dumnezeul Trinitar Se revelează în comuniunea dintre Tatăl, Fiul și Sfântul Duh\" (Petre Țuțea).

3. \"Smerenia, din diavoli poate să facă îngeri, iar mândria, din îngeri poate să facă diavoli\" (Sfântul Ioan Scărarul, Scara, cuv. 25).

4. Iată ce spui dumneata: \"Chiar daca acest Univers ar fi fost creat de un alt Dumnezeu, pentru mine Dumnezeul meu este Iisus Hristos … Fiecare ingenunchere in biserica lui cea dreapta, ortodoxa….este un dar nepretuit al Vietii, Caii, si Adevarului, care este Iisus Hristos. Dumnezeul meu.\" Și, se pare (cel puțin mie mi se pare) că aici dumneata \"rupi\" Trinitatea dând, fără să vrei (inconștient) dovadă de, să-i zic, \"trufia mândriei\" că deții \"adevărul absolut\" (care, în Creștinism, accentuez, se află în distincția și indistincția Trinității și numai aceasta îl poate deține mai presus de noi muritorii de rând)

5. De aceea, rogu-te să iei aminte la spusele Părintelui Cleopa: \"Este bine …să obișnuim mintea ca în timpul rugăciunii să se afle în partea de deasupra inimii și să privească în adâncul ei, dar să nu fie la mijloc (adică în inimă), la o parte sau în partea de jos a inimii\" (Cleopa)…\"astfel [căldura Dumnezeiască] nu este însoțită de vre-o dulceață a poftei, fie și ușoară (iar \'trufia mândriei\' nu prea cred că e chiar o poftă ușoară - zic eu), ci ține trupul în stare de liniște. Când însă căldura care însoțește rugăciunea lui Isus nu este însoțită de simțire duhovnicească [a Trinității],… este o simplă căldură a sângelui\" (Episcopul Ignatie Briancianinov).

6. În concluzie și fie-mi iertat, dumneata, prin \'trufia mândriei\' inconștiente pari a te îndepărta nu numai de Isus (despre care, în încercarea mea umilă am spus că, din păcate, \"amintirea lui, uneori (din ce în ce mai rar, adaug) ne visează\" ci de Unitatea Treimii (din punctul de vedere a Creștinismului, în general și al celui Ortodox în particular), făcând din \"Fiu\" un idol.

7. Închei cu întreaga mea compasiune pentru dumneata, amintind și accentuând că și în alte religii, pe căi și cu \"înțelegeri\" diferite, se poate ajunge la Divintate care pare a fi una singură (iar pentru mine, acel \"pare\" nu există)

G. M.

Așa, de-al dracu’ – din patriotism local:

«Ismail este compus din ochi, favoriți și rochie și se găsește astăzi cu foarte mare greutate.

Ȋnainte vreme creștea și ȋn Grădina Botanică, iar mai tȃrziu, grație progresului științei moderne, s-a reușit să se fabrice unul pe cale chimică, prin syntheză.

Ismail nu u7mblă niciodată singur. Poate fi găsit ȋnsă pe la ora 51/2 dimineața, ȋnsoțit fiind de un viezure de care se află strȃns legat cu otgon de vapor și pe care ȋn timpul nopții ȋl mănȃncă crud și viu, după ce mai ȋntȃi i-a supt urechile și a stors pe el puțină lămȃie…. « (Ismail și Turnavitu)

Sau :

« Monahul ieși din sacriscioabă, urmat de un Țȃrcovnic și de un Șvițel. Duceau mari cutii de carton ondulat pline cu piese decorative.

- Cȃnd o să vină camionul cu Mȃzgălitorii, adu-i pȃnă la altar, Joseph, ȋi spuse el Șvițelului.
- Vopsim peste tor ȋn galben ?
- Cu dungi violete, răspunse Țȃrcovnicul….un zdrahon simpatic, cu o uniform și un lanț de aur care străluceau ca niște nasuri degerate….«

Na, că am ȋncurcat-o! Asta e din “Spuma zilelor”

După 17 ani, încerc să privesc cât pot de detașat lucrurile.

