Am îmbrățișat o floare cu petale-nrourate
Și-am simțit cum înauntru-i seva vieții i se zbate.
Am simțit cum din pământul închegat cu iarbă deasă
Ea e floarea vieții mele ce-o voi ține la
Cu aripile răsfrânte într-un joc multicolor
Pescăruși și albatroși se întrec voios în zbor.
Printre valuri reci și-albastre unduindu-se-n șiraguri,
Mlădiindu-se bezmetic,trec delfini în ritm
Azi,parcă m-am mai liniștit.
Cu gânduri limpezi dimineața m-am trezit.
Subconștientul mi-a găsit un antidot
Și rezolvându-mi al ideilor complot.
Dar ieri,în ritmul infernal,
Ideile-mi ardeau
M-au asaltat zeci de gânduri.
Fugiti!
Împrăștiați-va!
Vreau să-mi eliberez mintea,
să n-o mai supun chinului,
să n-o mai supun torturii
de a-mi îngrămădi gândurile
în minusculii
Ridicol.
Am încercat imposibilul,
dar am realizat că nu se poate.
Absurd.
Am sperat că realul
va deveni real.
Momentan,sunt confuz,dar mâine,
poate mă voi lămuri pe deplin
asupra stării de
Am fost o floare ce-a crescut
Pe malul apei.Zeci de fluturi
Din seva mea s-au hrănit.
Mi-aduc aminte și mă bucur.
Cu vântul lin mă legănam,
Raze de soare mă scăldau.
Cu rădăcinile-n
M-ai fermecat cu al tau zambet,
În mine focul l-ai aprins.
Din trupu-mi rece ca de gheață
Imensul aisberg l-ai desprins.
Descătușat de-a gheții zale
M-am revărsat în mii de stropi
Ce se
Mi-am ancorat sufletul în trecut,
Într-un colț de viață neștiut,nevăzut.
Și cu-n gest apărut din subconștient
Am proptit capul pe mână,prudent.
Cu fața crispată,într-o prelungă
Aș vrea să văd amurgul,așa cum ochii tăi
Sunt limpezi ca cristalul cules de printre văi.
Aș vrea să văd amurgul cu-n răsărit de lună,
Să-ți văd surâsul candid,privirea cea blajină.
Aș vrea să
Am parcurs distanța dintre mine și tine,
Regăsindu-mă în îmbrățișarea inofensivă a florilor.
Ai smuls din mine acea sumbră slăbiciune,
Și mi-ai redat vigoarea înălțătoare a zorilor.
Þi-am
Speranță,cuvânt de liniștire,
Cuvânt ce te îndeamnă să gândești
La clipa de adâncă nemurire
Pe care însăți tu o năzuiești.
Speranță,cuvânt ce te îmbie
Să te gândești la tot ce e frumos,
Să te
De când te-am cunoscut iubito,
Îmi pare viața mai frumoasă.
Natura e mai înverzită,
Iar ziua e mai luminoasă.
De când te-am cunoscut iubito,
Mi-e sufletul mai încălzit.
Cu-a ta iubire
Ești totul pentru mine,
Chiar daca nu-ți mai vine
Acel surâs pe buze
Care să mă amuze.
Ești chiar viața mea toată
Ce n-a mai fost udată
De lacrimi și durere,
De zâmbet și plăcere.
Ești
Un răsărit de soare te-ndeamnă ca sa cugeti
La strălucirea caldă,tăcută-a florilor.
Un simbol al iubirii ce dăinuie prin veacuri,
Un simbol al tăcerii ce-i preschimbat in dor.
Îți dă puterea
Trec ore de-așteptare
Ca tu iubita mea,
Din depărtata zare
S-apari precum o stea.
Să-mi luminezi privirea
De chin întunecată,
Ce și-a pierdut lucirea
Cea vie,de-altadata.
Din universul
Sub ce văluri înfrunzite tot încerci să te ascunzi?
De ce ții doar pentru tine?Ochii-n lacrimi îi scufunzi
Nelăsând nimic să iasă.Caută în ochii mei
Bucuria de-a străluce ca un soare printre
Vino prietene să-ți arăt lumea,
să-ți arăt puterea naturii
cu toate frumusețile ei.
Vino prietene în lumea tăcerii și a speranței
în care să zăgăzuim toate gândurile noastre.
Vino în deșertul
Mi-e sete.Vreau să beau apă
din fântâna vieții.
Mi-e sete.Vreau să beau apă
din izvoarele tinereții,
din pârâurile reci ale adolescenței,
din albiile inocenței.
Mi-e sete și vreau să beau
Stau noaptea la fereastră
ascultând pașii trecătorilor,
murmurile lor,
greierii cântăreți,
foșnetele copacilor,
așteptând să vină o nouă noapte
cu alți trecători,
alte murmure,
cu alți
Vino iubito și arată-mi
Al tau surâs fermecător,
Sărută-mi gura însetată,
Alină-mi clipele de dor.
Iar vântul să-ți răsfire părul
În mii de fire argintii.
Cu-n mers de tigru,de felină,
La
Cogito ergo sum.
Gândesc,deci exist.
În mine se zbate
Un gând fantezist.
E-o mare de foc,
E pură energie.
În mine se naște
O idee vie.
Exist?Oare sunt?E totul real?
Nu-i totul
În astă lume crudă
Perfidă și vicleană,
Și plină de corupții,
Legate toate-n lanț,
Nu poți să fii prea sincer,
Căci vei cădea la mijloc.
Încearcă ca să faci
Din asta un bilanț.
Atunci o
Vis de aur,vis de-argint,
Vin` de-mi face-un legământ.
Ce-i frumos vreau a visa,
Ce-i urât vreau a uita.
Să-mpărțim tot ce e bun
De la vii,de la străbuni,
Gânduri pline de visare,
Flori