Mâncu Gabriela

ai învățat pe de rost neliniștea care mă ține atât de mult trează nopțile și cum să-mi săruți încheietura mâinii buzele tale îi aparțin ca și cum am fi semnatat în fața notarului un

sunt uneori dimineți ca asta când mă uit pe geam și zâmbesc tâmp ca și cum dincolo de parcul din fața blocului ar fi marea sunt uneori dimineți ca asta când încerc să-mi înțeleg

dau cu mopul prin casă și atingând niște fire înșirate pe jos mă gândesc cum ar fi să mă curentez și să mor mă și văd o știre de la ora 5 “o femeie micuță și blondă a decedat

m-am născut cu un defect/ cam așa cum ies din fabrică tricourile alea chinezești proaste/ cu defecte de cusatură când eram mică nu puteam să înghit nimic/ mestecam și totul mi e oprea în gât/

te-am auzit strigându-mă din colțul rupt al unei fotografii aducând flashuri din trecutul îngropat în camera obscură a cimitirului moartea s-a culcat cu trupul meu curva mi-a răsucit prea

intru în cimitir cu pași hotărâți ca și cum azi nu e nicio zi specială ca și cum azi nu se dă nicio luptă în mine V. aprinde o lumânare și îmi întinde o pungă s-o dau de pomană îmi dau seama cât

de câteva zile împărțim o cafea câteva mini croasante câteva mini dorințe o țigară poate kent poate marlboro câteva planuri și un fel de liniște ca un fel de fericire neșoptită dintr-un fel

încerc să scriu ceva lângă mine un copil sparge liniștea băgându-și pula e atâta jeg în lacul ăsta dacă te uiți mai de aproape poate ar trebui să mă dau câțiva pași înapoi de la depărtare

am un sentiment de frustrare ca atunci când nu reușesc să termin un solitaire știu cât de simplu ar fi fost și mă simt idioată că n-am fost în stare fără să vreau îmi țopăie prin creier

îl văd prin tineretului e acolo de când mă știu și mă simt vinovată că are secretele și sticlele vărsate pe scări un caiet cu note fără noimă și fără vreo pretenție literară scrise din cine

e un pic rece mi-aduc aminte de iarnă vio avea biclă nouă muream de ciudă că n-am voie afară în schimb fumam seara pe-ascuns îl urmăream cu privirea de după geam mă gândeam ce mișto ar

camatareasa o blondă genul care si-o trage cu italieni m-a întrebat și când credeți că puteți să veniți dupa ea niciodata i-am spus nu e vorba de bani verigheta îmi da mâncarimi când ma

aștept pe canapeaua care ne-a ținut de-atâtea ori ne-a îndurat transpirațiile ne-a suportat gâfâielile ne-a ascultat chicotindu-ne promisiunile aștept în universul meu mic și imperfect să vii

când plâng de obicei mă simt ca un punct & chiar dacă uneori prind rădăcini în oameni și lor le pasă în general asta nu e mare lucru toți pleacă spre locul lor până la urmă & nu e

aștept ora când trebuie s-o iau pe sara de la grădiniță un prieten un telefon câte un bărbat indecis un tren de la buzău constanța craiova iași în care nu se fumează ziua în care

nu pot să scriu despre tine știind că îmi suflii în ceafă ca atunci când nu pot să mă piș fără să dau drumu la apă să mă rad cu tine în duș sau să-mi pun masca frumos colorată pe față

aș vrea de multe ori să îmi trântesc pe mine cei mai rupți blugi și un pulover vechi moale și larg să-mi iau într-o geantă un pachet de țigări câteva cd’uri un rimel niște bani – nu prea