Jurnal
defect din naștere
3 min lectură·
Mediu
m-am născut cu un defect/ cam așa cum ies din fabrică tricourile alea chinezești proaste/ cu defecte de cusatură
când eram mică nu puteam să înghit nimic/ mestecam și totul mi e oprea în gât/ (acum mestec oameni și bucățele de viață/ am învățat între timp că pe unii/ câțiva prieteni familia un bărbat pe lângă mine/ vreau nu vreau trebuie să-i înghit)
mă slăbea neputința pe zi ce trecea/ ai mei s-au gândit că ar fi timpul să mă ducă la doctor/ (am o relație specială cu doctorii cam de când m-am născut/ mereu au încercat să mă vindece de câte ceva/ de prea puține ori au reușit)
un inel esofagian se încăpățânase să nu crească odată cu restul/ mă cam strângea de gât și vomam/ (mai târziu mi-am dat seama că de fapt am o problemă reală cu inelele/ până și ala cu o singură piatră/ de pe mâna stangă m-a strâns așa tare până m-am vărsat afară din așternutul comun)
ar fi trebuit să mă opereze/ să am o cicatrice mare de la gât până între sâni/ mama s-a panicat rău la gândul că sunt fată și ar trebui să trăiesc cu douăzeci de centimetri de urâțenie pe mine/ (săraca mama dacă m-ar vedea acum după douăzeci de ani de tutun/ nopți nedormite și cicatrice pe înauntru)
au găsit soluția ideală/ să experimentăm/ de cinci ori pe săptămână îmi băgau câte o sondă pe gât/ din zi în zi mai groasă până ce inelul încăpățânat se va fi lărgit/ mă adormeau înainte (poate de-aici înclinația către substanțe ilicite)
când mă trezeam aveam un fier în gură/ să nu cumva să o închid/ și sonda aia roșie și lungă îndesată pe gât/ vomam mult dar înduram chinul/ ascultam cum îmi citea mama/ poate de-aia nu prea îmi plac fram sau cuore/ aveam doar vreo 4 ani
drept răsplată mergeam la cumpărături în obor/ câte un disc cu povești și o prăjitură la cofetăria de la parter/ am și acum teancul de discuri/ sunt multe/ (prăjiturile nu le-am păstrat/ le vomam imediat)
m-au făcut bine până la urmă mama și doctorul/ fără cicatrice pe piept/ am putut după un timp să mănânc și eu tot ce mânca un copil/ trebuia să am grijă totuși să nu țopăi când înghițeam/ puteam să mă înec (mai am uneori noduri în gât/ de la unele amintiri nemestecate cum trebuie)
la pomana mamei am mâncat din toate/ am mestecat regulamentar fiecare dumicat înfulecat/ am reușit să înghit tot până la ultimul dumicat (am vrut să-i arăt că măcar asta pot să fac și eu bine)
mda… m-am născut cu un defect/ cam așa cum ies de pe bandă tricourile chinezești prost cusute/ bine că nu m-au lăsat baltă/ cum dai la o parte rebuturile (azi sunt unii oameni care nu văd în mine mai mult de atât/ am învățat să-i rumeg și pe aia/ eu nu mă pricep să vindec oamenii/ mama era bună la asta/ eu doar îi iau așa cum sunt)
064.828
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Mâncu Gabriela
- Tip
- Jurnal
- Cuvinte
- 500
- Citire
- 3 min
- Actualizat
Cum sa citezi
Mâncu Gabriela. “defect din naștere.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/mancu-gabriela/jurnal/1743317/defect-din-nastereComentarii (6)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
acuma orice ar zice de bucatarul sef, e un text in genul celor 2miiste, dar fara filosofarea patetica, care ma scoate din sarite. parerea mea--trebuie ceva mai scurt si cu trimiteri concrete. oricum, da bine de tot, are osanza!
0
de altfel pozitivă și concretă.
0
la suprafata se desprinde mesajul \"nu trebue sa fii chinez\" ca sa ai defecte\"...insa cred ca mama a avut de ce sa fie multumita...pt ce nu depinde doar de ele cum se vor desfasura vietile pe care ni le dau.
conclzie: \"remediat\"
conclzie: \"remediat\"
0
para te vad mincind in ziua aceea - cu zimbetul pe buze cind cineva zice una sau se uita intr-un fel....asta da mama!!! concret poem!
0
ma onoreaza prezenta voastra aici a tuturor... nu ma asteptam ca personala mea sa va transmita \"o stare\" cum zice si silviu.
Ramona, NIMIC in personala asta nu e cautat! poate de\'aceea m\'am si mirat cand v\'am vazut asa multi pe\'aici :)
Felix, promit sa ma restrang si data viitoare sa tai in carne vie :) sar\'na de aprecieri.
Silviu, ma bucura ca ai simtit si ca ti\'a placut.
Traiane, cat de frumos spus \"ptr ce nu depinde doar de ele\" ... (dar sa stii k n\'am nimic cu chinezii, pe cuvant... doar cu tricourile proaste facute de ei :)) )
Anni,\"asta da mama!!!\" eu adaug... pacat ca a plecat atat de devreme... dar ma straduiesc sa fiu si eu la fel de mama ptr o dulceata :)
Ramona, NIMIC in personala asta nu e cautat! poate de\'aceea m\'am si mirat cand v\'am vazut asa multi pe\'aici :)
Felix, promit sa ma restrang si data viitoare sa tai in carne vie :) sar\'na de aprecieri.
Silviu, ma bucura ca ai simtit si ca ti\'a placut.
Traiane, cat de frumos spus \"ptr ce nu depinde doar de ele\" ... (dar sa stii k n\'am nimic cu chinezii, pe cuvant... doar cu tricourile proaste facute de ei :)) )
Anni,\"asta da mama!!!\" eu adaug... pacat ca a plecat atat de devreme... dar ma straduiesc sa fiu si eu la fel de mama ptr o dulceata :)
0

In rest, mi-a placut. M-a intristat, e adevarat.