răsuflarea unui animal cu sînge fierbinte...

si voi plange si hoatele
imi vor fura speranta printre picaruti de roua
inger cocosat de atatea dureri
fara aura, slab, flamand...
ma voi naste cu aripi dupa moarte
razi omule de plansul meu!

asta mi-a inspirat acum poezia ta, care pot spune ca imi place, sentimente care dor, care sfredelesc. nu te limita doar la durere, dincolo e mai mult!

cu drag,
snowdon queen

M-am uitat peste gard, să văd dincolo, pînă mi s-a lungit gîtul. Acum curiozitatea sapă în propria mea grădină.
Plăcută vizită în această seară.
Să auzim numai de bine...

frica te aleargă
spaima te împietrește
dorul te alungește subțire subțire
capetele neputințelor înnoadă-le
plăcut
valu și stima

Capetele neputințelor mai bine le fac nod și confecționez cea mai bună praștie de la Ștefan încoace. Ce fac apoi cu ea...

arunci cu pietre în balta sorții
- pentru că și invers...!

Perfect de acord. Balta, bălții... sorții.

acele vise cocoșate, speranța și fericirea eu le-aș scoate, doar din motivul că nu-mi spun nimic și nici nu sunt susținute direct în text. în rest, îmi place curajul textului. de ce toate textele și comentariile dumneavoastră se sfârșesc cu trei puncte?...

Eu cred că visele sunt cocoșate de greutatea neputinței de a ne împotrivi sorții.
Îmi place analogia dintre hrană și vise. Uneori ești nevoit să-ți hrănești sufletul, oarecum ferit, cu teama de a nu fi devorat de „hoardele de flămânzi”, ca să nu riști să te transformi într-o „gloabă glorioasă”!
Este un poem ca un strigăt mut, venit din interior, dintre cele două capete ale neputinței. Dar, rămâne cel mai important lucru, puterea de a păstra speranța, chiar și sub forma unor iluzii. Ce ne-am face fără ele?

Studiez propunerea și poate voi face modificări.
Uneori, spunem prea puține lucruri din ce ne-am propus să spunem.
O trecere interesantă.

O trecere plină de cuvinte frumoase.
Numai de bine și mulțumesc.