1. Cred că pot să-mi spun și eu părerea din următoarele motive:
(a) \"fizic\" in timpul lui Ceaușescu nu am avut de suferit. Dar \"moral\", da. Mi-am văzut de treaba mea, ca cercetător (și prof. univ.) relativ \"bine plătit\". În schimb a nu putea să \"deschid gura\" era unul dintre lucrurile care mă duceau la un paroxism al exasperării. Îmi scoteam pârlela spunând bancuri politice. Lumea se onișnuise cu mine și pă privea ca pe un tip cam ciudat. Ba unii chiar ziceau că sunt \"secu\" și se fereau de mine. Asta nu-mi dă însă nici un drept să consider că n-a fost, pur și simplu, o lașitate;
(b) după așa zisa \"revoluție\" care s-a lăsat cu sângele inconștienței disperării, mai ales al celor tineri (pe atunci), am ieșit și eu \"în stradă\". Iar în 15 iunie \'90 am fost \"căutat\" acasă de doi \"mineri\" și un \"civil\" (nu e nici un mister: adresa mea a putut fi ușor găsită pe listele celor care vorbiseră în Piața Universității, de la \"balcon\"). Și asta, cu toate că, după 20 mai, \"Piața\" practic nu m-a mai intersat. Norocul meu a fost că nu mai eram acasă (plecasem în străinătate);
(c) nici acum nu pot, uneori, dormi ca lumea din cauza lașității \"tăcerii\" mele din epoca de aur. Dar, mărturisesc, din ce în ce mai rar (totul încet, încet, se uită).
2. Este vorba, într-adevăr, să încercăm să gândim lucid și detașat acum. Și e extrem de greu.
3. Dacă ne referim la \"scriitori\" și oameni de \"cultură\" (nu \"tehnică, inginerească\", dar \"economică\", da) lucrul e și mai complicat.
4. Platon - se zice - a fost homo, Rimbabaud, Baudelaire, Maupasant se drogau, Poe a murit beat într-un șanț - se zice - alții spun că a fost ortăvit, Eliade, Cioran, Țuțea, Vulcănescu, Heidegger, Grass…au cochetat sau chiar au fost de extremă dreaptă, alții, de pe la noi (dar și din alte părți), figuri marcante între cele două războaie, au fost de stânga rău de tot. I-am amestecat pe cei enumerați, conștient, fără diferențieri valorice ci numai pe criteriul notorietății lor mai mici sau mai mari. Bref: omul dispare, ce a produs rămâne (un timp mai lung sau mai scurt). Și cred că ce \"rămâne\" trebuie \"judecat\" și nu autorul.
5. Când este vorba însă de cei ce au produs cu nemiluita în \"epoca de aur\" susținând-o și care și azi ne intoxică cu putoarea lor din posturi cheie, indiferent de domeniul în care continuă să se \"afirme\", crezându-ne încă dobitoci (și unii dintre noi chiar suntem) sau, mai rău, pervertind pe cei care n-au trecut prin \"comunism\", e cu totul altceva. Ei trebuie, neapărat, \"lustrați\" fără milă. Sunt o cangrenă. Și pedeapsa lor cea mai mare este să fie lăsați, în continuare, să-și verse lăturile în scris sau în vorbe. Pentru că, atunci când nu vor mai fi ce au fost (și mai mult decât atât) nimeni nu-i va mai lua în considerare. Și asta, repet, va fi cea mai mare pedepsă pentru ei. Cum ar fi fost și pentru Ceaușescu (și dânsa) să fie lasați în viață și să vadă ce a urmat pranoismului lor. Cum ar fi și pentru Iliescu și ai lui să plătească pentru ce au făcut după \'89 și nu să fie lăsați să iasă din \"politică\" (și \"afaceri\") bine mersi, numai cu \"picioarele înainte\".
6. Cam asta ar fi. Că mi se face scârbă să-mi mai amintesc cum, prin ședințele de partid (că am fost și eu \"membru\"), deși tăceam sau vorbeam în dodii, ridicam, în final, mâna supus, apărându-mi așa zisa mea \"independență\" tehnică plătită, atunci, destul de bine.
7. Și totuși, pentru că nu-mi place cifra \"6\", mai adaug că, deși Băsescu e și el din \"vechea gardă\", atâta timp cât văd că face eforturi pentru zisa \"lustrație\", chiar cu riscul ca , mai devreme sau mai târziu, să se \"auto-lustra\", îl susțin. Pentru că, atunci când o va întoarce pe invers, sper să mai apuc să-l luxez cu ce-mi va sta la îndemână. Adică cu \"votul\". E imposibil de închipuit că în condițiile actuale (și cele din viitorul apropriat), va mai apuca cineva - chiar și el, cu extraordinarul histrionism care-l caracterizează - să mai ajugă la dictatură.

