Moarte desenată

Când logodnicul i se întoarse de pe mare, se căsătoriră. În lunga sa călătorie în insulele orientale el deprinsese cu măiestrie arta tatuajului. Chiar în noaptea nunții și sub stupoarea miresei sale, își puse în practică abilitatea nou dobândită. Înarmat cu ace, tuș chinezesc și coloranți vegetali desenă sub pielea ei un minunat, enigmatic și ascuțit pumnal. Fericirea perechii mai sus pomenite fu intensă și, cum se întâmplă de obicei în povestirile la minut, scurtă. În trupul bărbatului se reaprinse maladia ciudată luată în insulele mlăștinoase din orient. Îi erau durerile insuportabile. Într-o după-amiază, în fața mării mult iubite, cu privirea pierdută pe linia leneșă a orizontului, își începu mult dorita călătorie spre eternitate. În singurătatea căminului ei, femeia își lăsă plânsul să zburde liber și, în răgazuri de câteva clipe, de parcă și-ar fi găsit vreo alinare, își mângîia pântecul împodobit de pumnal. Durerea ei fu intensă și scurtă. Un altul, un bărbat scrutător, începu a-i da târcoale. Ea, la început temătoare și suspicioasă, cedă teren puțin câte puțin. Își dădură întâlnire la prima lună plină. În noaptea convenită, ea îl așteptă goală în penumbra budoarului. Amantul, în vâltoarea amorului, avântat și impetuos, muri fără măcar să aibă timp să geamă, străpuns de pumnalul tatuat.