Magdalena Dale

Spiritul haiku-ului presupune și colaborarea, încercarea de a pătrunde taina alături de ceilalți prin sprijin reciproc. Exact ceea ce ai făcut tu în primăvară. Mă alătur Mariei și îți mulțumesc pentru postările documentate legate de lirica de inspirație niponă.
Poate reușim să colaborăm din nou și pe site-urile românești. După părerea mea, experiența din primăvară a fost fructuoasă pentru noi toți.

Spiritul, nu săiritul.

Văd că prima dată nici măcar nu mi-a luat cum trebuie erata. Sper ca măcar acum să fie bine!

Scuze! Siritul haiku-ului, săiritul!

Mulțumesc mult! Nu știam că M. Kei și-a făcut cont pentru a răspunde anunțului făcut de tine. O surpriză deosebit de plăcută, deoarece a însemnat un efort pentru dânsul fiind necunoscător al limbii române. Frumos și acel BUN VENIT scris în limba română de la sfârșit. Sinceră să fiu nu mă așteptam să-mi selecteze vreun poem. Am trimis la întâmplare, fără să-mi fac iluzii. Sunt onorată să stau alături de domnul Smărăndescu ca reprezentantă a poeților români. De altfel, am primit numeroase e-mail-uri prin care M. Kei ne ruga pe toți cei prezenți în antologie să anunțăm apariția ei. Tu ai venit în întâmpinarea dorinței dânsului, deoarece ai postat anunțul când cartea se afla încă în format pdf. După ce a fost pusă în vânzare, formatul pdf a fost șters de pe site-ul care îl găzduia. De asemenea M. Kei și-a promovat antologia în diverse locații și de fiecare dată ne anunța prin e-mail. Din păcate locațiile erau majoritatea în SUA. O singură dată a fost prezentată și în India. Pe Simply Haiku, s-a făcut o recenzie frumoasă antologiei.

Traducerile de foarte multe ori sunt... intraductibile! Știi și tu că de cele mai multe ori este mult mai simplu să scrii direct în engleză. Am scris acum ceva timp un poem tanka legat de lună, folosind un joc de cuvinte în engleză intraductibil în română. Deoarece am vrut să introduc undeva poemul tanka în română a trebuit practic să scriu ceva cu aproximație și să păstrez doar sensul. Era vorba despre moonlight, monish, moonless, moonbeam. Toate cuvintele sunt legate de lună, dar fiecare are alt înțeles. Acest joc de cuvinte mi-a fost imposibil să-l traduc.

Îți mulțumesc din nou și pentru că încerci să reînvii săiritul haiku-ului...

Discuțiile în contradictoriu sunt binevenite pentru a nu ne mărgini numai la ceea ce credem noi că este bine. Am subliniat că din punctul meu de vedere este esențial felul cum privești lucrurile și cum simți că ele te privesc la rândul lor pe tine. Să descoperi o întreagă lume într-un bob de rouă mi se pare o atitudine poetică. Haiku-ul mizează foarte mult pe ceea ce se sugerează dincolo de cuvinte. De curând am citit pe un site străin un comentariu amplu ce pleca de la cele trei „amărâte” de versuri. Vă respect și nu mă mai lungesc în demonstrații pe care le considerați a priori inutile, cel puțin așa afirmați în primul comentariu. Departe de mine să consider că poezia de altă factură se încadrează în zona „manelelor”. Dimpotrivă!. Respect și admir mulți poeți care scriu pe agonia, motiv pentru care simt nevoia să fiu alături de ei măcar participând cu regularitate la cenacluri. Consider că este o modalitate de a mă instrui la rândul meu și datorez mult discuțiilor din cadrul cenaclului. Am vrut doar să subliniez că lirica de inspirație niponă este mai greu accesibilă și prea puțin abordată. Știți prea bine că simplitatea nu implică și simplism. Nu am intenționat să jignesc pe nimeni, dar vă rog să mă credeți că nu înțeleg absolut deloc de ce se judecă un lucru fără a fi cunoscut în profunzimea lui și nu pot să fiu de acord cu acest lucru. Vreau să spun că nu este deloc simplu să scrii un haiku. Implică o serie de reguli destul de greu de respectat precum și o cunoaștere o filozofiei orientale. Vă rog să nu-mi spuneți că meditația Zen este o prostie! Îmi permiteți vă rog să fiu și eu de acord cu limitele percepției, dar este valabilă pentru ambele părți...Nu am pretins niciodată ca un haiku ar fi chintesența poeziei, dar permite-ți vă rog să cred că într-adevăr ca să poți pătrunde esența unui haiku îți trebuie pricepere și profunzime metafizică. Desigur este punctul meu de vedere anonim pe care nu țin să mi-l impun în niciun fel. Știți la fel de bine ca și mine cât de înșelătoare pot fi aparențele și cât de sforăitoare și inutile pot fi uneori cuvintele folosite în poezie numai pentru a atrage audiența. Haiku-ul este o floare modestă cum este floarea de colț. Stă vitregită și singuratică, dar nu se dă bătută și poate tocmai de aceea este prețuită. Nu are nimic din strălucirea unui buchet de trandafiri sau orice altă floare doriți dumneavoastră, dar asta nu înseamnă că nu este o floare adevărată. V-am citit poeziile, intuiesc la dumneavoastră o sensibilitate care nu cred că nu vibrează în momentele de tăcere când haiku-ul plutește în aer. Sunteți unul dintre autorii mei preferați, dar din păcate dispun de prea puțin timp pentru a-mi permite să intru cu comentarii frecvent pe site. Admirația mea pentru poetul Ioan Peia nu implică și aderarea mea necondiționată la ideile sale. De multe ori mă surprindeți prin anumite gesturi care mi se par că nu sunt în armonie cu sensibilitatea și harul dumneavoastră poetic. Vă rog să mă scuzați, cum spuneam mai sus este o părere personală și nu pretind să aibă vreo relevanță pentru nimeni.

