Poezie

Neuitate clipe

1 min lectură·29 iunie 2006

Mediu

Pe cărările de munte pașii-mi port adeseori.

Doar la tine îmi e gândul,lânga recele izvor.

Susurul îmi tot șoptește că la mine o să vii

Străbătând albastre ape pe corăbii argintii.

Înspre zare-mi port privirea așteptând ca să apari

Pe o rază de lumină,tu iubito,scump vlăstar.

Să-mi aduci speranța-n suflet,să mi-o pui la căpătâi,

Veșnicia să o rupem în mulțime de fâșii.

Clipele le facem ceasuri,orele în săptămâni.

Din morminte țintuite se-aud glasuri de străbuni;

Ei sunt cei ce ne-au dat viață printre lupte seculare,

Când cu spade și cu suliți au dus lupte legendare.

Ești o zână ce îmi dărui al iubirii drag nectar,

Eu sunt prințul ce-ți gonesc clipele cu-n gust amar.

Vom străbate-ntreg pământul pe al norilor aripe,

Și-om trăi în amintirea unor neuitate clipe.

001.269

Maniceanu Valentin. “Neuitate clipe.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/maniceanu-valentin/poezie/190867/neuitate-clipe

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.