După 17 ani, încerc să privesc cât pot de detașat lucrurile.

1. Cred că pot să-mi spun și eu părerea din următoarele motive:
(a) \"fizic\" in timpul lui Ceaușescu nu am avut de suferit. Dar \"moral\", da. Mi-am văzut de treaba mea, ca cercetător (și prof. univ.) relativ \"bine plătit\". În schimb a nu putea să \"deschid gura\" era unul dintre lucrurile care mă duceau la un paroxism al exasperării. Îmi scoteam pârlela spunând bancuri politice. Lumea se onișnuise cu mine și pă privea ca pe un tip cam ciudat. Ba unii chiar ziceau că sunt \"secu\" și se fereau de mine. Asta nu-mi dă însă nici un drept să consider că n-a fost, pur și simplu, o lașitate;
(b) după așa zisa \"revoluție\" care s-a lăsat cu sângele inconștienței disperării, mai ales al celor tineri (pe atunci), am ieșit și eu \"în stradă\". Iar în 15 iunie \'90 am fost \"căutat\" acasă de doi \"mineri\" și un \"civil\" (nu e nici un mister: adresa mea a putut fi ușor găsită pe listele celor care vorbiseră în Piața Universității, de la \"balcon\"). Și asta, cu toate că, după 20 mai, \"Piața\" practic nu m-a mai intersat. Norocul meu a fost că nu mai eram acasă (plecasem în străinătate);
(c) nici acum nu pot, uneori, dormi ca lumea din cauza lașității \"tăcerii\" mele din epoca de aur. Dar, mărturisesc, din ce în ce mai rar (totul încet, încet, se uită).
2. Este vorba, într-adevăr, să încercăm să gândim lucid și detașat acum. Și e extrem de greu.
3. Dacă ne referim la \"scriitori\" și oameni de \"cultură\" (nu \"tehnică, inginerească\", dar \"economică\", da) lucrul e și mai complicat.
4. Platon - se zice - a fost homo, Rimbabaud, Baudelaire, Maupasant se drogau, Poe a murit beat într-un șanț - se zice - alții spun că a fost ortăvit, Eliade, Cioran, Țuțea, Vulcănescu, Heidegger, Grass…au cochetat sau chiar au fost de extremă dreaptă, alții, de pe la noi (dar și din alte părți), figuri marcante între cele două războaie, au fost de stânga rău de tot. I-am amestecat pe cei enumerați, conștient, fără diferențieri valorice ci numai pe criteriul notorietății lor mai mici sau mai mari. Bref: omul dispare, ce a produs rămâne (un timp mai lung sau mai scurt). Și cred că ce \"rămâne\" trebuie \"judecat\" și nu autorul.
5. Când este vorba însă de cei ce au produs cu nemiluita în \"epoca de aur\" susținând-o și care și azi ne intoxică cu putoarea lor din posturi cheie, indiferent de domeniul în care continuă să se \"afirme\", crezându-ne încă dobitoci (și unii dintre noi chiar suntem) sau, mai rău, pervertind pe cei care n-au trecut prin \"comunism\", e cu totul altceva. Ei trebuie, neapărat, \"lustrați\" fără milă. Sunt o cangrenă. Și pedeapsa lor cea mai mare este să fie lăsați, în continuare, să-și verse lăturile în scris sau în vorbe. Pentru că, atunci când nu vor mai fi ce au fost (și mai mult decât atât) nimeni nu-i va mai lua în considerare. Și asta, repet, va fi cea mai mare pedepsă pentru ei. Cum ar fi fost și pentru Ceaușescu (și dânsa) să fie lasați în viață și să vadă ce a urmat pranoismului lor. Cum ar fi și pentru Iliescu și ai lui să plătească pentru ce au făcut după \'89 și nu să fie lăsați să iasă din \"politică\" (și \"afaceri\") bine mersi, numai cu \"picioarele înainte\".
6. Cam asta ar fi. Că mi se face scârbă să-mi mai amintesc cum, prin ședințele de partid (că am fost și eu \"membru\"), deși tăceam sau vorbeam în dodii, ridicam, în final, mâna supus, apărându-mi așa zisa mea \"independență\" tehnică plătită, atunci, destul de bine.
7. Și totuși, pentru că nu-mi place cifra \"6\", mai adaug că, deși Băsescu e și el din \"vechea gardă\", atâta timp cât văd că face eforturi pentru zisa \"lustrație\", chiar cu riscul ca , mai devreme sau mai târziu, să se \"auto-lustra\", îl susțin. Pentru că, atunci când o va întoarce pe invers, sper să mai apuc să-l luxez cu ce-mi va sta la îndemână. Adică cu \"votul\". E imposibil de închipuit că în condițiile actuale (și cele din viitorul apropriat), va mai apuca cineva - chiar și el, cu extraordinarul histrionism care-l caracterizează - să mai ajugă la dictatură.

