Magdalena Dale

Loredana, ideea poemului tanka este foarte frumoasă, dar în versul trei ai prea care se repetă și în versul patru. Fiind un poem închis în 31 de silabe parcă este prea mult ”prea”! Nu găsesc nicio soluție pe moment pentru că înțeleg că vrei să subliniezi că în acest octombrie copacii sunt mai desfrunziți ca altădată. În acest sens ”prea” din versul patru se justifică, dar trebuie sugerat cu alt cuvânt. Și limba română are cuvinte lungi…

O variantă ar putea fi aceasta:

La ceas de seară
picurându-mi amarul
unui prea târziu -
toți copacii desfrunziți
în acest octombrie

Dar tu știi mai bine ce ai vrut să transmiți și dacă se potrivește sau nu cu mesajul tău. Oricum ultimul vers trebuie păstrat pentru că sugerează o anume stare ce nu este obișnuită, iese din tipare tocmai în acest octombrie la ceas de seară.

Magdalena Dale

S-a mai spus, dar simt nevoia să subliniez și eu că văd poemele celorlalți colegi pentru prima oară. Cristina Rusu este cea care cunoaște toate poemele, noi nu știm decât propriul poem. Comentând acum celelalte poeme este ca orice comentariu la un poem de pe site. Nu am comentat și nu voi comenta poemul meu! Pot însă să-mi spun părerea despre haiga în întregime, care este o surpriză frumoasă, fiind armonios alcătuită. Remarc grija de a nu se repeta tonurile de albastru, între pozele cu acest fond fiind intercalate alte poze cu un fond de altă culoare, realizându-se în acest fel armonia întregului.

Cred că poemul Loredanei Dănilă este foarte bine ales să fie primul deoarece exprimă poate cel mai bine ceea ce i se întâmplă chiar cititorului. Popas de-o clipă printre păsări și poeme. De altfel poemul îmi place foarte mult deoarece dincolo de observația legată de popasul grăbit al păsării printre flori, acest haiku poate avea similitudini cu atitudinea pe care uneori noi oamenii o avem în viață. Depinde cine dorim să fie florile și cine pasărea…

Sunt câteva poeme care mi-au atras atenția, cum este poemul Siminei S. Scladan. ”Nicăieri hrană- / pe albul zăpezii / doar ea și umbra”. Din nou umbra poate fi a oricui. Hrana poate fi în cazul omului și hrană spirituală iar în lipsa ei umbra ce însoțește făptura. O singurătate totală în fața unei imensități albe. Aceeași singurătate o regăsim în poemul lui Darjan Tanta. De data aceasta este ecoul verii ce se aude în fundal. Momente însorite și tristețea când ele au devenit doar amintiri. În poemul Liviei Ciupav sfârșitul este privit în alt fel. ”Sfârșit de sezon –/ pe țărmul abrupt / o rândunică”. Țărmul abrupt dă greutate poemului deoarece poate avea multe sensuri. O altă interpretare dă singurătății și Cristina Rusu în poemul său. ”În lațul gol / doar frunzele toamnei / zădărnicie”. Aici avem un contrast frumos între toamnă care în mod obișnuit este privită ca un anotimp al bogăției, al roadelor și lațul gol. Tot singurătate regăsim și în poemul Anei M. Bezem. ”Singurătate -/ iubirilor de-o toamnă / martor doar vântul”.

Singur este și prădătorul și victima sa ca în poemul lui Ion Rășinaru sau în poemul lui Ioan Mărginean. În poemul lui Ion Rășinaru avem și un contrast frumos între vântul care șuieră și zvârluga încremenită în clonțul bâtlanului. Este ambiguitatea care dă forță poemului. Vântul care șuieră este poate o amenințare și pentru bâtlan care se oprește o clipă să-l asculte.

Magdalena Dale

Cristian are dreptate în privința redudanței. Din acest motiv v-am sugerat pisica albă ca să renunțați la acel toarce leneș redudant. M-am gândit că avem alb prin iarna de afară și același alb în interior. Afară ”albul” are o voce puternică prin vuiet cum este viscolul iar în interior ”albul” toarce ca și cum ar depăna povești.

În privința primului poem cuvântul ”mâță” nu-mi place, nu mi se pare poetic. V-aș propune motanul la pândă.

fulgii cad răzleți
în noaptea liniștită -
motanul la pândă

Depășiți cu o silabă în ultimul vers, dar nu contează o silabă în plus sau în minus. Mult mai importante sunt categoriile estetice și ceea ce sugerează dincolo de cuvinte poemul.Și aici realizați în acest fel un contrast între încordarea motanului care stă la pândă și noaptea liniștită cu fulgii răzleți care accentuează starea de liniște.

Mă bucur să vă avem printre noi.

