Poezie

Dorinta

1 min lectură·17 iulie 2006

Mediu

Trec ore de-așteptare

Ca tu iubita mea,

Din depărtata zare

S-apari precum o stea.

Să-mi luminezi privirea

De chin întunecată,

Ce și-a pierdut lucirea

Cea vie,de-altadata.

Din universul mistic

Încet,încet cobori,

Pe-o rază de lumină

Tu vii adeseori.

Suflarea ta cea dulce

Încet mă împresoară,

Privirea-ți strălucindă

Pe mine mă-nfioară.

Ce tristă este ziua

Când nu ești lângă mine,

Să fii chiar tu făclia

Ce noaptea cald îmi ține.

Iar trupul sa vibreze

Sub calda apăsare.

Ori nu ești tu un înger?

Nu ești nălucă,oare?

Să te-ntrupezi în fata

La care eu visez,

Cu-albaștri ochi ca cerul

Pe mine să mă vezi.

Să fii a mea dorință-n

Această lume rece.

Să fii lumina vie

Ce veșnic ma petrece.

001.247

Maniceanu Valentin. “Dorinta.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maniceanu-valentin/poezie/194251/dorinta

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.