„Nu limbajul, cu jocurile lui de cuvinte spumoase și scînteietoare, este important, ci felul cum privești lucrurile și cum simți că ele te privesc la rîndul lor pe tine.”

Eleganță și naturalețe cam asta este după părerea mea esența liricii de inspirație niponă.
Este reținerea pe care și-o impune și interpretul de muzică simfonică. Nu se exteriorizează decât prin nuanțe subtile de tonuri abia percepute de cei ce nu au înclinație spre astfel de audiții. Că se ascultă mai mult și mai cu drag manele, asta nu face muzica simfonică mai puțin prețioasă.
Dar, ca să poți judeca un lucru, o cerință minimă este ca să cauți să înțelegi acel lucru, iar înțelegerea presupune cunoaștere. Ca să îți exprimi o părerea despre o problemă fără a-i cunoaște datele este o atitudine cu care nu voi fi niciodată de acord indiferent cine o adoptă.

Despre „rezonanță” numai de bine, să lăsăm vorbească punctele pe care le obții la concursurile internaționale unde votează cei care cunosc acest gen de literatură

Mulțumesc Corneliu pentru pagina de spiritualitate.

Frunzele ca o vioară, iar vântul arcușul care se târăște pe strune deoarece sunetul este ușor strident (șuier). Este haiku-ul care îmi place cel mai mult pentru că mi se pare cel mai sugestiv. Adjectivul uscat adăugat șuierului accentuează senzația auditivă de scrâșnet, de ceva dizarmonic așa cum este de multe ori vântul toamnei ca și în anotimpul vieții umane.

A remarcat bine Cristina gradația. Șuierul se transformă în vuiet apoi totul se pierde în abur. Primele două haiku-uri sunt legate de vânt, eu aș spune vântul vieții ca apoi degetul de copil să deseneze pe geamul aburit conturul lunii pline.

Corneliu îți mulțumesc mult. Aprecierea ta mă onorează. Lirica de inspirație niponă îmi este apropiată prin emoția reținută, tumultul sufletesc abia sugerat, totul racordat la natură pentru că și noi suntem parte din ea.

Bia, mă bucur dacă ți-au plăcut. Ai dreptate cel din mijloc este foarte mult legat de natură, dar atunci când l-am scris m-am gândit la sentimente umane prin asocieri. Foarte greu pot face abstracție de ceea ce simt și din acest motiv am început să scriu mai mult poeme tanka. Este un gen mai permisiv spre deosebire de haiku care cere o austeritate mult mai mare.
Îți mulțumesc pentru prezența ta în pagina mea.

Mie mi se pare că imaginea ilustrează foarte bine cuvântul. Poemul cred că exprimă dorința de a evada din temnița trupului imperfect, pentru a se reface în flori și semințe libere pe aripile vântului. Nicio teamă regrete nimicuri, toate rămân în urmă pentru că sunt legate de imperfecțiunea naturii umane. Rămâne doar libertatea spiritului și puterea de foc a inimii ascunsă sub lespezi de frunze. Îmi plac în mod deosebit ultimele două versuri.

doar un cântec în surdină și un foc
sub lespezi de frunze pretutindeni

Cred că ai scris versurile în partea în care își dorește sufleul să locuiască, cealaltă parte este contorsionată de vicisitudinile pe care ființa fizică este obligată să le suporte, iar partea din mijloc este cea care de fapt distorsionează reflectarea, cea care rupe fără puterea de a șterge...