Magdalena Dale

Cu crengi dezgolite aveați contrast cu luna plină. Eu am văzut și vara luna plină. Pe de altă parte este adevărat că luna plină este considerată kigo de toamnă. Dar dacă analizăm mai atent luna plină uneori se ascunde printre frunze. Mie îmi place luna și știu ce pățesc cu frunzele când vreau să o prind într-o fotografie. Eu aș opta pentru primul vers, nu cred că se înscrie în ceea ce poetul Șerban Codrin numește pleonasm în haiku. În schimb aș schimba ultimul vers așa cum v-am sugerat în comentariul din pagina Biei, cu cele doua poeme tanka.

Vă citesc cu aceeași bucurie oriunde.

Magdalena Dale

Mulțumim mult de trecere și pentru cele două poeme inspirate din poze. Pentru primul poem aș avea o mică sugestie pentru ultimul vers.

copac dezgolit-
luna plină pe apă
bătrânul vâslaș.

Aveți aici un contrast foarte frumos între copacul dezgolit și luna plină. Și bătrânul vâslaș ar putea fi chiar luna plină sau vâslașul din poza noastră. Desigur luna nu vâslește, dar ea se ”plimbă” pe luciul apei pentru că i se schimbă poziția pe cer și de ce să nu visăm? Ambiguitatea dă un plus poemului.

Magdalena Dale

Remarc în pagina ta un haiku foarte bun din punctul meu de vedere. Ai un contrast puternic între viscolul de afară și pisica de pe cuptor ce toarce liniștită. Un tablou idilic cu povești depănate la gura sobei în contrast cu vuietul viscolului de afară.

Bun venit în lumea plină de semnificații a haiku-ului. Un poem minuscul, dar bogat în sugestii.

Încerc o variantă...

Viscol în noapte -
pisica albă toarce
pe cuptorul cald

Parcă ar fi un ghem de vise ce se desfășoara lângă căminul în care ard cărbunii întreținând focul...

Magdalena Dale

Mulțumim pentru comentariu. Ai dreptate stampele orientale sunt în tonuri palide, estompate. Despre străvechiul Fluviu Galben care izvorăște din Tibet, cu ape line, transportând aluviuni care îi dau numele nu știu dacă se poate scrie altfel decât tot în același ton lin…

Magdalena și Bia

Loredana,

Mă bucur foarte mult că te-ai întors spre poemul tanka și de asemenea că și alți colegi au simțit că ți se potrivește mai bine acest mod de exprimare.

Poemul tău este frumos, dar totuși are câteva mici asperități din punctul meu de vedere. În primul vers Cu \"înc-o umbră\" nu-mi sună bine succesiunea asta de consoane care mi se pare aspră. Nu te crampona de numărul de silabe. Iar ultimele doua versuri sunt șchioape. Varianta mea:

Cu o umbra – 4
mai săraca e halta -7
de-acum înainte… – 6
trenul ce nu te-a adus – 7
se tot îndepărtează – 7

Pe total ai 31 silabe respectând simetria scurt – lung – scurt – lung – lung. O poți îmbunătăți cum vrei tu, nici varianta mea nu este perfectă, ci doar perfectibilă. Aici în ultimul vers am forțat un pic introducând acel \"tot\" ca să nu rămână versul șchiop cu toate că diferența de o silabă nu era o nenorocire.

Mă bucur că este tanka 1 sper să continui. În tanka, spre deosebire de haiku poți să dai un titlu cu un vers care ți se pare mai reprezentativ din poem.
Te rog să scrii în continuare tanka. În mod categoric ești talentată și mie îmi place poemul cu amendamentele minore pe care ți le-am semnalat.

Magdalena Dale

Loredana,
Este un haiku reușit. Nu te crampona de numărul de silabe, ele pot să meargă până la 19 și în afară de asta în străinătate se scrie foarte mult haiku eludând forma fixă și concentrându-se mai mult pe regulile estetice ale haiku-ului.

În ceea ce privește ciocârlia, eu știu că este kigo de primăvară conform tabelului poetului japonez Kenchi Yamamoto tradus de Kris Young Kondo și William J. Higginson, care sunt nume de referință în lirica de inspirație niponă. Link-ul de mai jos este cel de care vorbeam care conține cinci sute de cuvinte cu referință sezonală și eu cred că este unul dintre cele mai importante fiind foarte bine structurat pe anotimpuri și cuvintele specifice lor.

