Magdalena Dale
Verificat@magdalena-dale
„Orice ar fi, trebuie învinsă soarta suportând-o”
Născută în București pe data de 20 iulie 1953. Am urmat cursurile Liceului de Muzică George Enescu secția pian, ceea ce mi-a accentuat înclinația spre visare, dar în același timp mi-a educat răbdarea de a studia. Viața cu eșecurile și împlinirile ei, precum și un accident vascular cerebral m-au determinat…
Mi-ar plăcea să mai citesc asemenea eseuri, locul lor este pe un site de literatură, pentru ca măcar noi să acordăm importanța cuvenită unei exprimări corecte....
Pe textul:
„Cazu’ Leanca" de Corneliu Traian Atanasiu
Pe crengi poposesc clipe
Așteptând seara
Pe textul:
„Haiku de înserare" de Marin Tănase
Contemplație
Între picuri de apă
Zborul unui vis
Pe textul:
„reverii (IV)" de Corneliu Traian Atanasiu
Pe textul:
„Fără simboluri" de Bianca Goean
înapoi am lăsat un pământ de duminică
peste care șarpele
să nu se mai târâie mișelește
ca în iarba bisericii atunci când
vede copilul pierdut
din mine
într-o altă parte a lumii
Contrastul între imaginea copilului în curtea bisericii și șarpele mereu la pândă pentru a lovi mișelește este foarte puternic, sugestiv și prin aceasta dramatic.
Pe textul:
„Șerpuirea duminicii" de Ela Victoria Luca
Pe textul:
„Catranul catrenarului" de Luchi Tenenhaus
Sunt onorată de invitația la Cenaclul Virtualia din frumosul Iași unde bate o puternică inimă poetică.... În ceea ce privește continuarea la tanka sunt foarte plăcut surprinsă cu atât mai mult cu cât știu că am mult de învățat de la voi...
Cu deosebită considerație pentru munca pe care o depuneți pentru ca lumina să nu se risipească în cenușiul cotidian,
Magdalena
Pe textul:
„Dansul vieții" de Magdalena Dale
Nu cred că ai o latură puțin ciudată, cred că lupți cu obstinație pentru crezul tău poetic și din punctul ăsta de vedere ești de admirat. Fără discuție ai talent și te conturezi frumos în cuvinte poetice.
În lumea mea, de tot îmi este bine
Îl simt pe Dumnezeu aici stăpân
Să n-aveți nici o grijă despre mine
În munții mei, aici am să rămân.
Oriunde vei fi, o parte din lumina ce-ți este dăruită o vei dărui la rândul tău prin cuvânt....
Pe textul:
„La margine de lume" de Lory Cristea
Bucuria lor este și bucuria mea la care se adaugă mândria de a fi citit unele texte înainte de a vedea lumina tiparului. Mulțumesc pentru onoarea de a fi membru al acestui site!
Pe textul:
„Ultima generație, primul val" de Radu Herinean
RecomandatPe textul:
„Dolce Far Niente" de Elena Overhamm
Pe textul:
„Zile senine" de Magdalena Dale
acum știu aici ar putea fi
încheiat destinul
un inel tu un inel eu și
ne-am privi în următoarea clipă
mirați că suntem încă tineri
după ce ne-am trăit ultimii ani
unul fără celălalt
a câta oară?
Destinul uneori ne obligă să închidem uși, dar muzica inimii se mai îmbogățește cu o armonie.... Frumos răsună Bach interpretat la orgă în catedrala sufletului tău! Muzica lui liniștește și înalță pe aripile unui vis de dragoste profundă.
Pe textul:
„Viori nenuntite" de Ela Victoria Luca
Pe textul:
„Picături" de Magdalena Dale
Pe textul:
„Zile senine" de Magdalena Dale
Pe textul:
„Zile senine" de Magdalena Dale
n-am să-ți scriu despre toamnă
n-am să-ți scriu nici măcar
despre mine
am să tac doar puțin despre tot ce ne doare
și am să mă-ntorc dinspre azi către mâine
ținând-mi inim-n palme apoi
Cuvintele sunt de prisos, o voi reciti mereu când mă va chema dorul de frumos!
Pe textul:
„Șovăielnic rememorez clipe din scoarța oglinzii întoarse" de Maria Prochipiuc
La Mulți Ani!
Atât de mult mi-a plăcut poezia încât voi mai veni în pagina ta cu semn sau fără semn....
Pe textul:
„Poate că nuferii tăi" de Gabriela Marieta Secu
Dintr-o singură vatră
Desenând fum.
Sper să nu fie cu supărare....Am citit că este de preferat ca un haiku să se termine într-un sunstantiv și numai din acest punct de vedere mi-am permis o sugestie. Nu fac nici eu decât niște încercări timide încercând să mă apropii cât mai mult de spiritul unui haiku.
Pe textul:
„reverii (III)" de Corneliu Traian Atanasiu
În ceea ce privește nedumerirea ta, îți pot spune că îmi place să observ natura, în mijlocul ei îmi adun gândurile, mă sprijin pe frumusețea ei și prind curajul de a merge mai departe... Din această cauză rezonez în tristețe sau bucurie cu natura pe care o găsesc frumoasă chiar și atunci când este tristă și mohorâtă. Ai dreptate, fiecare are modul său personal de a percepe lumea înconjurătoare în funcție de trăirile sale interioare.Dacă te-ai regăsit puțin în gândurile mele sunt foarte bucuroasă!
Pe textul:
„Umbră și lumină" de Magdalena Dale
Pe textul:
„......de toamnă" de Magdalena Dale