Maria, nu ne-am mai „auzit” de mult. Ți-am simțit lipsa.

tăticule, după ce ți-am citit, din curiozitate perversă (mărturisesc) și textul ăla al matale cu rama aia fără oglindă, îți fac (și nu fuk) o sugestie: dă fuguța la Vadim că are destule locuri libere de când îi fug pe capete maidanezii, unii apucați din senin de fior religios, înghesuindu-se la Becali care i-a șutit pe ne ve Tribunului jumătate din obiectul muncii. Și mai scutește-mă cu țările alea civilizate! Că acum doi ani când am făcut escală la Frankfurt la W.C. (Tudor) nu mai era hârtie igienică și mirosea ca gurița matale. De metroul din N.Y. ce să mai zic (că am dat, într-adevăr, cu mai mult timp în urmă și pe acolo). Iar la Madrid, în plină vară, după ce primăria se căznise, săraca, să facă noapte străzile lună și să le dea cu detergent care mirosea frumos, din când în când răzbătea, pe ici pe colo, printr-un parc unde m-am dus să-mi odihnesc ciolanele pe la ora 13, un damf de-ți lua nasul din loc. În fine, la Nisa, într-un hotel de 5 *, într-o clădire veche renovată și dată cu \"miroase\" franțuzești, tot așa se ițea din pereți un ceva ce semăna a mucegai pe care tapetul pus nu reușea să-l ascundă. Ți-aș mai povesti și de Amsterdam dar m-am plictisit. Așa că te aștept prin București, prin spatele \"Arhitecturii\", la o bombă de-a noastră unde, după ce-ți vei bea halba completată de chelner cu ce spui matale că fac unii și alții pe acolo, pe furiș (eu pe a mea n-o s-o beau, că știu despre ce e vorba), am să te ascult cu drag că mă distrează delirul matale sistematizat, demn de clasa noastră politică dâmbovițeană. Și, ca să nu uit: îți promit că îți voi pune o vorbă (bună) și la Vanghelie, la P.S.D.-ul ăsta de București, dacă cumva nici Tribunul nu te-o primi. Că la el, la Vanghelie, tot s-au strâns (și se strâng) toate scursurile ferentari-vanghelizate, inclusiv telectualii gen madam rector Kati Andronescu , cum o alintă prostănacul ăla de i-a luat locul lui nea Nelu și acum îl pupă-n Fundulea s-a dus dracu\' ca și agricultura noastră. Secetă și căldură mare, monșerule, pe aici pe la noi unde Băsescu îl… în… pe Tăriceanu și invers. Că d-aia ne-am civilizat și noi și avem chiar marșuri cu gay(s) și lesbi(s) iar, de pe margine, îi afurisesc ăia puși de biserica noastră mamă ce distracție avem! Regret că Cliton (ce cacofonie splendidă mi-a ieșit), nu mai e cine a fost ca să se joace de-a trabucu cu Elena (nu din Troia, din Udrești). Și n-avem nici măcar un Bush pe aici să mai pună la cale un simulacru d-ăla de război cu teroriștii, cum zicea răposatul Baudrillard (d-ăsta, probabil, n-ai auzit că atunci când te plimbai prin Frância probabil aveai alte treburi mai lumești).

Și, revenind la cestiune, chiar te rog să mă iei în serios că, într-adevăr nu mint, am tot soiul de relații cu lumea politico-interlopă din București și om te fac! Relații care mi-au rămas de pe timpuri de când mă înfrățisem cu derbedeii din Groapa Floreasca (de unde se trage și \"Groapa\" lui Eugen Barbu, mentorul Tribunului - dar despre morți, numai de bine), din gașca de pe Dudești etc. Cum s-a \"înfrățit\", mai anțărț Gigi al nostru cu președintele Realului. Hai să fim optimiști. De javre mai are încă nevoie și parlamentu, și guvernul și președenția. Așa că un loc s-o mai găsi și pentru matale! Bazează-te pe mine! Om te fac! Doar ți-am promis!