Magdalena Dale





http://renku.home.att.net/500ESWd.html#NEW%20YEAR

Le Mont Saint Michel este locul pe care îl păstrez în suflet pentru totdeauna. Este din punctul meu de vedere un loc magic. De altfel se spune că reprezintă pentru Europa ceea ce reprezintă piramida lui Keops de la Gizeh pentru Egipt. Nu mă întind aici cu istoricul acestui loc pentru că ar însemna să plictisesc cu amănunte pe care poate le știu majoritatea colegilor. În schimb pot să vă spun că în fiecare vară se organizează spectacole de sunet și lumină în vechea citadelă. Între zidurile acelea reci și masive întâlneai pe cineva care interpreta la violoncel piese din repertoriul preclasic sunete care te însoțeau până când întâlneai pe altcineva la un clavecin și din nou erai însoțit de alte sunete care parcă încălzeau atmosfera sobră învăluindu-te într-o mantie de visare. Dar cea mai mare minune pentru sufletul meu a rămas fluxul și refluxul. Sunt anumite zile când fluxul este destul de mare și această rocă pe care este construită mânăstirea rămâne prinsă între ape. Este un tabel la intrare care iți indică aceste zile. Practic vizitatorii sunt nevoiți să rămână peste noapte. Sunt hoteluri care asigură cazarea deoarece mânăstirea este construită chiar în vârful rocii și până acolo pe drumurile înguste găsești restaurante si hoteluri și evident nelipsitele magazine cu amintiri. Cel mai impresionant mie mi s-a părut momentul în care vin apele. Ele vin din depărtare în valuri mici care se unduiesc ca niște brațe care parcă îmbrățișează pământul învăluindu-l. Impresionant a fost mai ales când împreună cu apa de peste tot te învăluiau sunete cristaline care parcă chemau apa. Nu am cuvinte să redau atmosfera pe care am trăit-o!

Poemele cred (sper) că au reușit să redea un pic din această magie. Dana Ștefan m-a surprins plăcut prin interpretarea originală pe care a dat-o pozei. Jocul dintre silabe accentuează originalitatea și încântă cititorul. Poemul lui Dan Norea mi-a atras atenția în special prin ultimul vers „cerul limpede” care sugerează sacralitatea, serenitatea. Sunt câteva poeme care mi-au plăcut în mod deosebit, cum este cel al Loredanei pentru ultimul vers „smerită iarba” care mi-a sugerat miile de pelerini care au venit spre Le Mont Saint Michel, deoarece în secolele trecute a constituit un loc de pelerinaj. Este și un contrast aici între albastrul înalt care mie îmi sugerează divinitatea și iarba smerită năvălind printre ziduri. Nu pot să nu remarc și următorul haiku al lui Mahmoud Djamal care cu ultimul vers „în treacăt umbra” spune sugerând tot ce se poate despre umbrele cu suflet care s-au strecurat pe lângă ziduri și copaci. Ioan P. Gârda are un poem în care este sugerată aceeași trecere efemeră pe lângă ziduri de granit între flux și reflux. Fiecare cuvânt este sugestiv și realizează un contrast puternic între pașii efemeri și zidurile de granit. Ion Rășinaru are un poem deosebit, doar că în ultimul vers aș fi pus în loc de „întreg azurul” „întregul azur”. Respectă numărul de silabe, dar mi se pare că reușește să exprime mai bine noțiunea de imensitate. Poate greșesc, este doar o părere. Toate poemele mi se par frumoase și mi-a fost foarte greu să desprind dintr-un buchet doar câteva fire.

Mulțumesc tuturor colegilor pentru poemele deosebite dedicate unui loc special.

Magdalena Dale

Domnule Dorin Sabangia,

Am înțeles că nu sunteți străin de lirica niponă. Îmi permit să vă atrag atenția că primul haiku în afară de kigo (referința sezonală) nu are nimic din ceea ce se cere într-un haiku. Este o frază poetică și atât.

Același lucru se poate spune și despre al doilea tristih.

Al treilea are o idee poetică foarte frumoasă legată de gheața subțire în absența persoanei îndrăgite, dar nu curge, este sacadat, format din propoziții disparate. Știți că trebuie să se lege ori primele două versuri, ori ultimele două. Aici nu văd decât propoziții separate. Repet că îmi place această idee poetică dar poate mai trebuie un pic lucrat ca să iasă un adevărat haiku.

Magdalena Dale

Eu aici văd contrastul dintre gol și plin atât de apreciat în haiku. Aici este ceva, dincolo nimic!

Bine ați venit printre noi, domnule Marinescu!

În treacăt umbra Foarte frumos ultimul vers și eu cred că reprezintă chintesența mesajului. Este umbra florilor de cireș scuturate, sau poate altă umbră... Acest în treacăt scoate în evidență cât de repede trece totul. Dar rădăcinile dau o speranță că ceea ce a trecut ca o umbră va renaște intrând din nou în ciclul vieții.

Umbra, ecoul, luna sunt temele mele favorite în poezia de inspirație niponă.

Ca o umbră peste cuvinte,

Magdalena Dale

Pivotul din versul trei ar putea fi mai bine folosit dacă ai încerca să revezi ultimele două versuri, care pe lângă faptul că nu se leagă între ele încep și fiecare cu din

din înalt pescărușii
din adânc visele lor

Mă întreb dacă știi ceva despre acest gen de poem sau l-ai scris la nimereală.
Sper să nu te superi. Și Maria are dreptate trebuia încadrat la haiku, deoarece este numele generic dat pentru poemele inspirate din lirica niponă.