Carmen, îți mulțumesc pentru că te simt aproape de mine. Prezența ta mă încurajează să nu dezarmez în fața „morilor de vânt”... Mă bucur foarte mult să mai găsesc printre cunoscuți poeți „amatori” de haiku...

Elena, știu că și tu folosești cu parcimonie cuvintele, urmărind mai mult sensul lor profund... Mulțumesc din suflet!

Maria, am corectat! Când mi-am retras textul ca să-l corectez îmi apăreau adresele corect scrise dar în paranteze unghiulare, ca în textul postat pe site-ul lui Narayanan. Cred că din cauza parantezelor unghiulare nu apăreau adresele. Acum văd că dacă le-am șters apar și adresele.
Mulțumesc!

Mulțumesc mult!
Cum să nu? Este o lume minunată dacă ai răbdare să o explorezi. Din păcate este mult prea puțin mediatizată la noi în țară. În schimb cei ce scriu în spiritul liricii de inspirație niponă activează permanent pe site-uri străine bucurându-se de un real succes prin concursuri pe care le câștigă în mod constant. Sunt nume cunoscute cu rezonanță internațională, care fac cinste țării noastre.
De altfel, am aflat că în județul Dâmbovița apare una din cele 10 reviste de profil „Jurnal de Haiku”
Mulțumesc încă o dată pentru urări și pentru ofertă!

purtându-ți trupul firav aplecat spre marginea timpului
ai bătut mereu la porți închise
doar cuvântul ți-a fost frate și mamă

Urmăresc cu privirea cum barca ta pleacă spre niciunde... Nu poți să scrii cu pumnul strâns a durere, dar îți poți construi o barcă din cuvinte care să te poarte spre castelul în care întunericul așteaptă să fie alungat de lumina din sufletul tău.

Te citesc cu plăcere...

Atunci când ochiul se îmbată de albastru cred că visele noastre se transformă în fluturi și strânși într-un cocon de liniște și lumină ne simțim mai aproape de Dumnezeu.

Remarc în mod deosebit: năvodul doldora de lumină dantelată

Te citesc cu plăcere pentru atmosfera pe care o degajă poemele tale.

Felicitări pentru realizare!

Descântec de chemat ninsoarea ca simbol al purității, al unui început. Repetarea primului vers in cea de-a treia strofă și în ultimul distih oferă cantabilitate poemului și îi sporește farmecul.
Se vor așeza zăpezile cu puritatea lor rece peste amurguri incerte și răni sângerânde și toate vor sfârși în uitare.
Toată poezia îmi place foarte mult.

O poezie neîncărcată inutil cu metafore greoaie.
Trimiterea din prima strofă tot la apa de ploaie, dar sub forma bălții mie mi se pare sugestivă și îmi place.
În a doua strofă pare că este un pic ruptă curgerea firească chiar la mijloc, dar cred că este necesar să faci o pauză de sens după al treilea vers și în acest fel îl legi fie de primele două versuri, fie de ultimele două versuri. Eu cred că tocmai această posibilitate interpretativă face ca poezia să fie interesantă ca și construcție.

Mulțumesc pentru semn, mă bucur dacă ți-a plăcut!

Eu cred că visele sunt cocoșate de greutatea neputinței de a ne împotrivi sorții.
Îmi place analogia dintre hrană și vise. Uneori ești nevoit să-ți hrănești sufletul, oarecum ferit, cu teama de a nu fi devorat de „hoardele de flămânzi”, ca să nu riști să te transformi într-o „gloabă glorioasă”!
Este un poem ca un strigăt mut, venit din interior, dintre cele două capete ale neputinței. Dar, rămâne cel mai important lucru, puterea de a păstra speranța, chiar și sub forma unor iluzii. Ce ne-am face fără ele?

.....care-i dă savoare...

.....care-i dă savoare...

Cei ce se bucură de „fericirea curentă” nu cred că sunt de fapt fericiți. Mai degrabă pot fi priviți ca acumulatori și păstrători de lucruri frumoase. Poate „fericirea” nu este nici atât de departe cum ne închipuim, nici atât de aproape cum sperăm și depinde în mare parte de „aluatul” din care este alcătuit interiorul nostru. Gustul fericirii s-ar putea să aibă o ușoară tentă amăruie care dă savoare și îi accentuează dulceața...