Maniceanu Valentin

Când șoapta dulce-a gurii tale Auzul mi-l încântă, Ecoul surd al primăverii În mine se frământă. Îi simt fiorul cum vibreaza-n Plăpândele acorduri. Călătoresc cu blândul vânt În recile

Prin Cișmigiu mă plimb ades Uitând de glasul lumii, Uitând de jalnicul demers Și de spaima furtunii. Privesc o floare ce mă-ncântă, Și stau și-o tot privesc, Și-ascult cum păsările cântă Cu

Avem un singur Creator, Și fi-voi recunoscător Că viață El mi-a dăruit Pe-acest pământ întinerit De orice suflet ce se naște Din carne plămădit. Neabătut din drumul meu, În suflet stau cu

Din propriul tău mormânt revin-o, În lumea asta vie, Să vezi cum soarele apune În fața ta,se stie. Și-apari în chip de înger blând În fața omenirii, Să semeni pace printre ei, Un bun ce-i

Cunoașterea-ncercăm să dobândim Cât timp pe-acest pământ trăim, Strângând comori de cunoștințe,presărate Cu mici enigme pentru-a fi aflate. Veșnic pe drumuri în căutarea unui adevăr, Avem un

Și poate nu mă vezi cum stau lângă geam, Privind la trecătorii grăbiți de pe stradă. În grădină am un trandafir înflorit De culoare albă, ce l-aș păstra într-o ladă. I-aș menține astfel

De vei privi în urma ta în fiecare clipă, Aminte să-ți aduci de mine c-am fost o frântă-aripă Ce se zbătea în searbăd vânt prin frunzele uscate. Departe sunt acuma dus cu păsările toate. Nu

Resimt căldura soarelui.E vară. Respir un aer cald,înăbușit. Mi-aduc aminte de chipu-ți ce-am privit Când noi ne-am întâlnit întâia oară. Era răcoare și vântul des bătea, Și seara se lăsase

Am vrut să aflu misterul omenirii Și din a zeilor știință să mă-nfrupt, Să ating spiritualitatea care Din coasta omului s-a rupt. Și vrut-am să călătoresc nestingherit În lumea antică-n

Cu lavă-ncinsă aș arde Răzlețul gând ce zboară Prin fiece celulă. Încet,el mă omoară. L-aș pune într-o navă Să-l ducă-n depărtare, Plutind la nesfârșit Pe-ntunecata mare. Scăpa-voi

Vii dezbateri predicate de partide-nzorzonate, Fiecare arătându-și via sa precocitate, Vorbe goale aruncate și rostite prematur. Cine oare să le-acuze când e vorba de sperjur? Chiar de țara-i

Mi-am adus aminte clipa Când noi doi ne-am cunoscut, Și-ncepea să se-nfiripe Sentimentul cel plăcut. Când pustiul vieții mele Se schimba-ntr-un câmp de flori, Iară gândurile

Cogito ergo sum. Gândesc,deci exist. În mine se zbate Un gând fantezist. E-o mare de foc, E pură energie. În mine se naște O idee vie. Exist?Oare sunt?E totul real? Nu-i totul

Vino iubito și arată-mi Al tau surâs fermecător, Sărută-mi gura însetată, Alină-mi clipele de dor. Iar vântul să-ți răsfire părul În mii de fire argintii. Cu-n mers de tigru,de felină, La

Cu ochii stinși de plânset crud Eu mă gândesc la tine, Și sufletul îmi este dus Demult în altă lume. El pribegește printre văi Pustii, rătăcitoare, Unde iubirea o găsesc Mereu

Pe cărările de munte pașii-mi port adeseori. Doar la tine îmi e gândul,lânga recele izvor. Susurul îmi tot șoptește că la mine o să vii Străbătând albastre ape pe corăbii argintii. Înspre

Chiar daca viața-i grea, Te rog,nu dispera. Gândește că-ntr-o zi Soarele se va ivi. Iar norii vor dispărea Departe de inima ta, Lăsând în urma lor Speranțe ce nu mor. Gandește la o

Pași de lumină de-aș crea Pe-a drumului cărare, Tot întuneric aș vedea Când voi privi în zare. Chiar dacă păsări vor cânta În triluri voalate, Nu aș putea ca să aud Decât tihnite

Alunecoase clipe se sparg în mii de cioburi, Se-nvârt într-o fantasmă rece,năucitoare. În umbra-ncovoiatului salcâm cu scoarța roasă Mi-ascund privirea rece,sfidătoare. Cu-n vuiet surd,aspru și

Tu, floare albă de cireș, Suspinul meu cel dulce, Ești îngerul meu păzitor Ce dragostea-mi aduce. Te port mereu cu mine-n gând, Tu, floare-nmiresmată. Parfumul tău îl simt și-acum. O,

Printre valurile mării ca o nimfă vei apare Îmbrăcată-n scoici și perle,în albe mărgăritare, Cu delfinii jucăuși vei petrece zi și noapte, Briza mării resimțind-o cu plăcutele ei șoapte. Cu

M-au asaltat zeci de gânduri. Fugiti! Împrăștiați-va! Vreau să-mi eliberez mintea, să n-o mai supun chinului, să n-o mai supun torturii de a-mi îngrămădi gândurile în minusculii

Poate a fost clipa de tăcere Ce s-a oprit în timp.Am preferat Să-mi dai o calda mângâiere Și-o sărutare ce am așteptat. Și m-am trezit în plină zi, Pe timp de ploaie, palma încleștând, Erau