Magdalena Dale

Tăcerea era considerată în antichitate o divinitate. Romanii i-au închinat statui în temple sub denumirea de Tacita și Angerona.

Pietrele din drum colorate într-o culoare pe care o găsesc în mine însămi le port cu și în mine. Chiar dacă nu scot nici un foșnet, rămânând tăcute ele se zbat la fiecare pas pe care-l fac pentru a înainta și uneori doare sau alteori se desprinde cine știe cum o așchie blocând pentru scurt timp zimții.

Vă citesc constant (cu sau fără semn) cu mare plăcere.

Magdalena Dale

Imn de laudă pentru lună, ultimul tău vers care dă si titlul poemului tanka vine în contextul în care iubitorii liricii nipone au sărbătorit intrarea în noul an cu un fenomen astral de excepție: luna albastră. Se consideră lună albastră atunci când apare de două ori într-o lună calendaristică luna plină. Anul acesta s-a întâmplat chiar de anul nou.

Fotografia este într-adevăr deosebită ca și versurile care o însoțesc.

Îmi place primul vers care sugerează gingășia blândă cu care luna învăluie umerii slabi ai pescarului. Învăluirea este sugerată de cuvântul „răsfrântă”. Ultimele două versuri sunt bine alese, bătrânul cântă apei iar apa se unduiește în jurul lui. Cu toate că în poemul tanka nu este nevoie de contrast, nu pot să nu remarc contrastul dintre învăluirea lunii și vălurirea apei în cercuri tot mai largi, sub aceeași lumină blândă. Contrast și în același timp îngemănare. Remarc aici două dintre categoriile estetice ale liricii nipone și a căror termeni pot fi redați perfect de cuvintele românești corespunzătoare: makoto – sinceritate și kokoro – sentiment. Eu aici văd și o categorie estetică ce se aplică haiku-ului, karumi – simplitate adâncă a formei literare, eleganță, naturalețe.

Luna este una dintre temele mele preferate în haiku. Mulțumesc pentru acest poem care mi-a încântat sufletul într-o zi mohorâtă de iarnă!

Magdalena Dale

Călin are dreptate. Frumusețea poemului se concentrează în ultimele două versuri. Nu am fost tineri decât / în puține toamne. Să fii tânăr într-o toamnă aurie este una dintre cele mai frumoase experiențe ale vieții. O libelulă roșie cu aripi străvezii trece peste cuvintele aducerii aminte din acest poem și îmi aduce mireasma unei toamne când culegeam în căușul mâinii stropii de ploaie, vedeam soarele în frunzele aurii și priveam zâmbind cerul înnourat. Prea puține toamne… parafrazând ultimul vers din acest poem. Cuvinte puține cu o mare putere de sugestie, asta dă forță poemului. Pentru seara aceasta de sfârșit de toamnă iau în buzunarul de la piept ultimele două versuri care mi-au plăcut în mod deosebit.

Magdalena Dale

În acest poem întâlnim câteva dintre categoriile estetice ale unui haiku cum sunt sabi și karumi.

Kigo se regăsește în a plouat mult. Kireji este și el prezent. Se știe că ciupercile răsar imediat după ploaie. Două semne ale abundenței în sensuri diferite care se completează reciproc între fotografie și poem. În contrast cu această bogăție a naturii sunt câțiva saci peticiți care se odihnesc pe o buturugă. Te întrebi unde sunt culegătorii de ciuperci. Ei cred că se identifică cu sacii peticiți, la fel de săraci și la fel de obosiți. Totuși natura rămâne generoasă și peticește „sacii”. Nimic nu este întâmplător și totuși totul este la voia întâmplării!

Ai dreptate, textul nu trebuie să explice imaginea într-un foto-haiku. Haiga este atunci când imaginea este de fapt un desen.

gânduri în ceață...
pentru încă o iarnă
vatra fără cărbuni

Cam asta mi-a inspirat haiku-ul tău. Plecarea, depărtarea și căminul lăsat în urmă ajuns în paragină și cumplit de rece. Vântul rece al iernii trece prin stufăriș aplecându-l în toate părțile, așa cum lovește cu sunete seci și ușa căminului părăsit. Sau chinul de a găsi soluții pentru iarna care se apropie. Sunt multe de spus și interpretat.

Frumoasă imagine și un haiku pe măsură.

Magdalena Dale

Un astfel de concurs se ține în fiecare an. Eu am pus anunțul de fiecare dată.
Poeții români trimit textele doar în română la din cele două adrese de e-mail din anunț.

Mulțumesc de semn.

Magdalena Dale