Poezie
În numele poemului
(verde inocent)
2 min lectură·
Mediu
Pentru Mircea
De atâta singurătate casa o luase la vale
cu nisip, cu ierburi, cu ploi -
cuvintele cădeau de-a valma
cu flăcări, cu sânge şi cu noi amândoi.
Nu apucaserăm să luăm nimic în arcă,
nimic să respire, nimic să rodească,
nicio speranţă, oricât de firavă
care să ştie pe mări să vâslească.
Timpul era îngropat în amintiri,
pereţii trosneau ca nişte vertebre
sub malurile groase de pământ
căzut parcă din tenebre.
Lucrurile mici deveneau şi mai mărunte,
de atâta singurătate nu mai aveam ce jertfi,
ne-am privit o clipă doar ochi în ochi,
pregătiţi pentru ce va fi.
Dragostea, ah, dragostea, ne-am amintit de ea
înfricoşaţi de vuietul adânc, de chemare,
am rupt-o în două, sângerând,
ca să ne facem aripi de salvare...
Din apele potopului, despletite,
din apele nimicului luminescent
s-a ivit pregătit să ne nască din nou
verdele neştiut, verdele inocent.
Furia apelor s-a oprit înfrântă,
casa s-a colorat ca un anotimp;
mările au tăcut, obosite de luptă,
şi caută alte maluri de timp.
Cu dragoste, ah, cu câtă dragoste
verdele încarcă zilnic fregate,
casa se înalţă încet, în speranţă,
prova ei ştie cântecele mării, toate.
Inima doar în inimă se adăposteşte,
cu nisip, cu ierburi, cu ploi -
verdele inocent ne izbăveşte, ne leagă
cu flăcări şi cu sânge pe amândoi.
041988
0
auguri!