Madalina STATE

am atins cuvântul-mărul-plin de aluviuni malul apei stelelor suave căderi, intinerea uimirea in păcatul lumii talpile poposeau pe iarba din brațele tale fuioare de sânge desfacute in hotare al

un loc secret cu tăcerea singurul joc rămas la îndemână capcană îndelung visată pentru animalul iubirii un loc unde aș încapea perfect în propria piele până după înțelegere până după soarele

intind mesele pentru aripile lui galbene fete de masa coboara nazuroase peste picioarele goale ale invitatilor apa lacomiei le pluteste craniile, parul de aur al ingerilor epitafe se scriu in

s-au raspandit clipele pe pielea mea interioara intelegerea s-a facut tacit intre viscerele mele masurate cu greutatea lor fireasca de timp ce moare iar padurile de clipe ce urmau unei morti

linistea apei cerul fara imagine important era cum faramam realitatea in bucatile acelea marunte in fuga degetelor pesti isi naruiau aripile alergand dupa ele

ne plimbam cu bicicletele pe quai de rome toate ferestrele aveau ceva roșu nu puteam zice nimic cu gura plină dar am vrut să-mi fac o țigară nu erau nici măcar pisicile obișnuite două spre

vestede florile de plastic fotoliul intr-o rana tanjeste dupa gura rosie a covorului griurile peretilor masa pastreaza glezne suple el isi tine bratele in jumatate de camasa de forta cealalta

își spunea întind mâna doar ca să văd soarele strecurat printre degete apoi totul se făcea încet aripi de coji de portocală cresc pe covor se întâlneau în geamul ferestrei trei linguri de lemn

teasta si un cot sprijinit pe marginea drumului calea lui batuta de acei pasi grei ce inventeaza momentele si vocea secundelor framantata de dubii doua simboluri se ascund in praful

de atunci ivan nu mai cunoaște gustul acela pe jumătate amar al serii se ținea pe marginea patului fictiva îmbinare a colțurilor cearceafului o privea îndelung măsura sinistru corpul lui întins

robustețea întâlnirii pumnii strânși loviturile una după alta ezitante apoi adevărul ieșit dintre noi ca un nou născut se uita la noi cu privirea aceea din altă lume până când pielea mea deșirată

cer gri peste colturi bucati din noi , alamurile zorilor uitarea se ninge vaga dintre semne alege campia in care se unduiau pesti intrupati veneau si pandarii cu ochii deschisi pana la

taurul viseaza îndelungata noapte dinaintea arenei doar așa toreadorul îi intra tiptil în sânge vor lupta amândoi în delirul mulțimii frati blestemați să se ucidă unul asemenea celuilalt si

aproape orice umbră are căutare unde nu a fost încă înaltă subțire cu pântecul ei de femeie nu știe nimic despre noi ieri consistența unui act manqué era sarea adunată a așteptării în surâsul

am din nou toate cuvintele le-am numărat împotriva gurii care le dădea voie să iasă atunci m-am plâns lupului de gura care cerea amor eu îi dădusem cuvintele pe măsura fiecăruia aranjate fără

de a te trezi în fiecare zi cu aceeași cumplita nevoie de a te zice pentru a-ți fi sprijin în aceasta nelămurire care e lumea.Să treci prin lângă atatea chipuri și să nu-ți dorești niciunul, căci

prins ca într-un adevăr ivan exersa lașitățile comune în cea mai abjectă de realități serile culegea din alungirea animalului care-l trăia cuvintele după cules alegea în tăcere doar cuvintele

simboluri umplute cu viscere se dezleagă de istoria lor carnea măruntaielor visează un prezent perpetu flori înșelătoare cresc pe spinările lor ca și cetățile amestecate cu soare și cu

ne-am intalnit in piata unirii tineai in buzunare gandurile tacute ale trecerii eu am impins cerul mai incolo dupa aia mi-am zis ca poate zabet ar intelege de ce nu am pofta de o mana pe san in

este ora 9 și 18 minute dimineața miroase a caramel la radio e muzica unui film vechi mi-am făcut cafea plus rulat o țigară visul ultimelor secunde de somn se ține strâns de gâtul meu iau o

când ziua asta și-a coborât nemiloasă ceasurile animale din ceruri ca un vânător sufletul meu rănilor curtenitor le cere sânge în jurul timpului eșarfe lungi de carne

poetul nu mai vrea / poetul are degetele înțepenite / astăzi a trecut muza sălcie / pulpele ei miroseau a praf / unele străzi mucegăiau între omoplați / poetul nu are nimic de zis / se

vierme auriu aruncat peste umeri fularul acestei seri el deschide inele unul după altul încet ca tăietura unei bucăți dintr-un gând lung plin de interstiții nebănuite acolo se stă pe zimții

S-a luat de mine conștiința tinerei mele bătrâneți Se tot dă cochetă mă întreabă cu buzele țuguiate dacă simt cum îmbătrânesc femeile Apoi se scuză de a mi pune întrebări atât de